BREAKING Ordinul prin care i s-a retras titlul de doctor fostului premier Victor Ponta a fost anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pofida unei hotărâri definitive din 2020
O sentință pronunțată săptămâna aceeasta de Înalta Curte de Casație și Justiție „anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, adică ordinul prin care fostului premier Victor Ponta i s-a retras titlul de doctor după ce CNATDCU a constatat că acesta a plagiat, scrie Edupedu.ro. Universitatea București a reacționat dur la decizia Curții Supreme.
Sentința a fost pronunțată în urma unei acțiuni de revizuire la care Victor Ponta a apelat după ce, tot la ICCJ, el pierduse definitiv procesul prin care contesta ordinul de retragere a titlului de doctor.
Victor Ponta a cerut revizuirea în noiembrie 2022. Informația era semnalată, ulterior, de HotNews.ro, care nota că Ponta folosea decizia din acel an a Curții Constituționale în încercarea de a recâștiga titlul de doctor. Mai precis, el a acționat după decizia CRR potrivit căreia titlul de doctor poate fi anulat doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”, decizie care a dezarmat instituții precum CNATDCU, angajate în procedurile de combatere a plagiatului. Ulterior, noile legi ale educației, din 2023, au introdus noi reguli privind verificarea doctoratelor plagiate, diluând autoritatea forurilor de tip CNATDCU.
Soluția pronunțată de ICCJ – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în data de 18 septembrie este definitivă. Ea admite cererea de revizuire și modifică decizia din 2020, în recursul declarat de Victor Ponta, anulând ordinul Ministerului Educației 4662 din 2016. „Menține în rest sentința recurată”, mai spune decizia de acum a instanței.
Soluția ICCJ din 18.09.2024:
„Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Victor Viorel Ponta împotriva deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 6805/2/2016. Schimbă decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că: Admite recursul declarat de recurentul reclamant Ponta Victor Viorel împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII- a Contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”.
Universitatea București a reacționat dur vineri după ce ordinul prin care i s-a retras titlul lui doctor fostului premier Victor Ponta a fost anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pofida unei hotărâri definitive din 2020. ”Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți, chiar dacă vorbim de făptași de furt intelectual”, a declarat pentru G4Media și Edupedu.ro Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Universității București.
”Este o palmă dată mediului academic și performanței universitare în general, dar și instituțiilor democratice care veghează la integritatea academică și care au constatat evidența unui plagiat grosolan. Universitatea București a dat decizia de plagiat pentru 115 pagini copiate dintr-un total de 297 de pagini ale lucrării. La fel au constatat și organisme de integritate”, a spus Bogdan Oprea.
Plagiatul din teza de doctorat a premierului în funcție la acea vreme a fost dezvăluit în 2012 de Revista Nature, care a scris că Victor Ponta este acuzat ca a plagiat în lucrarea de doctorat publicată în 2003. “Nature a văzut documente compilate de o sursă anonimă (“whistle-blower” in original – N.red.) care arată că mai mult de jumătate din teza de 432 de pagini în limba romana a lui Ponta constă în texte duplicate“, se arata în articolul din Nature, citat atunci de HotNews.ro.
Plagiatul a fost confirmat apoi de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituție întârită în baza legii educației aplicate de Daniel Funeriu. Ponta a desființat, însă, forul, chiar în ziua în care acesta a anunțat verdictul.
Citește tot articolul pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii