Orban: Condamn public încălcările grosolane ale democraţiei interne săvârşite la PNL Timişoara de Alin Nica, Dănuţ Groza, Alina Gorghiu şi Bogdan Ghelbere
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îi critică sâmbătă pe Alin Nica, Dănuţ Groza, Alina Gorghiu şi Bogdan Ghelbere, pe care îi acuză de „încălcări grosolane ale democraţiei interne săvârşite la PNL Timişoara”, menţionând că a avertizat că îi va sancţiona, în cazul îngrădirii dreptului de vot a membrilor partidului”, pe cei care fac acest lucru şi va anula alegerile „grav viciate prin aceste demersuri”.
„Condamn public încălcările grosolane ale democraţiei interne săvârşite la PNL Timişoara de Alin Nica, Dănuţ Groza, Alina Gorghiu şi Bogdan Ghelbere. Le-am transmis înainte de conferinţa pentru alegerea conducerii organizaţiei o adresă prin care le-am solicitat să respecte întocmai prevederile Statutului Partidului Naţional Liberal.
Totodată, le-am comunicat situaţia oficială a membrilor PNL la 31 decembrie 2020 şi i-am avertizat că orice îngrădire a dreptului de vot a membrilor partidului poate conduce la sancţiuni îndreptate împotriva celor care au împiedicat membrii în drept ai PNL să-şi exprime opţiunea, precum şi la anularea alegerilor grav viciate prin aceste demersuri”, scrie Orban pe Facebook.
El precizează că, în calitate de preşedinte al PNL, îşi rezervă dreptul de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, precum şi de a anula alegerile de la Timişoara.
„În calitate de preşedinte al PNL, având obligaţia statutară de a veghea la respectarea Statutului partidului şi de a garanta aplicarea acestuia, îmi rezerv dreptul de a acţiona în conformitate cu prevederile statutare pentru sancţionarea celor vinovaţi, precum şi pentru anularea alegerilor de la Timişoara, desfăşurate cu încălcarea normelor impuse de Statutul PNL şi de deciziile organismelor de conducere ale PNL”, afirmă liderul PNL.
Context
Mai multe persoane au fost oprite, sâmbătă dimineața, să intre în sediul PNL Timișoara pentru a vota pe motiv că nu figurează pe liste, însă acestea susțin contrariul, transmit televiziunile de știri. A fost nevoie de intervenția jandarmeriei pentru a opri intrarea în sediu a unor liberali, care au acuzat forțele de orodine de agresiune.
Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a fost acuzat de deputatul PNL Claudiu Martin Chira că a tăiat de pe convocator 320 de membrii PNL care nu ar fi votat cu el. Nica a susținut însă că aceștia nu ar fi avut domiciliul în Timișoara. Deputatul Chira l-a acuzat pe Nica de ”fraudarea alegerilor”.
17 candidaţi s-au înscris pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei de Timişoara. Printre cei care îşi anunţaseră candidatura se numărau şi cei doi rivali de la alegerile din 3 iulie, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără. Vineri seară, însă, candidatura lui Ambruş a fost invalidată de Comisia de Arbitraj a partidului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii