G4Media.ro

Orban: Cum poate cineva să-l sprijine pe domnul Cîţu pentru preşedinţia partidului,…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Orban: Cum poate cineva să-l sprijine pe domnul Cîţu pentru preşedinţia partidului, dacă domnul Cîţu nu şi-a anunţat candidatura? 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că este convins că va câştiga un nou mandat în fruntea partidului, menţionând, referitor la informaţiile că premierul Florin Cîţu ar putea fi susţinut de filiala Cluj, că deocamdată acesta nu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL.

Întrebat dacă are susţinerea filialei Cluj la Congres pentru un nou mandat de preşedinte, Orban a spus că fiecare delegat îşi exprimă opţiunea.

„Dacă sunt filiale care au luat o decizie de susţinere, asta nu înseamnă că toţi delegaţii o să voteze cu mine. De asemenea, dacă sunt filiale care nu au luat decizii de susţinere, asta nu înseamnă că eu nu am susţinători în Cluj. La Congresul trecut, readuc aminte că PNL Cluj nu a fost printre filialele care m-au sprijinit şi eu de la Cluj am luat cel puţin o treime din voturile delegaţiilor de la Cluj, pentru că eu cunosc personal toţi primarii PNL, consilierii judeţeni, nu vorbesc despre parlamentari, conduceri judeţene şi, în cooperarea, acţiunea noastră comună în ultimii zeci de ani, am arătat că sunt un om de încredere”, a afirmat Orban, la Parlament, citat de Agerpres.

El a mai spus, legat de comentariile potrivit cărora ar fi avut parte la Cluj de o „primire rece” din partea primarului Emil Boc, că nu este nimic nou ca Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, să îl critice.

„Asta este ştirea care s-a dat pe câteva site-uri de ştiri – o primire rece. Este adevărat că m-a înjurat Tişe din nou. Dar ce este rău în asta? Domnul Tişe, de 4 ani de zile, de când a picat lamentabil în faţa Ralucăi Turcan în competiţia de prim vicepreşedinte, îmi poartă sâmbetele. Eu nu i-am purtat sâmbetele, pentru că apreciez activitatea lui administrativă şi opiniile sale politice le-am trecut întotdeauna în plan secund. În ceea ce priveşte susţinerea pe care o pot obţine în filiala Cluj, este o susţinere importantă, sunt foarte mulţi oameni care au încredere în mine. Faptul că domnul Tişe a dat declaraţii, aşa cum a dat, nu este nimic nou şi nu afectează, din punctul meu de vedere, poziţionarea delegaţiilor de la Cluj”, a adăugat Ludovic Orban.

El a menţionat că Florin Cîţu nu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului.

„Deocamdată domnul Cîţu nu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului. Cum poate cineva să-l sprijine pe domnul Cîţu pentru preşedinţia partidului, dacă domnul Cîţu nu şi-a anunţat candidatura? Este o întrebare retorică. În momentul în care m-am înscris pentru preşedinţia partidului, m-am înscris pentru că sunt convins că voi câştiga. (…) Echipa mea este PNL”, a adăugat Orban.

În legătură cu candidatura la Congres, Ludovic Orban a precizat că, potrivit statutului PNL, va fi pe baza unei moţiuni.

„Evident că voi sprijini pe funcţiile de conducere de la nivel naţional candidaţi, după cum, aşa cum am procedat şi data trecută, nu am vrut să ocup toate funcţiile de conducere doar cu candidaţi care m-au sprijinit pe mine, am lăsat locuri libere la competiţie şi pentru cei care nu m-au sprijinit”, a adăugat Orban.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Orbane, fa publica Ordinea de zi… lasa gargara. Vezi ca sunt probleme de transparenta pe site-ul oficial, nu mai bine iti vezi de fisa postului?

  2. Suntem de-a dreptul siderati. Nu mai putem dormi noaptea de marile alegeri din marele partid PDL…scuze PNL. Ce bine ca ne-a luminat Sica Mandolina ca muream prosti…
    Partid de papagali. Tara arde si ei si bat in deontologia procesului candidaturilor in partidul „performanta” lu’ peste. Innebunesc de cat isi bat toti politicienii joc de noi!

  3. 2 javre ticaloase!

  4. Betivanul ăla de Orban uită că este șeful „partidului conducător” al alianței de centru noaptea și șeful Camerei Deputaților, adică al 3-lea om în Stat și în loc să fie sobru și responsabil cu privire la numirea Dancilei în BNR, care afectează reputația BNR și creste riscul de țară, el se hlizește și face mișto cu „vocea și talentul” care o recomanda pe proastă!

  5. Sef de partid corijent la scoala e premiera in Romania.