G4Media.ro

Ordinul privind obligativitatea purtării măștii de protecție, publicat în Monitorul Oficial. Care…

sursa foto: Unicef

Ordinul privind obligativitatea purtării măștii de protecție, publicat în Monitorul Oficial. Care sunt modificările și categoriile exceptate de la regula purtării măștilor în spații închise

Este oficial, de astăzi suntem obligați să purtăm măștile de protecție în toate spațiile închise, având în vedere că Ordinul emis de Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne – validat de Comitetul pentru Situații de Urgență – a fost publicat, vineri noaptea, în Monitorul Oficial.

Față de propunerile inițiale, au fost aduse și unele modificări în privința categoriilor execeptate de la această obligativitate.

De exemplu, inițial s-a anunțat că persoanele care se duc la muncă și au asigurată o distanță de minim 2 metri între spațiile de birouri nu sunt obligate să poarte masca de protecție. Acum însă regula s-a schimbat. Doar persoanele care sunt singure în încăperi sunt exceptate de la obligația purtării măștii de protecție.

Alte  modificări îi vizează și pe cei care vorbesc în spațiul public. Dacă țin un discurs, aceste persoane sunt exceptate de la regula purtării măștii, cu condiția să păstreze o distanță de cel puțin trei metri față de cei aflați în public. Audiența nu poate fi formată dintr-un grup mai mare de 16 persoane – prevedere specificată în actualul Ordin.

În schimb, elevii vor purta măști de protecție pe durata examenelor și cursurilor de pregătire care încep în iunie. Inițial, era prevăzută o excepție pentru elevi și studenți, în cazul în care se asigura o distanțare de minim 3 metri. Această execepție a fost scoasă, iar elevii au obligația să poarte măștile, conform Ordinului oficial publicat în MO.

Alte categorii care nu sunt obligate să poarte măști sunt copiii mai mici de cinci ani, lucrătorii care depun muncă fizică în spații unde temperaturile sunt foarte mari, sau umiditatea este foarte mare, prezentatorii de televiziune și invitații acestora, dacă între ei se păstrează distanța de cel puțin trei metri.

Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al MAI privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă:

Faţă de forma iniţială dată publicităţii miercuri, documentul are câteva modificări.

  • în varianta anunţată miercuri, la categoriile de persoane exceptate de la purtarea măştii de protecţie erau menţionaţi „elevii/studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare”. În documentul apărut în Monitorul Oficial această categorie nu mai apare printre cele exceptate.
  • În forma iniţială, la categoriile exceptate de la purtarea măştii apărea sintagma „angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor”, pe când în documentul din Monitorul Oficial este trecut doar „angajatul este singur în birou”.
  • La capitolul Triaj epidemiologic, la fraza „măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C)”, cum era în documentul iniţial, apare în plus: „la care se poate adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului”.
  • În funcţie de evaluarea riscului, efectuat de medicul de medicina muncii al unităţii sau de medicul de medicină şcolară, după caz, pot exista unele excepţii la purtarea măştii de protecţie: angajatul este singur în birou; persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc.); prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri; doar în cazul în care nu se mai află mai mult de 16 persoane în incintă; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Conform Ordinului, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei:

  • Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun, afirmă sursa citată.
  • Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 de grade şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă, iar pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil).
  • În cazul apariţiei febrei/tusei/strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (ex: în spaţiile deschise, la domiciliu).

Ordinul prevede şi reguli privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă:

  • pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.
  • Triajul epidemiologic constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C) la care se poate adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului; observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată); dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi mai mari de 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical: dacă se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2; dacă nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.
  • Pentru alte persoane decât personalul angajat este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate.

Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor.

În acest caz, triajul epidemiologic constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C); observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată); dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă; dacă temperatura înregistrată nu depăşeşte 37,3 C şi nu prezintă alte simptome respiratorii, se permite accesul în incintă, prin preluarea acestuia de la intrare de către un angajat, cu înregistrarea biroului/camerei/ departamentului unde va merge.

 

Sursa Foto: Unicef

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. „Elevii și studenții reprezeintă o altă categorie exceptatată de la regula purtării măștii, având în vedere că se apropie luna iunie”. Foarte frumos!! Parca isi doresc astia sa revina covidul. Nu intelgeg logica acestui ordin. Deci elevii pot sa stea intr-o sala inchjsa la nici 2m unul de altul timp de cateva ore pe si fara masca, dar pietarii care stau in spatii deschise la taraba nu pot. Noaptea mintii.

    • Nu ati citit cu atentie. „În schimb, elevii vor purta măști de protecție pe durata examenelor și cursurilor de pregătire care încep în iunie. Inițial, era prevăzută o excepție pentru elevi și studenți, în cazul în care se asigura o distanțare de minim 3 metri. Această execepție a fost scoasă, iar elevii au obligația să poarte măștile, conform Ordinului oficial publicat în MO.”

    • guwernantii au vazut ca nimeni nu riposteaza fata de conditiile impuse anterior. de aceea au strans surubul si mai tare.

      o sa fierbem ca broasca in oala… nici nu o sa stim cand ni se intampla

    • pentru „adeptii” / „sectantii” care cred in TERMOSCANARE

      Thermal scanners are the latest technology being deployed to detect the coronavirus.

      But they don’t really work.

      Many people with covid-19 infections haven’t actually had fevers:

      The head of the Centers for Disease Control and Prevention said last month that as many as 25 percent of infected people don’t show any symptoms at all.

      The virus’s stealthy ability to not give itself away while it spreads led university researchers in February to estimate that fever scans and similar screening techniques would overlook more than half of the infected.

      https://www.washingtonpost.com/technology/2020/05/11/thermal-scanners-are-latest-technology-being-deployed-detect-coronavirus-they-dont-really-work/

    • pentru „adeptii” / „sectantii” care cred in TERMOSCANARE

      Thermal scanners are the latest technology being deployed to detect the coronavirus.

      But they don’t really work.

      Many people with covid-19 infections haven’t actually had fevers:

      The head of the Centers for Disease Control and Prevention said last month that as many as 25 percent of infected people don’t show any symptoms at all.

      The virus’s stealthy ability to not give itself away while it spreads led university researchers in February to estimate that fever scans and similar screening techniques would overlook more than half of the infected.

      www[.]washingtonpost[.]com/technology/2020/05/11/thermal-scanners-are-latest-technology-being-deployed-detect-coronavirus-they-dont-really-work/

    • x-link : Mai usor cu engleza pe scari. Deocamdata comunici cu romanii tai, sau nu?????

    • @ ioan

      nu, eu comunic cu # kondensatorii vorbitori de cel putin 2 -3 limbi

      daca as da citate din presa din ROMANIA, toti, dar absolut toti ar / ati sari ca piscati de COVID

      asa ca .. uite o noua mostra pt fanii termoscanarii:

      Accuracy

      Infrared thermometers are characterized by specifications including accuracy and angular coverage.

      Simpler instruments may have a measurement error of about ±2 °C or ±4 °F.

      https://en.wikipedia.org/wiki/Infrared_thermometer#Accuracy

    • @ ioan

      nu, eu comunic cu # kondensatorii vorbitori de cel putin 2 -3 limbi

      daca as da citate din presa din ROMANIA, toti, dar absolut toti ar / ati sari ca piscati de COVID

      asa ca .. uite o noua mostra pt fanii termoscanarii:

      Accuracy

      Infrared thermometers are characterized by specifications including accuracy and angular coverage.

      Simpler instruments may have a measurement error of about ±2 °C or ±4 °F.

      https://en.wikipedia.org/wiki/Infrared_thermometer#Accuracy

    • @x-link
      Articolul din Washington Post se refera la camerele termice, nu la termometrele fara contact.
      Camerele termice, se sustine acolo, sunt doar un pre-screen (sau asa ar trebui sa fie), ca sa nu trebuiasca sa se verifice manual toata lumea. „The cameras have been used to speed up the temperature-taking process for security staff who might otherwise have to rely on only no-contact thermometers, taking readings one forehead at a time.” Iar daca citim aritcolul acesta g4 la care comentam, vedem ca recomandarea la noi e ca la o valoare peste 37.3 pe termometrul fara contact, sa se repete masurarea dupa 2-5 minute si sa se ia in considerare si marja de eroare din prospectul aparatului.
      Termometrele sunt doar un mijloc complementar de prevenire a raspandirii, partial eficient, ca toate celelalte. Am observat ca postati adesea jumatati de adevar in stil manipulator si aveti o obsesie cu „kondensatorii”. In rest, „nu e panica, man.” Ne protejam cel mai bine singuri, asta cred ca stim de mult in Romania.

  2. Noapreq ca hotii????

  3. Foarte bune reguli! De aici se vede ca Presedintele si Guvernul Meu, sunt cei mai competenti si au gestionat impecabil tara pe perioada virusului chinezesc si de la donnul Gates! Asteptam cu interes introducerea vaccinului de la domnul Gates la intrarea in Megauri si Malluri!

  4. Le-a dat peste nas (cu masca) Orban celor trei clovni – disidenti, Ponta, Ciolacu, Tariceanu !
    In schimb Politrucul de la Vaslui ramane sa-i incerce pe politistii vasluieni din subordinea lui Vela : vor avea sange in ei sa-l amendeze pe seful CJ ?

    PS. De fapt problema se pune asa : Va avea sange in el Staretul Vela, cel bland graitor intr-ale credintei sa ordone ca legea sa fie aplicata indiferent de cine o incalca ? Si abia apoi vine incercarea politistilor vasluieni ! :)))))

  5. Pe aceasta cale vreau sa amintesc tututor berbecilor ce spuneau aceiasi oameni acum 2 luni , ca mastile nu sunt bune de nimic, sa va invatati minte sa mai credeti ce va spun salvatorii vostrii, in general americani, ca aici e un site de americanofili turbati.

    Acest mesaj e pentru voi trumpetelor, cei care aveti doua culori preferate; portocaliu si maro.

    • Placuta suedeza george!

    • Trump e un idiot, lucru demonstrat printre altele si prin faptul ca nu poarta masca si e impotriva mastilor, deci ati cam ratat-o pe asta. Statele Unite sub Trump sunt foarte toxice, dar tot sunt preferabile Rusiei si Chinei, spre care va uitati dvs. cu admiratie probabil.

  6. pentru „adeptii” / „sectantii” care cred in TERMOSCANARE

    Thermal scanners are the latest technology being deployed to detect the coronavirus.

    But they don’t really work.

    Many people with covid-19 infections haven’t actually had fevers:

    The head of the Centers for Disease Control and Prevention said last month that as many as 25 percent of infected people don’t show any symptoms at all.

    The virus’s stealthy ability to not give itself away while it spreads led university researchers in February to estimate that fever scans and similar screening techniques would overlook more than half of the infected.

    www[.]washingtonpost[.]com/technology/2020/05/11/thermal-scanners-are-latest-technology-being-deployed-detect-coronavirus-they-dont-really-work/

  7. pentru „adeptii” / „sectantii” care cred in TERMOSCANARE

    Thermal scanners are the latest technology being deployed to detect the coronavirus.

    But they don’t really work.

    Many people with covid-19 infections haven’t actually had fevers:

    The head of the Centers for Disease Control and Prevention said last month that as many as 25 percent of infected people don’t show any symptoms at all.

    The virus’s stealthy ability to not give itself away while it spreads led university researchers in February to estimate that fever scans and similar screening techniques would overlook more than half of the infected.

    www[.]washingtonpost[.]com/technology/2020/05/11/thermal-scanners-are-latest-technology-being-deployed-detect-coronavirus-they-dont-really-work/

  8. Exceptand copii sub 5 ani, se certifica inca o data ca Romania s-a umplut de „speciali”, respectiv : pensii speciale, tratament special in fata legii pentru parlamentari, membrii CCR si sponsorii de baza ai diverselor partide ; falsi handicapati si bolnavi inchipuiti cu asa – zise deviatii de sept ; mancatori de rahat de pe la televiziuni sau/si in spatiu public ; studenti si elevi ; prostovanii care fac scandal in spatiu public pentru a aparea pe facebook etc . Mai trebuiau adaugati si mortii din cimitire, alegatori de baza a unor partide si lista ar fi fost completa.
    Dac toti acestia se vor asa de speciali, de ce nu le creati o tara a lor? Sunt destule locuri pe acest glob unde pot trai numai ei sau poate merita construite niste globuri de sticla uriase, legate intre ele si dispuse pe tot teritoriul tarii?! Mai stii?????

  9. Pai PSD a impus asta, pentru că ei sunt majoritari în parlament . Așa că ăștia care tot o dați cu Orban și cu Iohannis, ciocul mic și joc de glezne, că tot PSD-UL e vinovat de aceste reguli. Oricum nenea Tătaru și acoliții tai, stați fara grijă că nu o sa cumpere nimeni măști in cantități industriale. O singura masca e de ajuns pentru toată perioada asta minunata. V-ați făcut speranțe degeaba, că o să vindeți măști in cantități industriale . Hai luați niste plăcute suedeze.