G4Media.ro

Orban îi răspunde lui Barna: Nu putem renunța la programul de dezvoltare…

sursa foto: Facebook/ Dan Barna

Orban îi răspunde lui Barna: Nu putem renunța la programul de dezvoltare locală, chiar dacă a fost inițiat de PSD

Liderul USR, Dan Barna, a sugerat în mai multe rânduri că liberalii păstrează practica PSD – prin Programul Național de Dezvoltare Locală, care constituia o resursă de la bugetul de stat pentru așa zișii baroni locali.

Premierul Ludovic Orban a răspuns, luni seara, într-o intervenție la B1Tv, că dintotdeauna au existat programe pentru sprijinirea investițiilor locale, chiar și pe vremea Convenției Democrate.

„De ce nu renunțați la acest program al PSD”, a fost întrebat Orban în cadrul emisiunii.

„Nu este prima oră când avem astfel de prograne de investiții pentru localități. Comunitățile locale au nevoie de infrastructură. Sunt multe localități, mai ales în mediul rural, care au nevoie de aceste investiții. Dacă nu dispui de infrastructură, este greu să atragi investitori, e greu să te dezvolți. Așadar, că vorbim despre lucrări de asfaltare, de canalizare, etc., este nevoie să le sprijinim. Sigur, am moștenit lista cu proiecte de la PSD, nu am făcut noi selecția, dar atâta timp cât investițiile sunt benefice, atât pentru mediul rural, cât și urban, vom permite să se realizeze. Desigur că le verificăm în prealabil. Nu am dispus plăți unde s-au prezentat proiecte care nu s-au realizat în integralitate, încercăm să impune o disciplină în această privință. Dar nu poți să nu susții un program de investiții care îmbunătățește calitatea vieții. Programe de genul acesta există încă de pe vremea Convenției (…). Întotdeauna a existat o resursă din bugetul central pentru investițiile din plan local”, a răspuns Orban.

Premierul a mai adăugat că în perioada următoare va demara încă un program de investiții, destinat extinderii rețelei de gaz:

„Într-un prim exercițiu bugetar vor dispune de 200 de milioane de euro, iar în următorul exercițiu bugetar de 800 de milioane de euro. Bani cu care sper să reușim să conectăm cât mai multe localități la rețeaua de gaz”.

 

Sursa Foto: Facebook (Dan Barna/Ludovic Orban)

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Lol așa mențin și secția specială, chiar dacă a fost inițiată de PSD.

    • orban i-a explicat lui barna ca e an electoral si trebuie date spagi electorale, fiindca asa e politica in Romania lui psd/pnl

    • Si „se abtin” de la vot pe extinderea mandatelor alesilor locali la 5 ani. Tot mai PeNibiL. Din pacate nici populatia nu pare pregatita de altceva. USR Plus rezoneaza cu o proportie prea mica inca, diaspora e nesemnificativa la locale si parlamentare si in plus mai sunt si faultati de toti cei multi care profita de sistemul actual. In marile orase au sanse la niste victorii, macar in consilii, dar in toate zonele mai slab dezvoltate e foarte greu sa intre serios si sa determine schimbari. Macar de am vota iar masiv, absenteismul ii ajuta cel mai mult pe cei mai corupti tot timpul.

  2. PNL=PSD
    numiri
    administratii corupte
    contracte cu dedicatie
    legi cu dedicatie
    Romanica Normala

  3. Foarte bun program. Pentru unii!
    „Am găsit lucrări în care asfaltul s-a turnat direct pe pământ, pentru ca banii de materiale să rămână în buzunarul constructorilor; am găsit firme patronate de rudele sau prietenii unor miniștri PSD, care au încasat finanțările de la Guvern și au lăsat în urmă șosele care s-au distrus după primul îngheț; am găsit drumuri asfaltate prin PNDL de două ori, fără ca nimeni să vadă vreo problemă în asta; am găsit primari care insistă să construiască cu aceleași firme care le-au făcut praf toate lucrările; am găsit un program megalomanic, care risipește sume uriașe de bani fără să aibă mecanisme clare de control. Un adevărat paradis al primarilor descurcăreți și al afaceriștilor conectați politic.

    Și mai presus de toate, PNDL-ul cu care Liviu Dragnea se laudă la fiecare miting electoral i-a făcut pe edili să abandoneze absorbția de fonduri europene pentru a se concentra pe banii mult mai ușor de accesat ai Guvernului. Fără birocrație, fără condiții stricte și mai ales fără controale. N-am pierdut doar miliardele de euro risipite pe lucrări făcute de mântuială, ci am pierdut și banii pe care i-am fi putut accesa din fonduri europene.”

  4. Nu poți să arunci la gunoi un mod bun de a fura banii populației.
    Nu se cuvine.
    Hai mă la vot că vă dăm și vouă doi mici și o bere la halbă.
    Înjurături, înjurături…

  5. Jaf la drumul mare si multa bataie de joc acest pndl. Veniti la mine in localitate sa vedeti retea de apa si asfalt facute in bataie de joc. Reteaua de apa in lucru de vreo 7 ani fara vreo sansa sa fie functionala curand iar asfaltul prin care creste vegetatie, plin de gropi dupa nici cateva luni de la asfaltare s.a.m.d. Sa nu mai zic de un parculet construit cu aproape o suta de mii de euro de care s-a ales praful la nici un an de la inaugurare.

  6. Gândiţi-vă ce confuzie s-ar produce dacă România ar trece la sistemul PNL ≠ PSD. Nici vorbă de aşa ceva!

  7. Lăsați orice speranță….

  8. Problema nu este PNDL-ul CI MODUL NETRANSPARENT SI DISCRETIONAR IN CARE SE CHELTUIE BANII=o invitaite la furt. Localitatile se pot DEZVOLTA si cu fonduri europene, dar marea majoritate a „alesilor” sunt retardati la modul absolut si nu suntin stare sa faca un proiect, iar in al doilea rand, UE INTOTDEAUNA VERIFICA CUM AU FOST CHELTUITI BANII, iar retarzii stiu ca ajung la paranie daca se intampla asta.

  9. Clovnii, ce distruși,
    Cei ce ne-am distrus.
    Români in slujba …..

  10. Cum sa renunte tocmai acum cand, cred ei, ca vine randul lor la butoane, sa fure si ei ceva ca ailalti au furat destul!

  11. Cele mai mari hotii s-au facut de catre primari cu aceste programe.