Orchestra Simfonică din Goteborg susţine al doilea concert în Seria Mari Orchestre din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”
Orchestra Simfonică din Goteborg va susţine sâmbătă, de la ora 19:30, un al doilea concert în Seria Mari Orchestre din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, relatează Agerpres.
Concertul va fi dirijat de Santtu-Matias Rouvali, avându-l alături ca solist pe pianistul Leif Ove Andsnes, potrivit unui comunicat oficial
Programul va cuprinde lucrări de Lili Boulanger, Ludwig van Beethoven şi Igor Stravinski.
Un nou concert din Seria Enescu şi contemporanii este programat sâmbătă, de la ora 11,00, la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti. Pe scenă vor urca Duo Harriet Krijgh (violoncel) şi Lauma Skride (pian), iar programul cuprinde lucrări de Johannes Brahms, George Enescu, Antonin Dvorjak şi Cesar Franck.
Şi Seria Orchestrelor româneşti continuă sâmbătă, la Sala Radio, începând cu ora 13,00, când va concerta Orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara alături de dirijorul Martijn Dendievel şi Cvartetul Arcadia. În program sunt lucrări de Pop, Adams, Weinberg şi Şostakovici.
Tot sâmbătă, are loc şi recitalul celebrului pianist Kirill Gerstein, în cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu, începând cu ora 16,30. În program vor figura lucrări de Frederic Chopin, Gabriel Faure, Franz Liszt, Robert Schumann şi Johann Strauss/Leopold Godowsky.
După recital are loc – de la ora 18,00 – la standul Cărtureşti de la Ateneul Român lansarea cărţii „Festivalul George Enescu – Zece ediţii 2003 – 2021. Cronici şi interviuri” de Costin Popa. Vor vorbi criticul muzical şi muzicologul Smaranda Olteanu-Bunea şi muzicologul dr. Luminiţa Arvunescu, preşedintele Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali.
Ziua de sâmbătă se încheie la Ateneul Român cu un concert din Seria Concertelor de la miezul nopţii, de la ora 22,30, având ca protagonist Plattform K+K Vienna, un ansamblu independent de muzică de cameră, alături de soprana Valentina Naforniţa. Printre lucrările din program vor fi compoziţii de Richard Strauss, Astor Piazzolla şi George Gershwin.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii