G4Media.ro

Orban: Este posibil ca alegerile locale să fie amânate pentru septembrie. Suntem…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Orban: Este posibil ca alegerile locale să fie amânate pentru septembrie. Suntem pregătiţi să adoptăm ordonanță de urgență pentru prelungirea mandatelor actualilor aleşi

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că este posibil ca alegerile locale să fie organizate în septembrie, arătând că Guvernul este pregătit să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea mandatelor actualilor aleşi locali.

„Putem să decidem şi prin ordonanţă de urgenţă pentru că este o situaţie de urgenţă situaţia creată de această epidemie şi suntem pregătiţi să adoptăm o OUG în acest sens (n.r. – pentru prelungirea mandatelor actualilor aleşi locali)”, a declarat pentru Agerpres Ludovic Orban.

Întrebat dacă alegerile locale ar putea avea loc în septembrie, premierul a răspuns că este posibil.

El a reiterat că este din ce în ce mai clar că alegerile locale nu pot fi organizate în condiţii normale pe 28 iunie.

„Pregătim un act normativ pentru prelungirea mandatului aleşilor locali care exercită mandatul în urma alegerilor din 2016 până la data viitoarelor alegeri locale. Data urmează să fie stabilită de Guvern, dar, din punctul meu de vedere, astăzi, este clar că alegerile locale nu pot fi organizate în condiţii normale în data de 28 (n.r. – iunie) şi va fi necesară amânarea acestor alegeri. (…) Sperăm să treacă cât mai repede epidemia. După trecerea epidemiei, când o să existe un interval de timp în care să revenim la normal, să se poată desfăşura o campanie firească în care candidaţii să poată interacţiona cu alegătorii, alegătorii să cunoască bine candidaţii, vom decide organizarea acestor alegeri”, a afirmat Orban.

Surse din conducerea PNL au declarat în urmă cu două zile pentru G4Media.ro că Guvernul ia în calcul amânarea alegerilor locale pentru luna septembrie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus au declarat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Daaaa, ca și multa și mare pregătire îți trebuie pentru asta!