Orașul Strasbourg, desemnat de UNESCO capitală mondială a cărții în 2024: „În vremuri incerte, mulţi apelează la cărţi pentru a găsi refugiu şi o sursă de vise”
Oraşul Strasbourg a fost desemnat capitală mondială a cărţii în 2024, a anunţat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), informează AFP, citată de Agerpres.
UNESCO afirmă, într-un comunicat, că a fost „impresionată” de accentul pus de Strasbourg pe „cărţi ca mijloc de a face faţă provocărilor legate de coeziunea socială şi schimbările climatice”.
„Oraşul scoate în evidenţă rolul cărţii în împărtăşirea preocupărilor de mediu şi a cunoştinţelor ştiinţifice, acordând în acelaşi timp prioritate tinerilor ca actori ai schimbării”, a continuat instituţia.
„În vremuri incerte, mulţi apelează la cărţi pentru a găsi refugiu şi o sursă de vise”, a declarat Audrey Azoulay, directoare generală a UNESCO, citată în comunicat.
„Cărţile au această dublă capacitate unică de a ne distra şi de a ne educa. De aceea trebuie să asigurăm accesul tuturor la cunoaştere şi reflecţie prin cărţi şi lectură”, a adăugat ea.
Sărbătorile vor începe la 23 aprilie 2024, Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor.
Strasbourg este al 24-lea oraş desemnat capitală mondială a cărţii începând din 2001.
Printre oraşele desemnate anterior capitală mondială a cărţii se numără Madrid (2001), New Delhi (2003), Bogota (2007), Port Harcourt (2014) şi, recent, Guadalajara (2022) şi Accra (2023).
Jeanne Barseghian, primarul (ecologist) al Strasbourgului, a salutat momentul. „Ce mândrie pentru Strasbourg, care devine primul oraş francez care primeşte această etichetă”, a reacţionat oficialul într-un comunicat.
„Capitala mondială a cărţii 2024 se va adresa tuturor cartierelor şi generaţiilor”, a adăugat edilul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank