Ordinul ministrului Mediului care permite vânarea cocoşului de munte, suspendat de instanţă / Decizia nu este definitivă, însă este executorie
Curtea de Apel Braşov a suspendat a suspendat aplicarea Ordinului Ministrului Apelor, Pădurilor şi Mediului nr.2482/2022 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoş de munte, decizia pronunţată într-un proces intentat de un ONG din Braşov fiind executorie. Ordinul semnat de ministrul Mediului stabilea posibilitatea recoltării a peste 200 de exemplare din această specie, la nivel naţional, cele mai multe în judeţele Harghita, Suceava, Sibiu şi Mureş, relatează News.ro.
Procesul prin care s-a solicitat suspendarea ordinului de ministru care permitea vânătoarea cocoşului de munte a fost intentat la Curtea de Apel Braşov de Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor”.
„Admite cererea formulată de reclamanta Asociaţia «Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor», în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi, în consecinţă: Dispune suspendarea executării dispoziţiilor şi a anexei Ordinului Ministrului Apelor, Pădurilor şi Mediului nr.2482/2022 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoş de munte ( Tetrao urogallus), pentru perioada septembrie-30 noiembrie 2022 (publicat în Monitorul Oficial, partea I nr. 960/3.X.2022 din 03.10.2022), până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov”, este decizia pronunţată, joi, de Curtea de Apel Braşov şi publicată pe portalul instanţelor de judecată.
În acest proces, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei cu privire la asociaţia care a înaintat dosarul în instanţă, însă aceasta a fost respinsă de către instanţă.
Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor şi Mediului nr.2482/2022 publicat în Monitorul Oficial din 3 octombrie şi a cărui aplicare a fost suspendată de către instanţă permite vânarea, până la sfârşitul lunii noiembrie, a 239 de cocoşi de munte. Cea mai mare cotă de recoltă era stabilită pentru judeţul Harghita, unde puteau fi vânate 38 de exemplare.
În Suceava, puteau fi împuşcaţi 28 de cocoşi de munte, iar în Mureş şi Sibiu câte 22, conform anexei la ordinul ministrului Mediului.
„Subiectul vânătoare la cocoşul de munte era unul tranşat şi închis definitiv acum foarte mulţi ani. Dar iată că o victorie nu este definitivă niciodată, atâta timp cât la putere se rotesc politicieni odihniţi şi deconectaţi cu nesimţire faţă de munca predecesorilor”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Agent Green într-un comunicat de presă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.