Orban: Guvernul va îngheţa valoarea punctului de amendă pentru anul viitor, dar calculul trebuie schimbat
Guvernul va îngheţa valoarea punctului de amendă pentru anul viitor, dar calculul trebuie schimbat, având în vedere că această relaţie între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este „soluţia care să se poată aplica”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, citat de Agerpres.
„Am luat decizia să facem şi noi ceea ce au făcut guvernele anterioare, dar cu siguranţă trebuie schimbat acest sistem. Practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie şi în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creşterea salariului minim. Vom aplica şi noi această soluţie, să nu creştem punctul de amendă”, a declarat Ludovic Orban, marţi, întrebat dacă punctul de amendă va fi crescut odată cu creşterea salariului minim.
Premierul a precizat că măsura se va aplica pentru anul viitor.
„S-a dovedit clar că această relaţie între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este soluţia care să se poată aplica, din moment ce an de an s-a îngheţat punctul de amendă, probabil trebuie calculat în alt mod”, a spus Orban.
Premierul Ludovic Orban a făcut declaraţia după vizita pe care a efectuat-o la platforma de la Măgurele la proiectul Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics, dezvoltat în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, în cadrul căreia a avut şi o întâlnire de lucru cu echipa de management a proiectului.
Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii