G4Media.ro

Orban anunță noi măsuri pentru a nu se forma cozi la votul…

Orban anunță noi măsuri pentru a nu se forma cozi la votul din Diaspora în turul doi de alegeri

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni seară, că a dispus câteva măsuri astfel încât să se evite cozile la turul doi al alegerilor prezidenţiale. În special, acestea vizează asigurarea cu personal a secţiilor de votare, dar şi tipărirea în timp util a buletinelor de vot, transmite News.ro.

”Avem câteva chestiuni care pot să apară, încercăm să gândim în anticipare, în special la secţiile de vot din străinătate. Am solicitat fiecare preşedinte al secţiei de votare – prin intermediul MAE – să spună care dintre delegaţii formaţiunilor politice mai participă la vot. Se ştie că în turul doi practic nu mai există decât doi candidaţi şi să verificăm în ce măsură candidaţii celorlalte formaţiuni politice mai participă. Fluidizarea procedurii de vot depinde, în mare măsură, de numărul de persoane şi numărul de operatori de tabletă şi nu am vrea să apară situaţia de a se crea cozi”, a declarat, luni seară, Ludovic Orban.

Acesta a mai precizat că, împreună cu preşedintele AEP, va cere Biroului Electoral Central o soluţie pentru asigurarea cu personal a secţiilor de votare.

”Cu preşedintele AEP vom solicita BEC o interpretare a legii, o decizie care să permită suplimentarea birourilor electorale ale secţiilor de votare în cazul în care reprezentanţii formaţiunilor politice nu se prezintă”, a mai spus Orban.

Premierul a anunţat că, imediat după validarea rezultatelor primului turde scrutin de către CCR, trebuie tipărite buletinele de vot pentru turul aldoilea, având în vedere că distribuirea acestora în străinătate durează.

Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 24 noiembrie.

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Foarte corect domnule Orban, se voteaza in sfarsit civilizat, incomparabil cu futeala din alegerile trecute,cand mafia psd incerca sa umileasca romanii din strainatate.

    • Ar fi bune nişte sondaje. S-ar putea face economii, pentru că miza acestor alegeri, anume fără PSD în turul 2, nu mai există. Că îşi va înnoi Iohannis mandatul, ştia tot poporul.

    • Chiar daca jegosii de pesedisti au organizat niste alegeri impecabile pt diasporele infractoare, asteptam sa ajungem noi la butoane si sa interzicem votul uselistilor…

  2. cine
    a decis
    sa le puna 3 zile de vot psd
    ca sa voteze toti puturosi
    de nu zic ca au sunat acasa sa
    voteze pnl
    ca da nu mai trimit
    ni ci un ban
    si cati
    bani au primit pentru fiecare vot
    200 eur

  3. N-o sa fie bre cozi, ca nu votam in turul 2 daca Ficusul nu-i in stare sa respecte minima cerinta democratica de a participa la o dezbatere electorala. El sta acasa, la fel vom sta si noi. Sa iasa Viorica presedinte, ca sa fie indeplinita si ultima umilire a poporului asta idiot care nu se mai scapa de PSD.

    • Nu te mai stresa nea Nicu, ca nu ii pasa nimănui. Cu fiecare an ce trece ne dam seama de hram purtați toți.
      Nu știu ce e mai rău, o analfabeta incompetenta cu pretenții de președinte, sau în președinte care nu respecta o democrație.
      Tata Floarea aia nu e în stare sa numere pana la 10 fără greșeli, dar Iohannis sta doar cu PSD în gura și refuza sa mature cu ea pe jos.
      Nu am votat cu nici unul, dar m-am saturat de 30 de ani sa votez cu răul cel mai mic, iar Iohannis fix asta este.
      Un om care refuza sa își prezinte orice fel e intenții pentru următorul mandat nu merita litri de benzina dați pana la cel mai apropiat centru e vot.
      Iar Veo… Nu am cuvinte.

    • Nu îți era adresat ție comentariul, dar e atât de proasta secțiunea de comentarii încât nu ai nici un indiciu unde postezi. Era menit sa fie în rădăcina secțiunii de comentarii.

    • Iohannis e culmea raului cel mai mic.

    • @ion:
      Tu nu-l votai oricum! Pofta buna la ulei, zahar si faina si sa te tina galeata rosie 1000 de ani!

    • Subscriu, o stau acasa

  4. Nivea, îți este rău? Ai ceva probleme psihice? Te simți prost?

  5. Sper ca cei din diaspora sunt multumiti, prin votul lor masiv pt Iohannis, au ajutat psd ul sa revina din nou, increzatori, pe scena politica, in timp ce noi ii doream morti. De data asta ati fost neinspirati, diasporenilor.

    • Barna a avut 27% în diaspora, dublu față de intern. Iohannis nu a avut în diaspora dublu față de intern. Barna trebuia să aibă 100% în diaspora ca să spere la turul 2, ceea ce ar fi fost imposibil. Singura soluție era să aibă mai multe voturi în țară.

    • @Sincer:
      Noi l-am votat intr-un procent mai mare decat l-ati votat voi, in tara. Nici daca il votam toti (minus cei 4-5% ai lui Dancila) nu ar fi iesit.
      Ar cam fi momentul sa acceptati ca Barna e nepotrivit ca lider de partid. Aveti acolo destui care sa se descurce mult mai bine. Erorile sunt ale lui, nu ale aliantei.
      Iar voi, postacii talibani, ii indepartati pe potentialii alegatori netalibani. Eu unul m-as tine departe de o grupare de extremisti chiar daca ideologia lor mi s-ar parea atragatoare.
      M-as bucura ca in Romania sa existe 4-5 partide viabile, dar voi nu veti fi unul dintre ele daca veti continua asa.

    • @AlinaM. Nu e vorba de competitia Barna-Iohannis, ci Barna-Dancila. Se stia oricum ca in final Iohannis castiga. Daca diaspora vota masiv Barna, daca usr istii nu-si dispersau voturile intre Barna, Iohannis si Paleologu, nu ajungeam in situatia de azi. Dar deh, strategia a fost bine gandita, Barna trebuia inlaturat din calea lui Iohannis. Acum romanii au ce-au votat.

    • @Goe. Barna este un leader bun de partid, a dovedit-o. In USR exista o democratie directa, participativa a membrilor de partid si fiecare se poate exprima si critica liber pe oricine. Barna a incasat pe persoana fizica toate sicanele si disensiunile si a mentinut unitatea partidului, pana in prezent. Lui Barna ar trebui sa fie mai sever, mai transant si mai autoritar, prea multa democratie strica. Te asigur ca nicio alta personalitate din USR n-ar fi ajuns nici macar la scorul lui Barna.

    • @Sincer: „Daca diaspora vota masiv Barna”, diaspora nu e un grup de oameni care primește instrucțiuni de la usr cu cine să voteze. Fiecare a făcut cum a știut. Zici că era vorba de competiția Barna-Dăncilă, păi în diaspora a fost 27% la 2%, intern a fost pe dos.

      E inacceptabil ca Barna (pe care l-am votat) să nu vrea să spună nici măcar colegilor cine i-a făcut campania, măcar ca să știe partidul pe mâna cui să nu mai lase campaniile viitoare. Ce au useriștii acolo, stat în stat, liderul suprem are echipă sectretă de campanie, sau cum? Să-și facă curat în ogradă și să-i convingă pe cei rămași în țară că merită votați.

      Cunosc o singură familie, din foarte multe, care s-a întors în țară, restul nu mai vin. Cine a votat în diaspora a cheltuit juma’ de zi plus zeci de euro și a schimbat două trenuri și un autobuz numai ca să ajungă la vot, sau a mers pe jos 10 km, sau a cheltuit sute de euro ca să ajute voluntar alți oameni, sau a condus 50-600 km până la secția de vot, și toate astea știind bine că nu va mai reveni în țară. Mulți au fost dezamăgiți de cei din intern care nu au mers 500m pe jos până la cea mai apropiată secție și unii au început să se întrebe dacă efortul, timpul și banii lor merită cheltuiți în aceste condiții. Să nu mai aștepte nimeni ca diaspora să rezolve problemele celor din țară, că nu se va întâmpla. Mai ales strategii și coordonatorii de campanie ar trebui să știe toate astea, că asta-i treaba lor. Nu e treaba diasporei să facă strategii și campanii în locuri celor plătiți pentru asta și culmea, ținuți secreți.

  6. @DanTeo:
    E clar, tu esti ala din stanga!

  7. Nu va stresati prea tare cu diaspora. Nu mai are niciun sens sa votam noi in locul vostru, al celor din tara. Cum va asterneti asa dormiti. La ce dezamagire traim vazand finala dintre un ficus si o veioza, cred ca sansele de insanatosire ale poporului roman sunt la fel ca cele de acum 5-10-15-20… de ani. Personal ma abtin sa nu ma prezint la vot(pe o perioada nedeterminata) ca sa nu fac o nefacuta… Nu sunt masochist, dar tare mi-ar placea sa vad cum Mutulica primeste o lectie de la Palamida… Ca pilda pt orice politician si cetatean roman din RO…

    • Ia zi tudor, cum sta doctrina liberala cu neparticiparea la dialog? Parca sunt respectate libertatiile fundamentale umane si sunt tinute la nivel de principii.
      Eu nu vreau sa incoronez un imparat al lenii sau sa votez un idiot arogant si lenes. Sa vine Viorica. Tare as vrea sa vad cum toti fanii lui Iohannis or sa o joace pe asta.
      Probabil o sa fie vorba de lene din nou, de rea vointa, de prostia si goliciunea poporului roman. Orice, dar nu candidatul pupat in fund.

    • Nenica, te înțeleg perfect. Mă disperă cum stau unii cu dosul pe canapea și nu merg 500m până la secția de votare, dar se supără că nu merge dispora 400 km. Să zică mersi că mai votează cineva în diaspora în condițiile în care procente infime au de gând să se întoarcă.

      Cu toate astea eu o să merg și în turul 2, deși la început aveam dubii. Am văzut pe net o chestie care m-a pus pe gânduri: „vrei să te întorci în 2014 sau în 1990?” Întoarcerea în 2014 a devenit răul mai mic.

  8. N-o să mai vedeți cozi în turul doi nici dacă lăsați câte o secție de votare pe țară !

  9. Nu picati in capcana celor care zic sa stati acasa in turul 2. E exact ce doreste #ciumarosie.
    Mergeti la vot! Votati Iohannis! In special votantilor USR le transmit asta (printre care ma enumar si eu), asta e, nu a trecut al nostru, dar asta nu inseamna ca tre’ sa ne dam cu fundu’ de pamant ca niste plozi razgaiati. Dati dovada de maturitate si nu dati nicio sansa analfabetei si PSD-ului sa ne reprezinte pt 5 ani! Statul acasa intareste ciuma rosie!
    #GoVote!

  10. Ce-i aici? Poiana lui Iocan? „Esti prost, Cocosila!/Ba tu esti prost, Moromete!” Cam asta-i nivelul „dezbaterii”?
    Oricat ai fi de uselist si de ofticat ca n-a iesit Barna, tot trebuie sa accepti ca ai de ales intre un candidat care nu merge la o dezbatere pentru ca nu crede ca magalageala politica poate fi o forma de dezbatere si un alt candidat care a girat golirea bugetului ca sa plateasca voturi, indatorarea copiilor si nepotilor, gazarea protestatarilor, minciuna, acordarea de beneficii infractorilor, umilirea diasporei… Ar trebui sa fie de ajuns! Doar fiindca, printr-o intamplare nefericita, o asemenea vietate cs Dancila a ajuns sa candideze, nu inseamna ca are vreo legitimitate! Ce naiba, v-a luat Dumnezeu mintile?

    • Vorbesti de fostul premuier USL sau de actualul candidat psd? Ca ambii sunt reprezentantii aceluias grup mafiot organizat care alterneaza la conducerea romaniei de 30j de ani. De ce as vota iohanis, cand pnl are aceeasu agenda cu psd de 30j de ani? De ce nu direct dancila, macar aia nu se da dupa cires cu cine e si pe cine reprezinta.

    • Nu măi băiatule nu ne-a luat minţile nimeni dar ne scârbeşte propagandiştii PNL că jocul mizer care l-aţi făcut la aceste alegeri arată că sunteţi exact ca PSD aşa că până la comentariul tău nu vream să merg la vot dar acuma mă voi duce şi voi VOTA DĂNCILĂ NUMAI SĂ TE OFTIC PE TINE ŞI PE TOŢI PNL-iştii care ne luaţi de proşti!
      E destul de clar băiete pentru tine?

      Transmite-i mutălăului tău de Iohannis măcar să iasă la un interviu să ne spună de ce nu a făcut nimica pentru ţarş în primul mandat şi DOAR pentru PSD începând cu predarea funcţiei de preşedinte pentru că măi băiete nu numai că putea să refuze acel gest dar era şi în ilegalitate Tudorel Toader aşa că nu ne lua de proşti mai prietene!
      Încă ceva mai băiatule lăsând la o parte laşitate bine cunoscută a lui Iohannis care a arătat-o CLAR când nu a avut curajul să o spună cu gura lui că o demite pe Kiovesi nu prea mai este multe de spus pentru apărarea lui Iohannis şi toţi au dreptate când spun că Iohannis nu e decât exact ca Dăncilă „UN MAPEŢ DE PUS ÎN VITRINĂ ŞI ÎNTR-O CONFRUNTARE DINTRE DĂNCILĂ ŞI IOHANNIS DĂNCILĂ L-AR FACE MUCI PE IOHANNIS FIINDCA CĂ BĂIATUL S-AR BLOCA LA FIECARE ÎNTREBARE CA NU ÎL DUCE MINTEA!”.

    • @ NoYo
      Va purtati ca niste caini turbati! Voi i-ati facut lui Barna cel mai mare deserviciu, cu iesirile voastre nevricoase, primitive, badarane! Ar trebui sa va trageti singur palme si suturi, fiindca Barna a fost asociat cu voi, o haita de turbati, si lumea a facut un pas inapoi! Halal sustinatori!