Orban, despre noi restricții: Așteptăm să vedem efectul măsurilor pe care le-am luat și efectele din alte țări ale interzicerii circulației în timpul nopții / Vor fi excepții de la portul măștii în aer liber
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că deocamdată nu vor fi impuse noi restricții din cauza epidemiei, autoritățile așteptănd să vadă efectul măsurilor pe care le-au luat și efectele din alte țări ale interzicerii circulației în timpul nopții. Orban a anunțat însă că vor fi excepții de la portul măștii în aer liber.
Premierul a precizat că a fost o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) în care s-a discutat despre actualizarea listei cu țările pentru care se impune carantina la sosirea în România.
„S-au discutat câteva excepții de la obligativitatea portului măștii, pentru cei care fac jogging în spațiul liber, spre exemplu”, a anunțat Ludovic Orban.
Întrebat despre posibilitatea impunerii de noi restricții, Ludovic Orban a precizat că autoritățile așteaptă să vadă efectul măsurilor deja luate.
De asemenea, deocamdată nu va fi impusă nici resctricția de circulație în timpul nopții.
„Vrem să vedem efectele în alte țări. Știm că această restricție afectează mai puțin populația matură. În special adolescenții sunt activi după ora 23. Pe de altă parte, analizăm efectul măsurilor pe care deja le-am luat. (…) Se vede la București că deocamdată suntem pe un platou”, a afirmat Orban.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii