Orban: Eu sunt un susținător al vaccinului. Ar trebui să fim mai proactivi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurditățile și toate aberațiile pe care le-am auzit în campaniile pe care nu știu cine le finanțează.
Premierul României, Ludovic Orban, se declară susținător al vaccinării și consideră că statul trebuie să deruleze campanii de contracarare a „absurdităților antivacciniștilor.
„Strategia dezinformărilor legat de vaccinare este elaborată în afara Europei, mai spre est”, a comentat Orban, potrivit Digi24.
Premierul a mai spus că „ar trebui să fim și noi mai proactivi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurditățile și toate aberațiile pe care le-am auzit în campaniile pe care nu știu cine le finanțează. E clar că sunt finanțate campaniile antivacciniștilor, care în mod evident, fac parte dintr-un mecanism elaborat al unei strategii de dezinformare care e aplicată nu numai în România, ci și în alte țări din Europa și care în mare parte cred că-și are izvorul în afara Europei, mai spre est”.
În toamnă, campanie de vaccinare antigripă pe scară largă
Ludovic Orban a mai spus că vaccinul este un instrument fundamental de luptă împotriva bolilor. „Noi și acum căutăm vaccin anti COVID și tratament. În gândirea pe care o avem pentru toamnă, când se estimează o revenire a epidemiei, ne gândim să facem o vaccinare antigripă pe scară largă, trei-patru milioane, câte doze reușim să adunăm, ca un mijloc de a simplifica. În fine, vaccinul e foarte important. Reacția noastră trebuie să fie campanii inteligente în care să-i convinge pe toți aceia care pot cădea pradă acestor dezinformării”, comentat Orban, conform Digi24
Sursa foto: Guvernul României
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii