Orban: Licitația pentru măști de la Ministerul Sănătății e blocată de o firmă abonată la contracte cu Primăria București
Premierul Ludovic Orban a acuzat luni o firmă apropiată de PSD că blochează licitația pentru 115 milioane de măști de protecție destinate persoanelor vulnerabile.
”Procedura de achiziție a Ministerului Sănătății, atribuită cu prețul de 0,68 de lei /mască, a fost contestată de o firmă abonată la contracte cu primăria Capitalei”, a declarat luni Orban de la tribuna Parlamentului, unde a participat la ”ora premierului”.
G4Media.ro a scris în premieră că licitația, câștigată de omul de afaceri canadian Michael Topolinski, prin compania Naguma, a fost contestată de firma Best Achiziții, care a câștigat contracte cu spitalele din subordinea Primăriei București.
Firma Best Achiziții e deținută acum de Alexandru Vlad Mihai Cristescu, potrivit portalului Confidas, iar administrator este Mihaela Elena Neagu, care în trecut a fost acționar al firmei.
Orban a fost invitat să dea detalii despre presupusa legătură cu Unifarm, după ce DNA a început urmărirea penală a fostului director general al companiei de stat, acuzat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte.
”Sincer, sunt uimit de subiectul pus în dezbatere pentru care e utilizată procedura de chemare a premierului în fața Camerei Deputaților. Acest subiect mi se pare că nu are legătură directă cu activitatea mea de premier. Se încearcă crearea unei legături inexistente între mine și o cercetare a unei instituții a statului. În loc să ne concentrăm pe adevăratele priorități, PSD caută să arunce în spatele meu, într-un mod insidios, să facă legături fără fundament între mine și activitatea unei societăți a statului despre care există o anchetă în curs. Mă bucur că există o anchetă, arată că instituțiile statului își fac datoria”, a spus Orban despre subiectul anchetei de laa Unifarm.
Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, l-a acuzat pe Orban că a fraudat licitațiile din pandemie, spunând că un contract de 12 milioane de euro acordat unei firme de băuturi alcoolice pentru livrarea de măști ”era paravan pentru primul tun dat de PNL în pandemie”.
Foto: Mihaela Neagu (Best Achiziții) / Gazeta Sporturilor
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii