Brașov
Brașovul are cel mai înalt brad de Crăciun din România / Înalt de 29 de metri, bradul a fost adus din Poiana Brașov
•Bradul de Crăciun a fost instalat, azi-noapte, în Piața Sfatului, iar primăria susține că este cel mai înalt din România, anunță Agenția de presă Rador,...
Fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, în Consiliul Local: Guvernul să plătească datoriile firmelor din industria de apărare Metrom şi Carfil
•Fostul primar USR al Braşovului, Allen Coliban, în prezent consilier local, s-a opus luni, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local,…
Poiana Braşov ocupată în proporţie de 90% pentru sărbătorile de iarnă / Preţul mediu pentru o noapte de cazare, 1.000 de lei
•Stațiunile de la munte au început pregătirile pentru primirea turiștilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar rezervările au început deja de luni bune, anunță Radio...
Terasele din Brașov rămân deschise până în 30 noiembrie datorită vremii calde / În același timp se montează iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă
•Primăria Municipiului Brașov a anunțat joi că terasele rămân deschise până în 30 noiembrie, anunță Monitorul Expres. În același timp,…
Orașul din România inclus de National Geographic pe lista celor mai recomandate destinații de călătorie în 2025
•Brașovul este unul dintre puținele locuri din Europa pe care National Geographic le recomandă ca destinații de călătorie în 2025.
Brașovenii nu vor să primească încă agent termic prin sistemul centralizat din cauza TVA: Este încă 19%, de la 1 noiembrie, iar pe perioada sezonului rece, acesta coboară la 5% / Mai multe blocuri din Brașov au cerut racordarea, deși prețul e mai mare cu 14% decât anul trecut
…
12 baruri şi restaurante din municipiul Brașov, depistate fără autorizaţie de funcţionare / În total au fost controlate 42 de unități
Poliţiştii locali au suspendat temporar activitatea a 12 baruri și restaurante din municipiul Brașov, în urma verificărilor efectuate în perioada 23 septembrie – 4 octombrie,...
Spital mobil organizat la Sala Sporturilor din Brașov / 150 de cadre medicale vor fi în peste 40 de cabinete pentru a-i consulta gratuit pe brașoveni
Peste 40 de cabinete, 150 de cadre medicale și peste 500 de voluntari, cu toții vor fi prezenți în perioada…
Casa Negustorilor din Brașov, simbol al orașului, va fi reabilitată. E monument istoric, unul dintre rarele edificii în stil renascentist
Fundația pentru Monumente Istorice din Brașov a început lucrări de întreținere a fațadei la “Casa Negustorilor”, una dintre clădirile care țin de “Cerbul Carpatin”, transmite...
Planul Urbanistic General al Brașovului, în dezbatere publică
De luni, 7 octombrie, brașovenii vor putea veni cu propuneri și amendamente la proiectul de Plan Urbanistic General al orașului. Propunerile preliminare ale Planului Urbanistic...
Dosar penal pentru lucrări neavizate la Muzeul Prima Școală Românească, din Șcheii Brașovului / Ar fi fost distruse picturi murale vechi de peste două secole
Un dosar penal a fost deschis pentru lucrări neavizate la Muzeul Prima Școală Românească, din Șcheii Brașovului, anunță Radio Brașov,…
Gabi Imre Jr. este cel mai tânăr campion național la drift
Pilotul braşovean Gabi Imre jr a devenit cel mai tânăr campion național la drift după a obţinut punctele necesare la etapa finală de la Bucureşti,...
Personajele istorice revin în Piața Sfatului din Brașov
Personajele istorice, îmbrăcate fiecare în costumele epocii lor, vor interpreta poveştile de viaţă ale personalităţilor, vor îndruma şi ajuta turiştii să descopere o parte din...
Ce poți face în acest weekend în Brașov / Lista evenimentelor
De vineri și până duminică, Cetățuia Brașovului se va transforma într-un loc plin de viață, cu scenete medievale, concerte, prezentări de arme, animații stradale, dansuri,...
VIDEO Pauza de respirație: Un pui de zebră s-a născut la ZOO Brașov
Grădina Zoologică Brașov are un nou locatar. Un pui de zebră, o femelă, s-a născut aici, în urmă cu zece zile, iar micuța și mama...
Ce poți face în acest weekend în Brașov / Lista evenimentelor
Începe un weekend plin de evenimente în Brașov, dar și în localitățile învecinate, cu muzică, mâncăruri bune și distracție pentru toate vârstele, transmite Radio România...
Proiectul viitorului stadion al Tineretului din Brașov a primit avizul de mediu
Proiectul viitorului stadion al Tineretului, pe care îl are în plan Primăria Brașov, a primit avizul de mediu. Valoarea proiectului este estimată la aproape 150...
O nouă achiziţie la Zoo Brașov: râs carpatin adus din Austria
Zoo Braşov găzduiește, începând de miercuri, un exemplar de râs carpatin. Acesta provine de la Grădina Zoologică din Innsbruck, Austria, și a fost adus printr-un...
Fly Lili a suspendat vânzarea de bilete de la Sibiu și amână zborurile de la Brașov. „Ne cerem scuze”
Compania aeriană sibiană FlyLili spune că din cauza lipsei de forță de muncă, noile sale aeronave nu au putut parcurge toate etapele birocratice care preced...
Opera Brașov deschide stagiunea estivală cu trei evenimente
Trei evenimente speciale au pregătit artiștii Operei Brașov pentru acest final de săptămână și acestea vor deschide, de fapt, stagiunea estivală a instituției, transmite Radio...
Insert Arthub Urban transformă piațetele din Centrul Istoric al Brașovului: spectacole de dans, ateliere de artă, expoziții și activități interactive
Proiectul se va încheia în 27 septembrie cu un concurs de talente pentru adolescenți în Piața Paul Richter. Spectacole de…
„Săptămâna Comediei”, la Brașov în perioada 1 – 7 iulie
„Săptămâna Comediei”, ediția a XI-a, revine la Brașov în perioada 1 – 7 iulie. Șapte spectacole de teatru îi așteaptă pe brașoveni și pe turiști...
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, inaugurat într-o comună din Brașov / Panourile se mișcă după soare / Investiție de 65,5 milioane de euro
În comuna Părău din județul Brașov, a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România, cu panouri care se…
Premieră la Universitatea Braşov: două gemene sunt şefe de promoţie / ”De fiecare dată, ne-am ajutat când a fost nevoie”
Primele două gemene care au frecventat Universitatea Brașov au devenit și șefe de promoție, relatează Bună Ziua Brașov. Mirela Magdalena Catrina şi Sorana Aurelia Catrina...
Sărbătoarea muzicii revine la Brașov. Evenimentul va fi deschis cu muzică de fanfară interpretată de militari francezi
Evenimentul „Fête de la musique”, organizat de Alianța Franceză și Agenția Consulară a Franței la Brașov în parteneriat cu Filarmonica Brașov, se va desfășura vineri,...
Brașovul, pe locul 2 pe țară la numărul de turiști în primele luni ale anului / Cei mai mulți turiști străini sunt din Republiva Moldova
În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, indicele de utilizare netă a capacității de cazare din județul Brașov a fost de 24,2% și rămâne...
UDMR revine în Consiliul Județean Brașov, după un rezultat la alegerile locale pe care nu l-a mai avut de 20 de ani
După o absență de patru ani, UDMR Brașov a revenit în Consiliul Județean. Trei reprezentanți va avea formațiunea maghiarilor brașoveni în for, după un rezultat...
VIDEO Un urs filmat la plimbare prin centrul staţiunii Poiana Braşov / ”Trece pe trecerea pentru pietoni, e foarte civilizat. Așa e la noi în Poiană!”
Un urs care a fost surprins, luni seară, 10 iunie, în centrul staţiunii Poiana Braşov. Animalul, un exemplar tânăr, circula…
Percheziții DNA la Spitalul Județean Brașov, care au durat circa 30 de ore / Manager: Au fost verificate documente din ultimii 5 ani
Perchezițiile DNA demarate joi dimineață la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în departamentul Achiziții, s-au încheiat vineri, în jurul prânzului, transmite Radio România Brașov...
Braşov: Restricţii de circulaţie în centrul istoric duminică și luni. Vor avea acces doar maşinile cu preşedinţii birourilor electorale
O interdicţie de circulaţie va fi în vigoare în centrul istoric al Braşovului, de duminică şi până luni, pe porţiunea dintre intersecţia de la magazinul...
În lipsa zăpezii, săniile de vară devin noua modă în judeţul Braşov / Investiții la Predeal și Poiana Brașov de 28 de milioane de lei
Din cauza lipsei zăpezii pe timpul iernii, dar și pentru a atrage turiști pe perioada verii, autoritățile din Brașov investesc în pârtii pentru sănii de...
Se reiau concertele de orgă de la Biserica Neagră din Brașov / Orga Buchholz a fost amplasată aici în urmă cu 185 de ani
Concertele din seria Organ Nights încep sâmbătă, 18 mai 2024, și vor fi în fiecare sâmbătă, până în 19 octombrie 2024. Imagini de la pupitrul...
VIDEO Parada tradițională a Junilor Brașovului, în centrul istoric al orașului
Parada tradițională a Junilor Brașovului a avut loc, duminică, în centrul istoric al orașului. Călăreţi din cele şapte cete care au coborât din diferite zone...
Aproape 7.000 de ucraineni au primit permisele de ședere temporară în Brașov / 69% dintre aceștia sunt femei
De la începutul războiului din Ucraina, februarie 2022, până în prezent, la nivelul Serviciului pentru Imigrări Braşov au fost emise sau re-emise permise de şedere...
USR îl acuză pe candidatul PNL la Primăria Brașov că folosește imagini filmate în Alba Iulia pentru a-l ataca pe primarul Allen Coliban
USR Brașov îl acuză pe candidatul PNL George Scripcaru că folosește în postări pe net imagini din alt oraș într-o campanie de dezinformare la adresa...
Listă de așteptare de 2-3 luni pentru investigații medicale suplimentare la Spitalul de Copii din Brașov / „Oamenii, dacă vor mai repede, se duc în privat”
Lista de așteptare pentru investigații medicale suplimentare se poate întinde și pe 2-3 luni, la Spitalul de Copii din Brașov.…
Ploșnițe în căminele Universității Transilvania din Brașov / ”Camera este destul de afectată pentru că trebuie scos parchetul, partea de lemn”
Studenții au reclamat prezența ploșnițelor în căminele Universității Transilvania din Brașov din campusul de pe Colina Universității, anunță Radio Brașov.…
Aeroportul Braşov devine port aerian de debarcare pentru trupele NATO: „La începutul lunii iunie 2024 primim aici întreaga escadrilă a forței Aigle”
La mai puțin de un an de la inaugurare, Aeroportul Internațional de la Ghimbav – Brașov devine port aerian de…
Începe Festivalul Filmului Francez, la Brașov
De vineri, Cinemateca Patria din Brașov este gazda Festivalului de Film Francez. În anul centenarului său, Institutul Francez din România organizează cea de-a 28-a ediție...
Fântânile arteziene din Brașov ar putea fi pornite mult mai devreme anul acesta, datorită vremii călduroase / 12 fântâni arteziene sunt în oraș
În scurt timp, vor fi verificate toate fântânile arteziene din municipiul Brașov și vor fi făcute lucrările necesare pentru a…
Mireasă pe pârtie, în Poiana Braşov. „Am venit pentru a face nişte poze după nuntă”
Un cuplu de brașoveni au urcat în weekend în Poiană să-și facă fotografii, pe pârtie, în haine de miri, relatează Obervatornews.ro. „Am venit pentru a...
Vineri s-a deschis la Brașov Muzeul Sportului şi Turismului Montan / Intrare gratuită
Vineri s-a deschis la Braşov cel mai tânăr muzeu – Olimpia, Muzeul Sportului şi Turismului Montan. Este singurul de acest gen din ţară, și poate...
Se va schia în condiții excelente, în weekend, în Poiana Brașov, anunță autoritățile
Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Autoritățile anunță că se va schia în condiții excelente, în weekend, în Poiana Brașov, transmite Radio Brașov, citat...
În teste la Braşov: „priza la stâlp” pentru mașinile electrice / În următoarele şase luni încărcarea va fi gratuită
Municipalitatea braşoveană are în plan să instaleze staţii de încărcare a vehiculelor electrice pe trei stâlpi de iluminat din oraş, printr-un proiect cu finanţare europeană,...
Criză de procurori la Brașov: 3.076 de dosare la un procuror / ”Avem un stoc de 40.000 de dosare nesoluționate”
Procurorul general, Alex Florenţa, a anunţat, miercuri, că parchetele înregistrează un minim istoric de 69% în ceea ce priveşte gradul de ocupare a schemei de...
Peste 90% din taxiurile de la Brașov sunt Euro 6, hibride sau electrice / Primar: ”În acest moment am depășit inclusiv ținta asumată pentru 31 decembrie 2024”
Brașovul a ajuns, de la un parc de taximetre din care peste 50% dintre autoturisme aveau motorizare Euro IV sau…
Mai multe persoane dintr-o clădire din centrul istoric al Brașovului vor fi evacuate din cauza riscului de prăbușire a imobilului
O parte din calcanul casei de pe strada Poarta Șchei nr. 13 s-a prăbușit spre curtea interioară. Convocat de urgență de primarul Allen Coliban, CLSU...
Şef de post din județul Brașov, condamnat definitiv pentru infracţiuni de corupţie / A primit 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare
Magistraţii Curții de Apel Braşov au hotărât condamnarea definitivă, la pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare cu executare, a unui agent de poliție,...
Parcul „La Iepure” din Brașov, abia inaugurat sâmbătă după investiţii de 1 milion de euro, intră în reparaţii
Noul parc deschis sâmbătă în municipiul Braşov, în zona cunoscută sub numele „La Iepure”, amenajat recent printr-o investiţie de peste 1 milion de euro, are...
Şofer prins cu 275 km pe oră în judeţul Braşov / Poliția: ”Am decis să-ţi oferim un “permis de odihnă” timp de 120 de zile”
Poliiştii din judeţul Braşov au surprins cu aparaul radar un şofer care circula cu 275 km pe oră. Acesta a fost amendat şi a rămas...
Wizz Air introduce zborul Brașov – Budapesta / Prețul pentru o cursă dus-întors depășește 500 de lei
De pe Aeroportul internațional Brașov – Ghimbav vor fi zboruri către Budapesta, anunță compania Wizz Air. Conform companiei law coast, aceste zboruri vor avea loc...
Autobuzul care circulă spre Poiana Brașov transportă din nou biciclete, începând de miercuri
De miercuri, autobuzele de pe linia 20, care circulă spre Poiana Brașov, vor avea atașat, din nou, sistemul pentru transportul bicicletelor. În funcție de frecvența...
Se deschid terasele în Brașov / Primar: Cel puțin în termometre, a venit primăvara la Brașov
Din 1 martie se deschid terasele în Brașov. Amplasarea teraselor sezoniere trebuie să respecte Ghidul de bune practici adoptat anul trecut, care prevede o serie...
Cursuri gratuite de pregătire pentru bacalaureat, la Universitatea Transilvania din Brașov
Cadre didactice din cadrul Universității Transilvania din Brașov vor oferi gratuit, și anul acesta, ore de pregătire pentru examenul de bacalaureat, la Matematică și Informatică,...
În Brașov se construiește cel mai mare garaj din țară pentru autobuzele electrice / Va avea 30 de mii de metri pătrați, 157 de locuri
Brașovul construiește cel mai mare garaj pentru autobuze electrice din țară, pe 30.000 de metri pătrați. Șantierul este pe strada Hărmanului, la terminalul RAT Brașov,...
Hotel Aro din Brașov va deveni prima unitate Hyatt din România / Hotelul e construit în 1939 și are 256 de camere
După hotel Capitol, acţionarii au decis să pună sub franciză şi hotelul Aro Palace. Va fi prima unitate din România care va funcţiona ca „Hyatt...
Una dintre cele mai vechi cabane din judeţul Braşov a fost demolată / În locul cabanei de pe Valea Sâmbetei va fi construit un alt imobil
Una dintre cele mai vechi cabane din judeţul Braşov, construită în 1927, cea din Valea Sâmbetei a început să fie demolată. Pozele au început să...
Flavia Boghiu (USR), viceprimarul Brașovului, urmărită penal de DNA pentru că ar fi permis unei asociații să folosească un imobil al primăriei pentru organizarea de evenimente. Boghiu: Sunt nevinovată, e o plângere făcută de un viceprimar PNL și un dezvoltator imobiliar
…
Proiect pentru interzicerea fumatului în Brașov, inclusiv în parcuri. Restricțiile se vor aplica și pentru țigările electronice
Brașovenii nu vor mai avea voie să fumeze în parcuri. Mai mult, țigara electronică va fi interzisă, în Brașov, în toate spațiile închise, inclusiv la...
Percheziţii la mai mulţi medici de familie din Braşov / Sunt acuzați că luau bani pentru a consulta fictiv pacienţi diagnosticaţi cu Covid
Polițiștii din Brașov au făcut joi 17 percheziții la cabinete medicale și 2 instituții sanitare din județ, într-un dosar instrumentat de Parchetul Tribunalului Brașov. Ancheta...
Încă o pârtie şi telescaunul sunt deschise, de miercuri, în Poiana Brașov
Iubitorii schiului şi snowboarding-ului vor putea folosi, de miercuri, încă o pârtie de pe domeniul schiabil Braşov, Lupului şi, odată cu deschiderea acesteia, va fi...
Aproape jumătate dintre agenții economici controlați în Brașov, anul trecut, nu aveau autorizație de funcționare
162 de agenți economici din cei 380 controlați de polițiștii locali din Brașov nu aveau autorizație de funcționare, anunță Brașov.net. Dintre cei verificați, 162 de...
Boc: Cluj-Napoca are cel mai mare buget din istorie pe 2024, peste 720 de milioane de euro / ”Avem o creștere de 25% față de bugetul anului anterior”
Municipiul Cluj-Napoca are în acest an cel mai mare buget din istoria sa, de peste 720 de milioane de euro,…
Brașovul a încheiat 2023 cu un buget record necheltuit: aproape 279 de milioane de lei
Consilierii locali brașoveni au votat marți, într-o ședință extraordinară, încheierea execuției bugetului local al Municipiului Braşov pe anul 2023 şi utilizarea excedentului bugetar în anul...
Centrul Istoric al Brașovului, închis mașinilor în weekend – proiect în dezbatere publică
Centrul Istoric al Brașovului ar putea fi închis pentru mașini în weekend. În urma numeroaselor postări ale brașovenilor cu trafic blocat la sfârșit de săptămână...
Accident cu două autobuze implicate în Cristian (Brașov) / 6 persoane au ajuns la spital
Două autobuze au fost implicate într-un accident, marți dimineață în Cristian, județul Brașov. În urma accidentului au rezultat 6 victime, conștiente, care au fost transportate...
Brașovean prins după ce a condus cu viteză, fără carnet, beat şi drogat / Le-a dat polițiștilor actele altei persoane
Un brașovean s-a ales cu dosar după ce a încălcat mai multe legi: a mers cu mașina peste viteza legală, băut, drogat, fără carnet, iar...
Caz de toxiinfecție alimentară în Brașov: Din 700 de copii înscriși la un afterschool, 107 au ajuns la spital / DSP a început o anchetă
Peste 100 de copii care învață la Școala Gimnazială 11 s-au plâns părinților că au tot felul de probleme de sănătate, iar simptomele ar fi...
Massif Festival, în Poiana Brașov: Shimza, GORDO, Wilkinson și Mahmut Orhan, printre artiștii care vor urca pe scenă
Festivalul Massif, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte din România, anunță primii artiști care vor ajunge în Poiana Brașov, în...
„Parte de Carte”, eveniment organizat la Brașov pentru cei care vor să facă schimb sau să doneze cărţi
Braşovenii vor putea face schimb de cărţi sau vor putea dona volumele de care nu mai au nevoie altora, în cadrul unui eveniment, organizat în...
Zoo Braşov va avea noi locatari: 20 de pinguini, 4 lei de mare şi două foci / Animalele vin din Olanda, Franţa și Germania
Pinguinii Humboldt, leii de mare şi focile ar putea fi văzute din acest an la Zoo Braşov. Proiectul la care conducerea instituţiei lucrează de mai...
Percheziții în Brașov la persoane suspectate de camătă și șantaj: Au fost ridicate 42.000 lei, un tractor şi aproximativ 30 kg de petarde
Un număr de 18 persoane au fost audiate, la sediul IPJ Braşov, într-un dosar de camătă şi şantaj, în care, joi, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale,...
Filarmonica Brașov deschide anul cu un eveniment care va celebra muzica compozitorului german Hans Zimmer / Biletele s-au vândut în câteva ore
Filarmonica Brașov începe programul muzical al anului 2024 cu un eveniment care va celebra muzica compozitorului german Hans Zimmer, anunță Radio România Brașov, citat de...
Allen Coliban: 2024 este un an simbolic pentru Braşov / Cetăţuia împlineşte 500 de ani, iar Braşovul va sărbători 790 de ani de la prima atestare documentară
Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, anunţă, luni, că anul 2024 va fi plin de ”evenimente faine” în oraş, întrucât municipiul…
Bărbat prins în flagrant în Brașov: a încercat să dea mită polițiștilor 1.000 de euro / Avea o alcoolemie de 0,75 mg/l
Un bărbat care a încercat să ofere suma de 1.000 de euro unor poliţişti pentru a nu i se întocmi dosar penal după ce fost...
Românii și ucrainenii au colindat împreună, la Brașov / ”Am ascultat colinde românești și îmi place «A venit, a venit iarna»”
Copii, tineri și adulți au învățat cele mai frumoase colinde din România și Ucraina și au oferit un duet al cântecelor și obiceiurilor de Crăciun...
Primăria Braşov reia licitaţia pentru o pistă de biciclete de 6 km / În loc de asfalt colorat s-a acceptat vopsea, iar prețul s-a redus cu aproape 10%
Primăria Braşov a relansat licitaţia pentru amenajarea unei piste pentru biciclete de 6 km, care ar urma să facă legătura…
Brașovenii vor plăti mai mult pentru serviciile de apă și canalizare. O scumpire cu 16% aduce prețul apei la 7,66 lei/mc și 5,62 lei/mc pentru canalizare
Brașovenii vor plăti mai mult pentru serviciile de apă și canalizare. Modificarea este de 1,86 lei/mc față de tariful actual,…
O groapă de deșeuri din Brașov, va deveni zonă de agrement / ”Săptămâna viitoare ar trebui să primim proiectul tehnic”
Proiectul pentru transformarea fostului depozit de deşeuri industriale de la Timiş-Triaj în zonă de agrement mai face un pas, anunță Agenția de presă Rador, care...
Foc de artificii spectaculos în Piața Sfatului din Brașov, de Revelion. Contractul a costat aproape 180.000 de lei
Un spectaculos foc de artificii promit și de această dată autoritățile locale, în noaptea dintre ani, la Brașov. Contractul pentru acesta a fost deja semnat,...
Se deschid patinoarele în aer liber din municipiul Braşov
Turiştii şi braşovenii au la dispoziţie, din aceste zile, două patinoare în aer liber în municipiul de sub Tâmpa, ambele fiind deschise anul acesta de...
Tun de zăpadă în Piața Sfatului din Brașov / Firma care se ocupă de iluminatul stradal va aduce zăpada în centrul orașului
Societatea care asigură iluminatul stradal în Brașov a luat o decizie în premieră, astfel că va monta în centrul orașului o instalație care va produce...
VIDEO Un urs a apărut în Poiana Braşov, chiar de la începutul sezonului de schi / ”Brumi”, așa cum a fost botezat de turiști, s-a lăsat filmat și fotografiat
Un urs a fost surprins pe străzile din centrul staţiunii Poiana Braşov chiar în primele zile de deschidere a sezonului…
VIDEO Mii de oameni au participat la aprinderea iluminatului festiv în Brașov/ Târgul de Crăciun, inaugurat în Piața Sfatului (galerie foto)
Brașov a aprins iluminatul festiv de iarnă, joi seară, de Sfântul Andrei. În Piața Sfatului s-au adunat mii de oameni, brașoveni sau turiști, pentru a...
Prima degivrare la Aeroportul Brașov / Zborul spre Dortmund a plecat luni cu doar trei minute înainte de închiderea aeroportului
Zborurile Wizz Air operate luni din Dortmund spre Brașov și din Brașov spre Dortmund au avut o întârziere de aproape patru ore și jumătate, relatează...
Se construiește stadion nou în Brașov / În locul stadionului ”Regelui” va fi ridicată o arenă cu 10 mii de locuri
Construit în perioada interbelică, Stadionul Tineretului din Braşov va fi demolat. În locul lui va fi costruită o nouă arenă, cu 10.000 de locuri, anunță...
Primarul Brașovului vrea să cumpere un hotel de 3 stele pentru a-l transforma în azil pentru vârstnici / Proprietarului i s-au oferit 995.000 de euro
Municipalitatea braşoveană are în plan că cumpere un imobil de pe strada Panselelor nr. 23, în care vrea să amenajeze…
Viceprimarul Braşovului: Lăsaţi maşina acasă sau la hotel dacă veniţi la evenimentele din Piaţa Sfatului
Viceprimarul municipiului Braşov, Flavia Boghiu (USR), i-a invitat, joi, pe braşoveni şi turişti să-şi lase maşinile acasă dacă vor să participe la evenimentele organizate de...
Soluția containerelor școlare, respinsă de școlile din Brașov
Școlile din Braşov resping ideea sistemelor modulare. În 2020, când era pandemie, Primăria Brașov voia să monteze la Colegiul de științele naturii ”Emil Racoviță” containere...
Primăria Braşov a lansat procedura de achiziţie pentru traseul unei sănii de vară în Poiană
Primăria Braşov a lansat procedura de achiziţie vând ca obiect realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a unui traseu de sanie de vară în Poiana...
Târgul de Crăciun din Braşov se deschide în 30 noiembrie. Tema de anul acesta este „Decembrie de poveste”
Primăria Braşov anunţă că în 30 noiembrie se va deschide târgul de Crăciun din Piaţa Sfatului a cărui temă este anul acesta „Decembrie de poveste...
O suprafață de peste 1.700 de hectare din jurul Brașovului va deveni pădure-parc
Comisia Tehnică de Avizare pentru Silvicultură (CTAS) din cadrul Ministerului Mediului a aprobat transformarea unei suprafeţe de pădure din municipiul Braşov din regimul clasic în...
Brad de 20 de metri în centrul Brașovului, pentru care plătește doar tăierea și drumul / Primăria cumpără și 3.500 kg de cetină
Municipalitatea brașoveană a cumpărat brazii de Crăciun, ieri, contractul fiind semnat prin cumpărare directă cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, anunță Agenția de presă...
Administratorii unei pensiuni din Brașov care a prestat servicii de îngrijire a vârstnicilor sunt cercetaţi penal / Prejudiciu de peste un milion de lei
Trei persoane, printre care un cetăţean spaniol, administratori ai unei pensiuni din Moieciu de Jos, care au prestat, prin firma…
FOTO A nins în Poiana Brașov / Primele imagini cu zăpada din masivul Postăvarul
Fotografii cu prima ninsoare din această iarnă din Poiana Brașov au fost postate de Cabana Postăvarul pe pagina de Facebook, relatează Brașov.net. Temperaturile au scăzut...
Aeroportul Brașov nu va putea acorda facilităţi companiilor aeriene înainte de 2026 / Consiliul Județean: „Aeroportul trebuie să ajungă să se autofinanţeze”
Aeroportul din Braşov va putea acorda facilităţi pentru deschiderea de noi destinaţii operatorilor aerieni, aşa cum primesc, în prezent, companiile…
Brașovul va avea primul complex dedicat sporturilor urbane: Skatepark, BMX park și Roller park / Investiție de aproape 10 milioane de lei
Brașovul va avea primul complex dedicat sporturilor urbane: Skatepark, BMX park și Roller park. Primăria a semnat contractul pentru proiectarea și execuția complexului sportiv care...
1.300 de persoane sunt așteptate să alerge pe traseul revoluționarilor din Brașov de la revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987
În acest an se împlinesc 36 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la întreprinderea de autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov. Considerată prima...
Programul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav va fi extins la 16 ore pe zi / Va funcționa în intervalul orar 7-23
Programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi extins la 16 ore, în intervalul orar 07:00-23:00, începând cu data de 15 ianuarie 2024, anunță Brașov.net. Această decizie...
Profesor brașovean, reţinut pentru luare de mită / E acuzat că lua bani pentru note de trecere la examene
Un bărbat de 30 de ani, profesor la o școală postliceală din Brașov a fost reținut pentru luare de mită, anunță Brașov.net. Polițiștii din cadrul...
Mașinile parcate neregulamentar în Brașov care încurcă traficul vor fi ridicate începând de luni
De astăzi, mașinile staționate neregulamentar în Brașov vor fi ridicate. Nu sunt vizați șoferii care nu plătesc pentru locul de parcare, ci doar cei ale...
Peste 800 de studenţi din Europa sunt aşteptaţi la „Halloween in Transylvania” / |Vor vizita Castelul Bran, Cetatea Râşnov și Castelul Peleş
Peste 800 de studenţi din toată Europa, veniţi în România prin programul Erasmus+, sunt aştetpaţi la „Halloween in Transylvania”, anunță…
Primăria Braşov a demarat pregătirile pentru sezonul de schi din Poiană / Peste două săptămâni va începe amplasarea celor 34 de tunuri de zăpadă mobile
Primăria Braşov a început pregătirile pentru sezonul de schi 2023-2024 din Poiană, vineri fiind testat sistemul de înzăpezire, anunță Agerpres.…
Lufthansa ar putea avea zboruri de la Brașov din 2024 / Conducerea aeroportului așteaptă un răspuns din partea companiei până la finalul anului
O delegaţie a Lufthansa Group s-a întâlnit joi cu reprezentanții Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, compania germană fiind interesată de aeroportul brașovean, relatează Monitorul Expres. „În contextul...
Șapte brașoveni internați la ATI cu covid, trei sunt ventilați mecanic
Pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus, secția ATI Covid modular a fost redeschis la Brașov. În acest moment, sunt internați şapte pacienți, dintre...
Un grup de turiști, speriați de un urs pe Transfăgărășan / Părinții și-au adus copiii să vadă animalul de aproape
O nouă „ședință foto” cu ursul era să se termine tragic pe Transfgărășan pentru un grup de turiști. Aceștia și-au adus inclusiv copiii aproape de...
Proiect: Licitație de 138 de milioane de euro la Primăria Brașov: servicii de salubrizare și deszăpezire a străzilor din municipiu în viitorii 8 ani
Primăria Braşov urmează să lanseze o licitaţie pentru semnarea unui contract pe 8 ani cu o firmă care să se…
Albumul „The Dark Side Of The Moon” al trupei britanice Pink Floyd va fi proiectat la Planetariul Brașov / Pentru achiziționarea lui s-a plătit 10.000 de dolari
Pe 27 februarie 1973, casa de discuri EMI Records a susținut o conferință de presă pentru prezentarea de debut a…
Peste 40 de mii de călători au folosit Aeroportul Brașov de la înființare / 80% sunt români
Cetățenii români reprezintă majoritatea pasagerilor care au zburat de la și spre aeroportul din Brașov în primele trei luni de operațiuni, anunță Boardingpass.ro. Aeroportul din...
14 din cei 21 de medici demisionari de la UPU Brașov au revenit asupra deciziei / ”Avem și cereri din exterior, deja”
Miercuri, expiră preavizul în urma demisiilor celor 21 de medici din Unitatea de Primiri Urgențe Brașov care au denunțat contractele de gărzi suplimentare, nemulțumiți că...
Primarul Braşovului: „Daţi-ne banii şi construim spitalul de pneumo şi boli infecţioase până în 2026”
Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a solicitat, marţi, reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii să facă publice criteriile care au stat la baza deciziei de a elimina spitalul...
ZOO Brașov sărbătorește pe 21 septembrie Ziua Panda Roșu / E singurul loc din țară unde poate fi văzut acest mamifer
Parcul zoo din Brașov este singurul din țară unde poate fi văzut acest mamifer, specie amenințată, de altfel, cu dispariția, anunță Radio România Brașov. Peggy...
Femeie de 32 de ani, prinsă în flagrant după ce a oferit mită la ghișeul Serviciului permise din Brașov / 12 cazuri de mită în ultima lună, în MAI
O femeie în vârstă de 32 de ani, din Brașov, a oferit marți, 19 septembrie, 400 de lei mită pentru…
Profesor de la Facultatea de construcții din Brașov, reclamat de două studente că le-ar fi agresat sexual / Procurorii și universitatea au deschis anchete
Universitatea Transilvania din Brașov se află în mijlocul unui scandal cu tentă sexuală, după ce două studente de la Facultatea…
Depăşiri la hidrogen sulfurat în aerul din Brașov / Prefectul constituie o comisie să identifice poluatorii
Noul laborator mobil al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov a detectat, în ultimele zece zile, un număr de 14 depăşiri ale cantităţilor de hidrogen...
A fost găsit defibrilatorul furat din Brașov / Hoțul încerca să-l vândă cu 100 de euro
Polițiștii din Brașov au reușit să recupereze defibrilatorul extern care fusese furat acum două săptămâni trecut din Livada Postei din, Brașov, anunță Brașov.net. Dispozitivul medical,...
Brașov Running Festival, în weekend: curse de 5 și 10 kilometri, dar și pe distanțe mai scurte
Brașov Running Festival, eveniment dedicat alergării, va avea loc pe 9 și 10 septembrie pe străzile principale din cartierul Coresi. Acesta cuprinde o cursă anuală...
SMURD Braşov a intervenit în 15 ani la aproape 120.000 de cazuri şi a salvat tot atâtea vieţi
SMURD Braşov a intervenit, în cei 15 ani de la înfiinţare, în aproape 120.000 de misiuni, în timpul cărora au fost salvate aproximativ 120.000 de...
Prima grădiniță construită în Brașov în ultimii 13 ani, cu lacătul pe ușă
Grădinița nouă din zona Tractorul mai stă o vreme cu lacătul pe ușă. Deși șantierul a fost închis încă din iulie, prima grădiniță construită în...
Proteste la UPU Brașov / Peste 20 de medici nu vor mai face gărzi suplimentare / ”Ne riscăm viața, chiar după o noapte. Asta înseamnă oboseală acumulată”
Peste 20 de medici din Unitatea de Primiri Urgențe Brașov au denunțat contractele de gărzi suplimentare, după ce s-au trezit…
Pictură murală în municipiul Brașov pentru a atrage atenția asupra consumului de apă / Mesajul a fost pictat pe Rezervorul de apă de pe Dealul Melcilor
Consiliul Județean Brașov și Compania APA Brașov au demarat o campanie de conștientizare asupra risipei resursei de apă, cu un…
Protest al actorilor și reprezentanților instituțiilor de cultură din Brașov împotriva „ordonanței austerității”
Zeci de actori și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din Brașov au protestat, luni dimineață, în fața Prefecturii, față de „ordonanța austerității”, cum este numit...
Cetatea Brașovului va fi redeschisă în luna septembrie / Cetatea a fost preluată de Primăria Braşov în iulie
Zeci de saci de gunoi au fost strânşi de la Cetatea Braşovului, după o acţiune de curăţare derulată de municipalitate, anunță Agenția de presă Rador,...
Vineri începe festivalul pescăresc Delta din Carpați, la Brașov / Fish Kebab, fishburger, mici pescărești și zacuscă de pește
Festivalul Pescăresc Delta din Carpați va începe vineri – 18 august, la Lacul Noua din Brașov,, iar timp de trei zile Asociația Delta din Carpați,...
A fost prins primul urmărit internațional pe Aeroportul de la Brașov / Un bărbat de 36 de ani din Covasna, condamnat pentru fraude economice
Polițiștii Biroul Județean de Poliție Transporturi Brașov l-au depistat joi, pe primul urmărit internațional pe Aeroportul Brașov, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio...
„Mode și cafenele în Brașovul de odinioară”, de vineri, la Muzeul Civilizației Urbane
Vernisajul expoziției „Mode și cafenele în Brașovul de odinioară” va avea loc vineri, 4 august, la ora 17:00, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului. Expoziția...
Urs lovit de tren în municipiul Brașov / ”A fost identificat ca fiind ursul din alertele de miercuri”
Un urs și-a găsit sfârșitul acolo unde i-a fost semnalată prezența, între șinele de cale ferată, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov....
Cea mai veche cabană în funcțiune din România împlinește 140 de ani / La începutul secolului trecut era singura clădire din Poiana Braşov
În partea nordică a masivului Postăvarul, la altitudinea de 1.604 metri, cea mai veche cabană din România a împlinit 140 de ani, notează Monitorul Expres....
Își dau întâlnire în virtual pentru a alerga în „real”, în fiecare luni seara, la Brașov
În fiecare luni, la Brașov, se aleargă în grup. Este inițiativa online a pasionaților de mișcare. Aceștia își dau întâlnire în fiecare primă zi a...
Primăria Braşov construiește grădiniță cu teren de sport acoperit, o grădină botanică şi una senzorială / Investiție de 16 milioane de euro
Primăria Braşov a lansat licitaţia pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de construcţie a unei grădiniţe cu o grădină botanică şi…
Brașovul a ratat titlul de Capitală Verde Europeană, în 2025 / Orașele Viena, Guimaraes și Vilnius s-au calificat în finală
Brașovul nu va obține titlul de Capitală Verde Europeană, în anul 2025, au anunțat reprezentanții primăriei Brașov, citați de Brașov.net. Organizatorii prestigioasei competiții au anunțat...
Cum suportă canicula animalele de la ZOO Brașov: Panda roșu stă la aer condiționat, iar lemurii fac plajă / Animalele sunt monitorizate de doi doctori
Apă din abundență, sistem de răcire în interior și chiar hrană înghețată. Sunt metodele cu care animalele de la Zoo…
Record de înscrieri la Universitatea Transilvania din Brașov / Cei mai mulți s-au înscris la Medicină, Psihologie, Calculatoare și Informatică
Număr record de înscrieri la toate programele de studii oferite de Universitatea Transilvania din Brașov: aproape 16.000 de înscrieri au fost făcute până la sfârșitul...
Fântânile arteziene din Brașov nu funcționează, în plină vară / ”Încă nu s-a finalizat procedura privind reparația și mentenanța”
Fântânile arteziene din Brașov nu funcționează în această vară din cauza lipsei procedurilor pentru mentenanța lor, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov....
Rock`n parc, de miercuri, la Brașov / 11 formații locale vor cânta în centrul orașului
11 formații locale, trupe de compoziții, de cover-uri, tribut și nu numai, își dau întâlnire în foișorul parcului Nicolae Titulescu la unul dintre cele mai...
O instanță i-a anulat primarului Allen Coliban autorizația pentru mansardarea unui imobil din Șchei, moștenit de la părinți / Decizia nu e definitivă
Magistrații brașoveni au anulat avizele și autorizația obținute de primarul Brașovului, Allen Coliban, pentru consolidarea și mansardarea casei părintești din…
O pistă de sanie de vară, cu lungime de aproape un kilometru, va fi construită în Poiana Brașov / Traseul va fi amenajat în apropierea pârtiei Bradul
Consiliul Local a aprobat în ședința de astăzi studiul de fezabilitate pentru construirea unei sănii de vară, care va fi…
Festivalul fructelor de mare, la Brașov: ”Vedeta este racul”
Festivalul fructelor de mare se va desfășura de joi până duminică, între orele 12.00 – 22.00, în zona de agrement a Lacului Noua, informează Radio...
Intrare liberă în toate secțiile Muzeului de Etnografie din Brașov pentru vizitatorii care vin îmbrăcați în ie sau cămăși tradiționale
Persoanele îmbrăcate cu ii şi cămăşi tradiţionale vor putea vizita gratuit sâmbătă, 24 iunie, secţiile Muzeului de Etnografie Braşov, cu prilejul Zilei Universale a Iei,...
Aeroportul brașovean, primul din Europa de Sud-Est cu un turn virtual, va fi inaugurat joi / Este primul aeroport construit de la zero în ultimii 50 de ani
Doar o zi a mai rămas până la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Unul ultra-modern, pentru că Aeroportul brașovean este singurul…
Cosmonautul Dumitru Prunariu va primi titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Brașov / Planetariul de la Braşov, inaugurat în 2019, îi poartă numele
Consilierii braşoveni au aprobat, joi, la iniţiativa executivului forului legislativ judeţean, acordarea titlului de Cetăţean de onoare al Judeţului Braşov…
Spitalul Judeţean Brașov va avea o linie de gardă în medicină legală / Va fi a 30-a linie de gardă asigurată de medicii spitalului
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov va avea, în premieră, o linie de gardă în medicină legală, care va fi a 30-a linie de...
Brașovul concurează pentru titlul de Capitală Verde a Europei / E singurul oraș din România care a ajuns în această etapă a competiției
Brașov a fost oficial selectat printre cele zece orașe care concurează pentru titlul de Capitală Verde a Europei, în cadrul competiției organizate de Comisia Europeană,...
Un urs care a circulat în ultimele zile prin mai multe zone din Brașov a fost eutanasiat / Animalul a căzut într-o parcare supraetajată și s-a rănit grav
Un urs care săptămâna trecută şi-a făcut apariţia în mai multe zone din municipiul Braşov, inclusiv în parcarea unui mall…
Primăria Brașov vrea parteneriat cu Ministerul Transporturilor și CFR pentru a moderniza gara din municipiu / Clădirea nu a mai fost reabilitată din anii ’90
Primăria vrea parteneriat cu Ministerul Transporturilor și CFR pentru a moderniza Gara Brașov. Inaugurată în 1962, clădirea n-a mai avut…
”Autobuzul copiilor” va circula timp de 10 zile prin Brașov: muzică, baloane, dulciuri și petreceri / Transportul este gratuit pentru copii și părinți
Un ”Autobuz al copiilor” de la RATBV, decorat și colantat pe gustul micuților, va circula pe un traseu special timp…
Cetățuia Brașovului a devenit oficial a orașului / Coliban: ”Este un gest de normalitate”
Cetățuia Brașovului a devenit oficial a orașului, a anunțat Agenția de presă Rador, care citează Radio România Brașov. Guvernul a aprobat, mierucri, o Hotărâre prin...
Încep concertele de orgă la Biserica Neagră din Brașov / Spectacolele se vor desfășura în fiecare sâmbătă, până în luna octombrie
Comunitatea Bisericii Negre invită toți pasionații de muzică la cea de-a 71-a ediție a sezonului estival de orgă. Concertul de deschidere va avea loc sâmbătă,...
Primăria Braşov va lansa o linie de finanţare pentru proiecte care vizează copiii. Ghidul a fost pus în dezbatere publică
Primăria Braşov a lansat în dezbatere publică proiectul procedurii de finanţare a organizaţiilor care vor să realizeze proiecte care au ca şi grupuri ţintă copiii...
VIDEO Au fost amplasate primele parcări închise pentru biciclete, în Brașov / 60 de lei pe an sau 5 lei pe lună, pentru un loc
Din luna iunie, braşovenii îşi vor putea lăsa bicicletele în parcări publice dedicate, amenajarea primelor două containere standardizate şi securizate în acest scop fiind finalizată...
Festivalul „Săptămâna Comediei” va avea loc la Braşov, în perioada 3-9 iulie
„Săptămâna Comediei”, unul dintre cele mai aşteptate evenimente culturale tradiţionale ale Braşovului, aniversează în acest an 10 ani şi este organizat în perioada 3-9 iulie,...
DNA: Trei directori de la Termoficare Brașov, reținuți pentru că au încercat să trucheze licitații publice / Prejudiciu de peste un milion de lei
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au reținut, vineri, trei directori din cadrul Serviciului Public de Termoficare Brașov, dar și…
SURSE Percheziții la primăria Brașov și în alte locații din București, Ilfov și Argeș / Anchetă DNA într-un dosar de achiziții publice
DNA a anunțat că efectează percheziții în 16 locații din București, Brașov, Ilfov și Argeș într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni...
Cerb rătăcit în mijlocul Brașovului / Animalul a fost prins în zona unei foste întreprinderi / Va fi dus înapoi în pădure
Intervenție de urgență, în această dimineață, în municipiul Brașov pentru salvarea unui cerb. Acesta rătăcea prin perimetrul fostei întreprinderi de reparații vagoane, anunță viceprimarul Brașovului,...
Contractul pentru sistemul centralizat de monitorizare a traficului în Brașov, semnat după trei ani şi două licitaţii
Contractul pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţia lucrărilor pentru „Sistemul centralizat de monitorizare şi control al traficului” în municipiu, un proiect pe fonduri europene,...
Ziua Porților Deschise la creșele din Brașov, în 13 mai
În 13 mai, părinții care au copii de creșă pot vizita toate cele nouă creșe de stat din Brașov, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul...
Un traseu de 17 km în Munții Făgăraș pentru un decor inedit: Au înflorit brândușele mov pe Valea Sâmbetei
Cei care ajung la Cabana Valea Sâmbetei li se înfățișează o priveliște spectaculoasă: vedere asupra Văii Sâmbetei, cu Fereastra Mare și vârful Bălăceni cu milioane...
Spectacol ecvestru inedit, sâmbătă, la Herghelia Sâmbăta de Jos (Brașov) / Demonstrații de dresaj și maraton cu trăsura / Herghelia datează din anul 1874
Sâmbătă se va desfășura un spectacol ecvestru inedit la una dintre cele mai mari herghelii de lipițani din lume, cea…
Finanțare de 5,5 milioane de lei de la Primăria Brașov pentru 45 de proiecte culturale depuse de ONG-uri și firme
Primăria Braşov a publicat, joi, lista cu cele 45 de proiecte culturale – depuse de ONG-uri sau firme – declarate câştigătoare în urma evaluării făcute...