G4Media.ro

Orban: Nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL…

sursa foto: Facebook

Orban: Nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL / Nu mi se pare normal ca pe Facebook-ul unor colegi care își spun liberali să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD

Nu mi se pare normal ca pe anumite pagini de Facebook ale unor colegi care spun liberali să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD

Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Călăraşi, că unitatea partidului este fundamentală, baza pe care se poate construi performanţă, însă a menţionat că nu îi va mai ierta pe cei care fac rău PNL.

„Sunt un democrat convins. Pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanţă. Mulţi dintre cei care mă susţin m-au certat. De ce i-ai mai dat lui cutare o şansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla? De ce, după ce a încercat să-ţi organizeze congres să te schimbe din funcţie, tu te-ai purtat cu el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ş.a.m.d.

Pentru că menţinerea unităţii partidului presupune anumite decizii care nu sunt neapărat logice sau ţin de fidelitate. Ţin de un anumit concept (…). De multe ori, am întors şi celălalt obraz atunci când mi s-a dat o palmă sau altceva în obraz (…).

Nu mă voi dezbăra de acest bun obicei care pleacă din învăţămintele creştine, dar cu o diferenţă, nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL. Pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali, eu să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD”, a afirmat Orban, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Călăraşi, în care este prezentată moţiunea de candidatură la preşedinţia partidului.

El a adăugat că a fost, este şi va fi un garant al unităţii partidului, menţionând că şi-a dus campania „echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive”, fără să răspundă la atacuri.

„Nu are nicio legătură cu modul în care m-am comportat eu şi susţinătorii mei. Campania mi-am dus-o echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive. De fiecare dată când am fost confruntat cu atacuri, am preferat să nu răspund. Rareori s-a întâmplat să spun ceva critic despre un coleg de-al meu.

Eu sunt omul care a apărat oamenii în cele mai dificile situaţii. Flutur era masacrat pe toată media naţională şi cu toate astea eu i-am luat apărarea, m-am dus alături de el în Suceava, l-am reîntărit, am susţinut proiecte prin care, practic, el a fost ajutat în competiţia electorală din Suceava şi a reuşit să recâştige preşedinţia Consiliului Judeţean.

Sigur că m-aş fi bucurat dacă ar fi câştigat şi alegerile parlamentare, numai că alegerile parlamentare se pare că nu au mai reprezentat o prioritate, pentru că, pentru prima oară în Suceava, noi am luat sub media partidului. Unitatea partidului este fundamentală, am fost, sunt şi voi fi un garant al unităţii partidului”, a susţinut liderul liberal.

Orban a adăugat că, după alegerile locale, nu „s-a apucat să scoată din pălărie” un candidat sau să-l susţină pe altul, pentru a avea garanţia că îl sprijină în competiţia internă.

„După alegerile locale, când a fost vorba să stabilim o conducere interimară, nu am luat eu decizia, am purtat mai multe discuţii, dar până la urmă v-am sunat pe dumneavoastră, în special pe primar. Am luat decizia în funcţie de ce aţi considerat dumneavoastră la momentul respectiv.

Şi în ceea ce priveşte alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene, eu nu m-am apucat să scot din pălărie un candidat sau să-l susţin pe unul că mă place pe mine sau că mă simpatizează pe mine şi că am garanţia că va merge cu mine. Am ţinut cont tot de dumneavoastră şi până la urmă a fost o alegere fără competiţie (…). Important e să menţinem unitatea organizaţiei”, a conchis Orban.

(Sursa: Agerpres)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

37 comentarii

  1. Ia ghiciti ce urmeaza imediat din partea lui Catzu pe FB?… 😁

    • @AB:
      I-a tinut isonul dar asta pt ca a primit ordin de la Cotroceni !
      PS. I-or fi aratat consilierii lui Iohannis cum se duce PNL de peste o luna la vale in sondaje si cum urca PSD, fara sa miste un deget !

    • tot calare pe magar esti / susu le

    • @s (de la sparc):
      Te pomenesti ca am gresit si e invers : PNL creste in sondaje intr-un an cati altii in sapte iar PSD, scade direct proportional cu cat creste PNL de vreo luna doua !
      PS. Io nu-s mafalda sa le stiu pe toate exact cum vrea domnu’ Iohannis sa se stie ! :))

    • tu esti susu din capul satului

  2. PSD si PNL intotdeauna au fost buni prieteni, de furt.

  3. Cam multe greșeli de scriere în titlurile articolelor dumneavoastră…

  4. A început al treilea război mondial sub dictatura albă medicala, cu o globalizare de tip neomarxisti accelerata pe întreg mapamondu, iar Orban vb de democrațiesi valori, ori ești depășit de situați, ori este naiva sa crezi ca al de cătu te va ierta, ai avut ocazia sa, i dai la geoale la moțiunea de cenzura,.

  5. Imi pare rau ca statul paralel prin DNA il va baga pe Orban la puscarie la fel cum l-au condamnat politic pe DRAGNIIAA

    Ii recomand sa se refugieze in Anglia, Italia, Grecia, Costa Rica etc, state care au judecat ca Romania nu este stat de drept si nu are justitie independenta, lol

  6. S-a terminat cu PNLul. Au rămas doar PDLiștii
    V-au luat și partidul, v-au și executat.
    Te-ai prins orbane ? Cam târziu.

    • @acum ai inteles:
      Practici manipulari care la PNL, fratele geaman mai mic cu cateva secunde, ramas cu sechele dupa ce la nastere FSN, geamanul prim a reusit sa-i infasoare cordonul ombilical in jurul gatului si sa-l sugrume nitel, prind de minune !
      PS. Se pregatesc oare jocurile pt un USL redivivus ?

    • tot lapte batut bei

  7. Mestere, imaginea partidului nu e pe Facebook, e in foametea care vine

  8. Cand ai declarat că vrei să legi statul de biserică atunci ai pierdut. Si tot o sa mai pierzi. Cel mai bine te-ai simțit în compania lui Dragnea în USL.

  9. Sică, dă-le la memeacă. Pă ei, pă mama lor. 😁

  10. @acum ai inteles:
    Practici manipulari care la PNL, fratele geaman mai mic cu cateva secunde, ramas cu sechele dupa ce la nastere FSN, geamanul prim a reusit sa-i infasoare cordonul ombilical in jurul gatului si sa-l sugrume nitel, prind de minune !
    PS. Se pregatesc oare jocurile pt un USL redivivus ?

    • susufleur tot citeva secunde rezisti ?

    • @m:
      atat de tare ti-e frica de seful al mare incat raspunzi si la textele dubluri !
      PS. Chiar mi-e mila de tine, zau !

    • Îmi pare rău să o spun, dar domnul Orban este demagog și narcisist, susținut de toate mijloacele de informarepesediste. Din păcate pentru el este un învins înainte de începerea votului.

  11. „Mare” om de stat mai ești Orban. Sper sa dispară PNL-ul, sa putem avea o alternativa reala la partidul corupt PSD.

    • Cred ca intelegi? PNL nu dispare ,ba mai mult toti cei care au plecat din PNL cind Orban a pierdut alegerile se reintorc .

  12. Prea multe termite s-au oploșit in PNL. Citu, Rareș, samd. Niște uscăciuni, niște fomiști! Niște liberali de chiuveta! Rade-i, dle Orban!

  13. Asa cum bine vedeti parerile sunt impartite pe site . Unii vor sa ii dea la geoale lui Orban altii lui Citu .Referitor la critici nu putem decit sa reamintim ceea ce ne zicea liberalul Ratiu :Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“Asa ca nu exista suparare daca esti criticat chiar si de ai tai . Dupa cum vedem Citu cistiga partidul sii ramane premier pina in anul 2024 cind vor fi alte alegeri .

  14. Da, da, să nu-i ierți, după ce vă scurgeți toți pe canalizare, să nu uiți tu să tragi apa peste guvernare

  15. Cine mai crede în Cîțu înseamnă că e lovit rău la cap! Celor care v-ați convins în astea 8 luni de capacitatea și caracterul acestui impostor, vă readuc aminte că v-am avertizat încă înainte de a fi desemnat premier CăCîțu va fi un ticălos mult mai mare și mai periculos decât Orban. Cei care încă nu s-au convins, o vor face în următoarele 3-4 luni!

  16. M-ții m-tii de clonă leghebetistă!

  17. Tovarășe sică alcolistu naibi și noi fraierimea vă iertăm de peste 30 de ani că poporul român doarme somnul de veci este foarte rușinos că nu vrem să ne trezim măcar în ceasul al 12-lea să tăiem răul de la rădăcini și să trăim liberi nu ca sclavii în propria țară