Orban, despre decizia DIICOT de clasare a dosarului de înaltă trădare deschis împotriva Vioricăi Dăncilă: Eu mi-am făcut datoria. Probabil voi face plângere împotriva rezoluției de clasare
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că nu ştie care au fost argumentele care au stat la baza deciziei DIICOT de clasare a dosarului de înaltă trădare în care liderul liberalilor îi făcuse plângere penală premierului Viorica Dăncilă, el precizând doar că „şi-a făcut datoria” de a sesiza „fapte care au provocat prejudicii grave de imagine României, care au deteriorat relaţii internaţionale construite în timp îndelungat”.
„Nu sunt un om politic care să comenteze deciziile Justiţiei. Nici nu aş putea comenta în momentul de faţă, pentru că încă nu mi s-a comunicat rezoluţia şi nu pot să ştiu ce s-a întâmplat acolo, cum s-a derulat cercetarea şi care sunt argumentele DIICOT în decizia pe care a luat-o. Ca atare, mi-e greu să fac un comentariu, nu am ştiinţă despre modul în care s-a derulat ancheta, că nu aud să fie Dragnea sau Dăncilă sau altcineva invitat la DIICOT. Nici nu ştiu exact cum s-a derulat ancheta, ca atare nu pot să ştiu argumentele care stau la baza deciziei. Din punctul meu de vedere, eu mi-am făcut datoria, eu am depus sesizarea pentru nişte fapte care au provocat prejudicii grave de imagine României, care au deteriorat relaţii internaţionale construite în timp îndelungat şi care, din punctul meu de vedere, puteau să îmbrace forma săvârşirii unor infracţiuni, dar nu eu hotărăsc dacă o faptă este sau nu infracţiune, acesta este atributul unei instanţe de judecată în cazul în care un procuror consideră că trebuie întocmit un dosar”, a precizat Ludovic Orban, citat de Agerpres.
„Probabil că voi formula o plângere împotriva rezoluției procurorului, dar aştept rezoluția, pentru a vedea pe ce motive se bazează hotărârea DIICOT”, a mai adăugat liderul PNL.
Procurorii DIICOT au clasat joi, 27 septembrie, dosarul privind presupuse fapte de înalte trădare săvârșite de premierul Viorica Dăncilă, deschis ca urmare a unei plângeri a lui Ludovic Orban. Clasarea cauzei a fost realizată pentru că ”fapta nu există”, potrivit unui comunicat DIICOT.
Orban făcuse o plângere penală în luna iunie, acuzând-o pe Dăncilă de înaltă trădare în dosarul mutării ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Guvernul aprobase în secret un memorandum pentru începerea unor demersuri diplomatice în acest sens, fapt dezvăluit în premieră de G4Media.ro.
Trei luni mai târziu, mutarea ambasadei a ieșit complet din atenția publică, Guvernul renunțând la orice demers în acest sens (detalii aici).
După anunțul DIICOT de clasare a dosarului penal, deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat că Ludovic Orban a comis o infracţiune cu bună ştiinţă când a făcut plângerea penală de înaltă trădare la adresa premierului, susţinând că acesta ar trebui să fie sancţionat.
„Asta s-ar încadra la infracţiune comisă de data aceasta de domnul Orban şi anume inducerea în eroare a organelor judiciare. Atunci când faci o sesizare penală cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală, în cazul nostru trădarea, de către o anumită persoană, în cazul nostru făcea referire la doamna premier, cunoscând că aceasta este nereală şi dacă citeşte cineva definiţia e evident cunoaşte că e nereală, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Este articolul 268 – inducerea în eroare a organelor judiciare. Deci, domnul Orban, după părerea mea, a comis el însuşi o infracţiune cu bună ştiinţă, ştiind că ceea ce sesizează este nereal. A pus organele să lucreze, să cheltuie bani publici, ar trebui să fie sancţionat”, a explicat social-democratul pentru Agerpres.
La rândul său, fostul ministru PSD al Justiției, Florin Iordache, a declarat că s-a demonstrat că a fost „un denunţ calomnios” al liderului PNL Ludovic Orban.
„S-a demonstrat încă o dată că a fost un denunţ calomnios, din punctul meu de vedere, al liderului Ludovic Orban. Cred că demonstrează modul în care încearcă să denigreze Guvernul neavând argumente şi apelând la Justiţie. În mod normal, întrebarea era când se clasează, nu dacă. Din punctul meu de vedere, este un denunţ calomnios în care şi-a demonstrat limitele Ludovic Orban. Mai departe vedem ce va hotărî doamna prim-ministru. Cred că atunci când nu ai argumente, apelezi la Parchet, pentru că nu ştii ce să spui. Ludovic Orban prin acest denunţ şi-a demonstrat adevăratele calităţi de lider politic”, a precizat, pentru Agerpres, Florin Iordache.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii