G4Media.ro

Orban: Nu consider că este necesară o remaniere, pentru că am încredere…

sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Orban: Nu consider că este necesară o remaniere, pentru că am încredere în toţi miniştrii PNL, inclusiv în cei care îl sprijină pe premierul Cîţu

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că, în opinia sa, nu este nevoie de o remaniere guvernamentală, el susţinând că are încredere în miniştrii PNL, inclusiv în cei care şi-au exprimat public susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL. Orban a ţinut să atragă atenţia asupra unei situaţii de la Brăila, unde un susţinător declarat al său a fost schimbat dintr-o funcţie administrativă pentru că şi-a exprimat susţinerea faţă de el.

„De o remaniere eu nu am auzit nimic oficial, iar din punctul meu de vedere miniştrii Partidului Naţional Liberal şi-au făcut datoria în poziţiile pe care le ocupă. De altfel, este şi prematur după nici şase luni de guvernare să te apuci să faci remanieri. Dacă cineva gândeşte vreo remaniere, trebuie să o spună cu voce tare.

În ceea ce mă priveşte pe mine, eu nu am auzit niciodată de o remaniere şi nu consider că este necesară o remaniere, pentru că am încredere în toţi miniştrii PNL, inclusiv cei care îl sprijină pe premierul Cîţu”, a declarat Ludovic Orban duminică, într-o conferinţă de presă în judeţul Neamţ, răspunzând unei întrebări.

Orban a atras, în schimb, atenţia unei situaţii din teritoriu, în care un om care îl susţine a fost schimbat din funcţie.

El a vorbit despre situaţia de la Brăila, unde inspectorul şcolar general a fost demis, în condiţiile în care acesta era „susţinător declarat” al său pentru preşedinţia PNL şi deţinea funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL.

„A fost demis fără niciun fel de motiv, probabil la cererea celui care e preşedinte interimar. (…) A fost demis de două ori de către PSD, de fiecare dată a câştigat în instanţă şi a fost repus în funcţie prin decizia instanţei, demiterea unui astfel de coleg reprezintă, după opinia mea, un lucru care nu poate fi acceptat. Pentru simplul fapt că este susţinătorul meu.

Fără să existe niciun motiv imputabil pentru decizie, să fie înlocuit cu altcineva care a fost inspector general adjunct din partea ALDE şi care a candidat din partea PMP la Consiliul municipal Brăila, iar mi s-a părut o chestiune care nu are nicio legătură cu ceea ce înseamnă un management corect la nivelul sistemului educaţiei.(…) Cred că nu trebuie să existe legătură între ierarhia administrativă şi Partidul Naţional Liberal, ca organism politic”, a mai afirmat liderul liberal.

Context

G4Media.ro a scris vineri că premierul Florin Cîțu ia în calcul o remaniere guvernamentală la începutul lunii iulie, au declarat surse politice pentru G4media.ro. Potrivit acestora, pe lista miniștrilor care ar urma să fie schimbați figurează cinci nume, trei de la PNL, două de la USR PLUS.

Ar fi vorba despre Adrian Oros (Agricultură), Alexandru Nazare (Finanțe) și încă un liberal iar de la USR PLUS ar fi vorba de Claudiu Năsui (Economie), Ioana Mihăilă (Sănătate) sau Ciprian Teleman (Digitalizare). Antena 3 a vehiculat și alte posibile nume de miniștri pe listă (Cristian Ghinea, Stelian Ion).

Remanierea ar urma să aibă loc în plină competiție cu Ludovic Orban pentru șefia PNL.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Normal ca a zis si Orban ceva ca doar „i s-a ridicat mingea la fileu”.
    Daca il intrebau despre legile de pe ordinea de zi care zac ar fi cazut si el un pic pe ganduri. Pe urma o dadea cu vointa politica, cu discutii in coalitie si cu faptul ca pentru stabilitate USR nu poate hotari nimic.

  2. INTREBARE: Are Vasilica Florin Zombie acum puterea si curajul(asa s-a laudat, ca el are curajul de faca reforme, sa isi asume!) sa remanieze Minsitri din cabinet fara acordul liderului PNL sau al liderilor USR PLUS?!
    NU!
    Zombie e un papusar la mana liderilor celor 3 partide ale aliantei: de UDMRei nici nu se atinge, ei „performeaza”, evident, in toate guvernele Romaniei mInistrii balamalei UDMR au „performat” lasand in urma acelasi NIMIC de 31 de ani!!!!

  3. Ministrii sprijina banda lui Citu, asa ca stati pe burta cum va recomandat Iohannis.

  4. Mai ține d. nu-l OROS la sertar și legea cu dispensarele veterinare pe care vrea sale facă cadou colegilor alături de cei 10000 lei lunar prin ordin de ministru da zic și eu ,, mare ministru,,.

  5. orbanetti, CE S-A SCHIMBAT DOM’LE DE LA INTRAREA IN CANTONAMENT A LUI dragnetti ?