Oraşul Munchen declară stare de „urgenţă climatică” şi doreşte să atingă neutralitatea climatică până în 2035
Oraşul german Munchen a declarat stare de „urgenţă climatică” şi intenţionează să atingă „neutralitatea climatică” până în anul 2035, informează DPA, preluată de Agerpres.
„Este un obiectiv foarte ambiţios”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al departamentului de politici climatice, Jens Roever, după decizia consiliului municipal. „Am primit însă un mesaj clar de la comunitatea ştiinţifică, potrivit căreia obiectivul actual – atingerea neutralităţii climatice până în 2050 – nu este suficient”.
Administraţia municipală intenţionează să implementeze măsuri concrete până la jumătatea anului 2020 pentru a atinge noul termen limită.
Sintagma „neutralitate climatică” se referă la realizarea unei balanţe a emisiilor prin compensarea unei cantităţi măsurate de dioxid de carbon eliberat în atmosferă cu o cantitate echivalentă izolată sau îndepărtată din atmosferă.
Declararea „urgenţei climatice” este un gest simbolic adoptat de legiuitorii britanici şi ai Uniunii Europene, dar şi în diferite oraşe de pe Glob.
Foto: Michael Siebert / Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii