G4Media.ro

Orban îi reafirmă lui Stoltenberg „sprijinul” său pentru aderarea Suediei la NATO

Sursa foto: Twitter / Zoltan Kovacs

Orban îi reafirmă lui Stoltenberg „sprijinul” său pentru aderarea Suediei la NATO

Premierul Ungariei, Viktor Orban, şi-a reafirmat miercuri „sprijinul” pentru aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică într-o convorbire telefonică purtată cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o zi după votul Turciei şi invitaţia Budapestei făcută premierului suedez, informează AFP, transmite Agerpres.

„I-am reiterat sprijinul guvernului ungar pentru cererea Suediei”, a declarat Orban pe X (fostul Twitter), adăugând că „va continua să facă apel la parlament pentru a finaliza ratificarea cât mai curând posibil”.

„O bună discuţie telefonică cu Viktor Orban”, a comentat la rândul său secretarul general al NATO, salutând „sprijinul clar” al responsabilului ungar. „Aşteptăm cu nerăbdare ratificarea de îndată ce parlamentul îşi va relua activitatea”, a afirmat Stoltenberg.

Deputaţii urmează să se reunească din nou la mijlocul lunii februarie. Dar problema nu se află pe ordinea de zi în acest stadiu.

Parlamentul turc a ratificat marţi intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică, marcând astfel sfârşitul a 20 de luni de negocieri. Astfel, Ungaria rămâne singura ţară care nu a ratificat aderarea Suediei la NATO.

Budapesta, care şi-a dat sprijinul de principiu, dar care trenează de luni de zile ratificarea, cere Stockholmului sa înceteze politica de „denigrare” la adresa guvernului ungar, acuzat de derivă autoritaristă, potrivit AFP.

Viktor Orban cere „respect” din partea Stockholmului şi l-a invitat marţi pe premierul suedez Ulf Kristersson să efectueze o vizită în Ungaria, subliniind într-o scrisoare necesitatea de a „construi o încredere reciprocă solidă” printr-un”dialog politic mai intens”.

Pentru moment se cunoaşte că ministrul suedez de externe a răspuns cu răceală invitaţiei, afirmând că ţara sa nu are „niciun motiv” să negocieze în prezent cu Ungaria.

„În cadrul summitului de la Madrid de anul trecut, Ungaria a acordat Suediei statutul de invitat” în vederea unei aderări la NATO, fără nicio rezervă, a subliniat Tobias Billström.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei suedeze s-a declarat pregătit pentru „discuţii”, menţionând „numeroase puncte comune” şi „cooperarea militară” între cele două ţări.

Suedia şi-a anunţat în mai 2022, pe fondul invaziei ruse în Ucraina, candidatura la NATO, în acelaşi timp cu Finlanda, care a devenit în aprilie cel de-al 31-lea membru al Organizaţiei.

Pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, cele două ţări vecine au pus capăt deceniilor de neutralitate după cel de-al Doilea Război Mondial şi de nealiniere militară de la sfârşitul Războiului Rece, aminteşte AFP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce pacalici… incredibil ce jos a ajuns…