BREAKING Orban anunță rezilierea contractului pentru măștile persoanelor vulnerabile dacă nu vor fi livrate până luni/ Topolinski susținea că a plătit garanția de bună execuție și că va începe livrarea măștilor
Ludovic Orban a declarat duminică, în cadrul unei vizite de lucru în Gorj, că va rezilia contractul pentru măștile persoanelor vulnerabile dacă firma care a câștigat licitația nu le va livra până luni. Orban a explicat și că achiziționarea acestora a fost întârziată de contestarea licitației, atât la CNSC, cât și în instanță.
- „Câştigătorul licitaţiei avea obligaţia ca, în termen de cinci zile, să depună scrisoare de garanţie, urmând să înceapă cele şapte zile de derulare a contractului. Suntem în situaţia în care câştigătorul licitaţiei nu a depus în termenul de cinci zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere care este inclusă în contractul respectiv. Săptămâna următoare, Ministerul Sănătăţii va lua o decizie care e foarte clară – rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măştile cei care au câştigat licitaţia şi trecerea la firma de pe locul 2 pentru a livra măştile prevăzute în contract. (…) Am convingerea că Ministerul Sănătăţii va finaliza licitaţia şi măştile vor ajunge la persoanele vulnerabile pentru care am prevăzut banii respectivi şi i-am alocat din Fondul de rezervă al Guvernului”, a spus Orban, la finalul unei vizite de lucru în Gorj, citat de Agerpres.ro.
Declarațiile lui Ludovic Orban despre rezilierea contractului vin în contextul în care, în urmă cu două zile, omul de afaceri Michael Topolinksi anunța, într-o declarație transmisă G4Media.ro, că Naguma Medical Supply SRL a plătit, vineri, garanția de bună execuție la Ministerul Sănătății și că începe livrarea celor 103 milioane de măști. Topolinski dădea aceste asigurări la o zi după ce Ministerul Sănătății îl somase să respecte clauzele contractuale:
- ”Dacă prevederile contractuale nu se vor respecta, Ministerul Sănătății va acționa în consecință, respectând legislația în vigoare și clauzele contractuale”, preciza Ministerul Sănătății într-un răspuns pentru G4Media.
Context
Primele 13 milioane de măști din cele peste 100 de milioane trebuiau să ajungă deja în România, conform contractului subsecvent încheiat între Ministerul Sănătății și Naguma Medical Supply SRL.
Primul lot trebuia să vină la două zile de la constituirea garanției de bună execuție, care trebuie depusă în maximum 5 zile de la semnarea contractului. Contractul subsecvent a fost semnat marțea trecută, pe data de 11 august. De atunci au trecut 9 zile. Altfel spus, măștile trebuiau să fie deja în România.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii