G4Media.ro

Orașul din Thailanda unde oamenii locuiesc în ”cuști”, iar maimuțele trăiesc pe…

Orașul din Thailanda unde oamenii locuiesc în ”cuști”, iar maimuțele trăiesc pe străzi. Fostul cinematograf din oraş a devenit chiar cimitirul acestor animale, locul în care depun cadavrele semenilor şi pe care îl apără cu înverşunare

Locuitori baricadaţi, lupte între bande rivale, teritorii interzise oamenilor – în oraşul Lopburi din Thailanda, mii de macaci care trăiesc în libertate nu mai atrag turiştii absenţi din cauza pandemiei şi au scăpat de sub control, forţând autorităţile să reacţioneze, relatează miercuri AFP, preluată de Agerpres.

”Locuim într-o cuşcă, iar maimuţele trăiesc afară”, a declarat printre suspine Kuljira, nevoită să acopere curtea casei sale cu o structură imensă de plasă. ”Excrementele sunt peste tot pe străzi, mirosul este insuportabil, mai ales când plouă”, a adăugat ea pentru AFP înainte de a se întoarce în magazinul ei din din centrul Lopburi, fostă capitală khmeră, situată la 150 de kilometri nord de Bangkok.

Câteva standuri mai departe, Taweesak, un alt comerciant, a amplasat tigri şi crocodili de pluş în încercarea de a speria primatele şi în plus foloseşte un baston pentru a le alunga din magazinul său.

În trei ani, populaţia primatelor s-a dublat – 6.000 de macaci coabitează în prezent cu cei 27.000 de locuitori.

Alungate din habitatul lor natural şi stabilite iniţial în zona unui templu din centrul oraşului, acestea au invadat de-a lungul anilor străzile adiacente, apropiindu-se tot mai mult de clădiri şi obligându-i pe comercianţi să-şi coboare definitiv draperiile.

Fostul cinematograf din oraş a devenit chiar cimitirul acestor animale, locul în care depun cadavrele semenilor şi pe care îl apără cu înverşunare.

Principala atracţie turistică din Lopburi, maimuţele au fost mult timp tolerate de populaţie, constituind o sursă semnificativă de venit.

Sute de macaci flămânzi

Însă, Thailanda şi-a închis graniţele după izbucnirea pandemiei de coronavirus, iar vizitatorii străini, care obişnuiau să hrănească primatele pentru a-şi face selfie-uri cu acestea, sunt absenţi, ceea ce face ca situaţia să scape şi mai mult de sub control.

Imagini cu grupuri de sute de macaci flămânzi care se luptă în mijlocul străzii pentru mâncare au fost prezentate în media şi pe reţelele sociale.

Autorităţile au lansat săptămâna aceasta o campanie de sterilizare, prima pe scară largă în trei ani. Obiectivul: castrarea a cinci sute de primate, masculi şi femele, pentru a frâna înmulţirea lor.

Atrase de mâncarea plasată în cuşti de dimensiuni mari, maimuţele sunt apoi adormite, transportate la o clinică veterinară unde sunt tatuate în funcţie de sexul lor şi de ”banda” în care trăiesc. Ele sunt eliberate apoi după o serie de analize.

La 20 iunie, prima zi a campaniei, „am capturat o sută, dar vom opera doar jumătate”, a spus Narongporn Daudduem, director în cadrul departamentului de parcuri şi faună sălbatică din Lopburi. ”Unele au fost deja sterilizate, altele alăptează, iar altele sunt încă prea tinere”, a explicat el.

Această campanie de sterilizare este posibil să nu fie suficientă şi este studiată o altă soluţie, mai durabilă – eliminarea tuturor primatelor din oraş şi gruparea lor într-un sanctuar construit în apropiere.

Între timp, locuitorii din Lopburi trebuie să găsească în continuare soluţii. Pentru a preveni escaladarea situaţiei, comercianţii hrănesc chiar ei macacii, cu mâncare sau dulciuri.

”Aceste maimuţe au deprins obiceiul de a mânca orice, ca şi oamenii. Nu este bine pentru sănătatea lor”, a declarat Pramot Ketampai, care lucrează în complexul khmer din centrul oraşului. ”Cu cât sunt hrăniţi mai mult, cu atât stochează energie pe care o vor utiliza reproducându-se”, a adăugat el, denunţând acest cerc vicios.

În ciuda problemelor, Taweesak nu pune la îndoială importanţa prezenţei primatelor mici pentru oraş. ”Ce-ar fi Lopburi fără maimuţele sale? Ele sunt cele care îi vor readuce pe turişti”, spus el.

Foto: Macac pe o stradă din orașul Lopburi (Thailanda) / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Aceste maimuţe au deprins obiceiul de a mânca orice, ca şi oamenii. Nu este bine pentru sănătatea lor”

    Ar fi o tragedie ca maimutele sa se imbolnaveasca de bolile pe care si le provoaca oamenii…