
Orban, despre protestele faţă de purtarea măştii în şcoli: Unii parcă nu îşi iubesc copiii
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Botoşani, că obligativitatea ca elevii să poarte măşti de protecţie în timpul orelor de curs este o măsură de protecţie sanitară care are „rostul de a păzi copiii de virus”, el adăugând despre protestele organizate împotriva acestei măsuri că îi pare rău „că există unii care parcă nu îşi iubesc copiii”, relatează Agerpres.
„Noi am testat acest lucru şi majoritatea zdrobitoare a părinţilor susţin obligativitatea portului măştii, iar pentru noi, care suntem responsabili în şcoală să luăm toate măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului, noi am luat această măsură şi o susţinem. Îmi pare rău că există unii care parcă nu îşi iubesc copiii. Portul măştii şi celelalte măsuri pe care le-am luat la şcoală, măsuri de protecţie sanitară, au rostul de a păzi copiii de virus. Sigur că nu putem controla ce se întâmplă în afara şcolii, nu putem controla ce se întâmplă în familii. Dacă există părinţi care vin cu astfel de idei … Ştiu, am văzut că a fost şi în Bucureşti un protest cu o sută şi ceva de persoane. Din păcate, unii părinţi au venit şi cu copiii şi nu purtau mască. Îmi pare rău că există astfel de tendinţe. Este necesară această măsură şi este o măsură care are rostul de a apăra sănătatea copiilor”, a afirmat premierul Orban.
O manifestaţie de protest faţă de purtarea de către copii la orele de curs a măştilor de protecţie a avut loc sâmbătă seara în Bucureşti, acţiuni similare, cu participare de ordinul a câteva zeci de persoane fiind organizate şi în unele oraşe din ţară cum ar fi Cluj, Timişoara, Oradea. La protestul din București au fost prezent, pentru o perioadă, și regizorul Cristi Puiu.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii