Orban: Planul lui Iohannis, să nu se pensioneze în 2024. Vrea să rămână premier, în parteneriat cu PSD. Am informații în sensul acesta din mai multe surse
Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, îl acuză pe Klaus Iohannis că intenția sa a fost de la bun început să facă un parteneriat cu PSD, pentru a-și asigura un mandat de premier, după ce în 2024 îi expiră mandatul de președinte.
În emisiune la Digi24, Ludovic Orban a spus sâmbătă că a aflat de „acest plan” al lui Iohannis, care este cât se poate de evident, prin faptul că s-a implicat cu toată forța și cu toate pârrghiile pentru a-l scoate pe el de la șefia PNL și pentru a arunca în aer coaliția cu USR. Scopul a fost ca PSD să fie readus la putere, în alianță cu PNL, astfel încât din 2024, Iohannis să poată rămână premier.
Orban spune că Florin Cîțu este „nimic”, și că cei care l-au susținut în campania din alegerile interne aveau un singur scop, ca Orban să dispară, la cererea lui Iohannis.
„(…)Cei care l-au susțunut pe Cîțu în campanie nu dădeau doi bani pe el. Intenția lor a fost să mă schimbe pe mine, pentru că știau că eu nu voi accepta niciodată o alianță cu PSD. (…) De ce m-a schimbat Iohannis? Se datorează exact acestui proiect pe care îl are împreună cu PSD. Eu aș fi preferat mai degrabă să rămânem în opoziție, decât să ne aliem cu PSD (…) Dar nu era necesar să mergem într-o coaliție cu PSD, pentru că noi am avut un guvern de coaliție cu USR. De ce să distrugem o coaliție de centru-dreapta, de ce să-i aduci pe PSD-iști la putere? Acesta este motivul, Iohannis nu vrea să se pensioneze. El vrea să fie premier și și-a ales ca partener PSD-ul. Singura problemă a lui este că din 2024 nu o să mai rămână cu nimic, pentru că n-o mai fie nimic din PNL”, a comentat Ludovic Orban.
El a adăugat că a aflat despre intențiile lui Iohannis de a deveni premier spre finalul campaniei din alegerile intrne din PN, după ce Cîțu l-a demis pe ministrul USR de la Justiție, Stelian Ion.
„Iohannis nu vrea să se pensioneze după ce își termină mandatul de președinte. Am multe informații în sensul acesta, provenite din multe surse. Vrea să fie premier”, a spus Orban.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
27 comentarii