G4Media.ro

Oraşul ceh Zatec şi lanurile sale de hamei au fost înscrise în…

Sursa foto: Pexels / Engin Akyurt

Oraşul ceh Zatec şi lanurile sale de hamei au fost înscrise în patrimoniul mondial UNESCO/ Cehii, cei mai mari băutori de bere din lume

Oraşul ceh Zatec şi lanurile sale de hamei Saaz, un soi folosit în toată lumea la fabricarea berii, au fost incluse luni pe lista patrimoniului mondial UNESCO, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Este prima regiune producătoare de hamei din lume care primeşte acest statut prestigios”, a declarat Ministerul Culturii din Republica Cehă, care a susţinut candidatura alături de municipalitatea din Zatec şi Uniunea cehă a cultivatorilor de hamei.

Pe pagina sa de internet, UNESCO a subliniat că peisajul cultural al oraşului Zatec, situat la 85 de kilometri nord-vest de Praga, şi regiunea sa „au fost modelate de secole de tradiţie vie a cultivării şi comercializării celui mai cunoscut soi de hamei din lume, utilizat în toată lumea în fabricarea berii”.

Înscrierea pe lista patrimoniului mondial vizează lanuri de hamei, precum şi sate şi clădiri istorice, precum şi centrul medieval din Zatec, un oraş cu 19.000 de locuitori.

„Ansamblul ilustrează dezvoltarea proceselor agroindustriale şi a sistemului socio-economic de cultivare, uscare, certificare şi comercializare a hameiului, de la sfârşitul Evului Mediu până în zilele noastre”, a indicat UNESCO.

Zatec şi lanurile sale de hamei sunt al şaptesprezecelea sit din Republica Cehă înscris pe această prestigioasă listă.

Producţia de bere blondă de tip Pilsner pe bază de hamei este o tradiţie ce datează din secolul al XIX-lea din Boemia, o regiune din Republica Cehă în care este situat Zatec şi unde a fost inventată.

Cehii figurează în mod regulat în topul sondajelor referitoare la numărul de litri de bere consumaţi pe cap de locuitor.

Potrivit unui clasament publicat de BBC, Cehia consumă anual 184,1 litri pe cap de locuitor. Este aproape dublu față de cantitatea de bere consumată pe cap de locuitor, în comparație cu cei 98,7 litri ai Austriei, aflată pe locul al doilea.

România, cu 95,6 litri pe cap de locuitor, s-a clasat pe locul al patrulea.

Acesta a fost al 29-lea an consecutiv în care Republica Cehă a consumat cea mai multă bere din lume pe cap de locuitor. Datele se referă la consumul din 2021 și au fost analizate de o companie japoneză producătoare de bere.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Confirm. Am fost în Cehia și asa este, sunt mari bautori de bere, a nu se înțelege alcolisti.