Orban: Aeronava cu medicul de la Piatra Neamț rănit în timp ce încerca să salveze pacienţii a sosit la Bucureşti. În cursul acestei dimineţi va fi transportat în Belgia cu aeronavă militară
Premierul Ludovic Orban a anunțat în noaptea de sâmbătă spre duminică faptul că aeronava care îl transportă pe medicul Ioan Cătălin Denciu, rănit în timp ce încerca să salveze pacienţii în timpul incendiului de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, a aterizat la Bucureşti, venind de la Iaşi, că medicul va primi îngrijiri la Spitalul Floreasca, urmând ca duminică dimineaţă să plece în Belgia pentru tratament, la Spitalul militar Regina Astrid. Orban a afirmat că a fost şocat de vestea acestei tragedii, transmite News.ro.
”Avionul militar pus la dispoziţie de MAPN a aterizat în Bucureşti Bucureşti cu domnul doctor, care va fi dus la Spitalul Floreasca şi va fi pregătit pentru transferul către spitalul militar Regina Astrid din Belfgia. Mulţumesc secretarului de stat Raed Arafat pentru intervenţia imediată prin care am reuşit să obţinem acordul spitalului militar, deşi din cauza pandemiei nu sunt acceptaţţi pacienţi din alte ţări”, a anunţat prim-ministrul.
El a precizat că în cursul acestei dimineţi, după ora 7:00, medicului îi va fi asigurat transportul tot cu aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN.
”Îi urez sănătate, să aibă putere şi să reuşească să treacă peste acest moment de cumpănă”, a adăugat Ludovic Orban.
”Am fost şocat de vestea acestei tragedii. Vreau să transmit condoleanţele mele familiilor îndoliate şi de asemenea vreau să transmit respectul meu pentru medicul erou care a dat dovadă de un curaj şi de un spirit de sacrificiu deosebit în încercarea de a salva pacienţii în momentul izbucnirii incendiului”, a afirmat prim-ministrul.
El a relatat că imediat ce a aflat a luat legătura cu toţi conducătorii de instituţii implicaţi şi s-a prezentat la centrul ce comandă a intervenţiei pentru a putea interveni alături de colegi astfel încât să ia decizizile necesare.
Prim-ministrul a explicat că pacienţii pentru care s-a organizat transferul au ajuns la spitalul modular Leţcani. Ei au fost însoţiţi de medic urgentist, asistent medical, în ambulanţe cu cea mai înaltă dotare.
Zece persoane au murit sâmbătă seară în urma unui incendiu care a afectat două saloane din cadrul Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean piatra Neamţ.
Sursa foto: Exploziv TV Neamț
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii