Orban, critici la adresa lui Cîțu: Trebuie să se mişte mult mai repede / Cîțu, despre atacurile colegilor din PNL asupra sa: Seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD
Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a reproșat vineri premierului Florin Cîțu că Guvernul pe care îl conduce nu se mișcă suficient de rapid în ceea ce privește derularea programelor de sprijin pentru mediul de faceri, pentru accesarea fondurilor europene din noul exercițiu financiar și obținerea aprobărilor pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),
„Noi nu putem să ne asumăm decât un singur obiectiv: buna guvernare. Pentru că, până la urmă, ca să putem peste patru ani să cerem votul oamenilor şi să-l şi primim, trebuie să susţinem mediul de afaceri – şi aici toate programele guvernamentale de sprijin trebuie să se mişte mult mai repede decât cum se mişcă acum;
trebuie să susţinem investiţiile publice masive; trebuie să absorbim în mod inteligent toate fondurile europene care sunt la dispoziţia noastră – şi aici n-aş vrea să spun că încă nu s-au făcut autorităţile de management la ADR-uri, că negocierile pe bugetul 2021-2027 sunt departe de a fi finalizate, că nu suntem campioni în ceea ce priveşte aprobarea PNRR, că sunt încă destule lucruri în care noi putem să arătăm că suntem capabili de buna guvernare”, a declarat Orban.
La rândul său, Florin Cîțu, prezent la conferința de alegeri din cadrul organizației județene PNL Satu Mare, a spus că atacurile unor colegi din partid la adresa sa și a Guvernului „seamănă foarte mult cu ce face PSD” și că „astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România”.
„Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD. Când, cu câteva luni în urmă spui că o decizie a premierului este bună, că este în spiritul Constituţiei, iar peste câteva luni spui că nu mai este bună, pentru că trebuie evaluată, arată că astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România. Trebuie să fim transparenţi, trebuie să fim oneşti cu românii şi să le promitem ceea ce putem să facem, asta este guvernarea liberală”, a afirmat Florin Cîţu.
Context
Congresul pentru alegerea președintelui PNL va avea loc pe 25 septembri, iar principalii contra-candidați sunt actualul președintele al partidului, Ludovic Orban și premierul Florin Cîțu.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii