Orban: Nu avem un punct de vedere comun în coaliţie la proiectul Romexpo. Dacă putem armoniza, e mai bine
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Ludovic Orban, a declarat joi că nu există un punct de vedere comun în coaliţia de guvernare referitor la proiectul privind terenul de la Romexpo, menţionând că PNL nu a luat încă o decizie deoarece este mai bine să fie armonizate punctele de vedere pe o anumită formă a legii, relatează Agerpres.
„PNL nu a luat nicio decizie cu privire la acest proiect. De asemenea, în coaliţie nu s-a luat încă o decizie cu privire la acest proiect. Am discutat o dată în coaliţie, a rămas că vom mai discuta”, a afirmat Orban la Parlament.
Întrebat de ce decizia este atât de dificilă, Ludovic Orban a explicat: „Nu avem încă un punct de vedere comun în coaliţie şi dacă putem armoniza punctele de vedere, astfel încât să susţinem împreună o anumită a formă a legii, aşa este mai bine, că suntem o coaliţie de guvernare”.
Legat de faptul că parlamentari ai PNL au votat proiectul în Comisia economică a Senatului, Orban a spus: „Nu a votat PNL, în ansamblul său. A votat o parte dintre parlamentarii PNL”.
„Proiectul a venit pe legislatura trecută. Deocamdată există o cerere de reexaminare a preşedintelui României şi, evident, vom lua o decizie, ţinând cont de cererea de reexaminare şi de contextul general”, a adăugat Ludovic Orban.
Liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat, luni, că legea prin care se oferă gratuit Camerei de Comerț și Industrie o suprafață de 46 de hectare de teren de la Romexpo pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar nu poate fi susținută, iar statul român trebuie să-și schimbe politica de a oferi imobile gratuit și să își administreze activele, astfel încât acestea să producă resurse, inclusiv pentru sistemul de pensii.
Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis spre reexaminare, Parlamentului actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România 335/2007.
Legea prevede transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a legii, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.
Prin acest act normativ adoptat de Parlament o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.
Sursa foto: CCIR
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii