Ordonanța de urgență 31/2002 – o lege neaplicată timp de aproape 23 de ani în timp ce în România s-a consolidat extrema dreaptă

Cred că v-am afanisit destul și mie însumi mi s-a acrit de câte ori am scris pe această pagină (și nu numai) despre Ordonanța de Urgență 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Dar nu pot să nu scriu azi, când se împlinesc 23 de ani de la adoptarea a ceea ce reprezintă probabil cel mai neaplicat (cel puțin până recent) act normativ din România ultimului sfert de secol.

Spun până recent pentru că în ultimele câteva săptămâni au fost trimiși în judecată doi apropiați ai candidatului eșuat la președinție, Călin Georgescu – Marian Motocu și Eugen Sechila în legătură cu fapte incriminate de OUG 31/2002, având legătură cu legionarismul.

Tot în temeiul OUG 31/2002 sunt cercetați penal și Georgescu, ca și eurodeputata Diana Șoșoacă pentru declarații pro-legionare sau apologia unor persoane condamnate pentru crime de război, de pildă Ion Antonescu.

Pe lângă aceste fapte, OUG 31/2002 mai incriminează și negarea Holocaustului, inclusiv a celui din România anilor 1940 – 1944, când statul român condus de Ion Antonescu se face vinovat de moartea a 280.000 – 380.000 de evrei și 11.000 de romi, cifre menționate de Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, document adoptat în 2004 și recunoscut oficial de România.

De altfel, negarea Holocaustului este singura infracțiune majoră prevăzută de această lege (alături de fascism/legionarism și apologia criminalilor de război) care a dus la o condamnare definitivă în justiție în 23 de ani: Vasile Zărnescu (lt. Col SRI în retragere) care a primit avertisment în apel în 2022, după ce la fond primise în 2021 o pedeapsă de închisoare de 13 luni cu amânarea executării. Zărnescu continuă însă să nege Holocaustul, recent putând fi văzut pe internet afirmând că lagărul de exterminare de la Auschwitz a fost un lagăr de muncă unde nu au fost uciși evrei. Și ca el mai sunt și alții, precum Gică Manole, un istoric din Botoșani care are un bust al lui Ion Antonescu în curte, care a face apologia lui Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu și a Mișcării legionare fără ca autoritățile să se autosesizeze.

OUG 31/2002 mai interzice (art. 12 și 13) amplasarea în public a busturilor unor criminali de război condamnați, precum și denumirea unor străzi sau instituții după astfel de persoane. Multe autorități locale au refuzat aplicarea legii, iar Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a acționat în justiție aceste instituții. Rezultatul este că la ora actuală nu mai există în România nicio stradă cu numele Ion Antonescu, în schimb există o stradă în București cu numele Mircea Vulcănescu și o stradă la Cluj cu numele Radu Gyr, precum și un bust al lui Mircea Vulcănescu în sectorul 2 al Capitalei.

Vulcănescu (demnitar al regimului Antonescu) și Gyr (poet legionar, participant la rebeliunea din ianuarie 1941 și apoi ziarist în timpul guvernării Antonescu) au fost condamnați pentru crime de război în anii 1946 – 1947, în temeiul decretului/lege 312/1945, iar aceste condamnări au rămas în vigoare și după căderea regimului comunist în urma respingerea apelurilor în condiții de democrație.

Nici primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nici primarul Clujului, Emil Boc, nici consiliul local al sectorului 2 nu au pus în practică, de mai mulți ani, articolele legii care interzic astfel de denumiri în public.

Între timp propaganda și simbolurile legionare au proliferat, mai ales pe internet, ca și apologia criminalilor de război și negarea Holocaustului, fără ca Parchetul și poliția să ia măsuri în consecință. Lucrurile au început să se schimbe în toamna lui 2024 când în campania electorală și în alegerile prezidențiale încălcarea fățișă de către candidați și politicieni în general a OUG 31/2002 a devenit stridentă, ca în cazul Dianei Șoșoacă – „Trăiască Legiunea și Căpitanul, care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum”.

Dintr-o dată autoritățile au descoperit că la Tâncăbești, pe locul uciderii lui Zelea Codreanu pe 30 noiembrie 1938 la ordinul Regelui Carol al II-lea, are loc un parastas și au trecut la arestări deși acest eveniment are loc anual din 1990 și oricum, după intrarea în vigoare a legii în 2002.

Pe lângă aceste încălcări ale OUG 31/2002 autoritățile investighează și un complot privind răsturnarea ordinii constituționale în care unul dintre anchetați este generalul în retragere de 101 ani, Radu Theodoru, un cunoscut negaționist al Holocaustului și antisemit.

Alerta în care au intrat autoritățile este tardivă: extrema dreaptă a pătruns în forță în politica și în societatea românească. OUG 31/2002 a fost adoptată de guvernul condus de Adrian Năstase în perioada în care România era candidată la aderarea la NATO și Uniunea Europeană, într-un moment în care apăruse un fel de reabilitare neoficială a lui Antonescu și a Mișcării legionare. Dar adoptarea nu a fost un gest sincer, ci doar un mijloc de a face pe  plac Occidentului, de vreme ce legea nu s-a aplicat aproape de deloc, mai ales din incompetență, din necunoașterea istoriei recente a României, a fenomenului legionar, a regimului Antonescu și a Holocaustului, dar și dintr-o anume complezență, dacă nu complicitate.

În 2015, OUG 31/2002 a fost înăsprită în urma adoptării unei propuneri legislative, printre ai cărei inițiatori s-a numărat și un anume senator PNL pe nume Crin Antonescu, devenite legea 217, prin care erau precizate infracțiunile de propagandă legionară și negarea Holocaustului din România. Atunci mai multe personalități ale vieții publice din România au criticat adoptarea legii ca fiind un gest de cenzură.

Au trecut alți 10 ani și ideologia extremei drepte nu mai este un fenomen marginal în România. Călin Georgescu s-a situat pe primul loc cu 23% în primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, în timp ce partidele AUR, SOS România și POT au obținut o treime din mandatele parlamentare.

Acum se vede că obsesia unei bune părți a clasei politice și a societății civile cu pericolul comunist după 1990 a fost exagerată și că pericolul vine în fapt de la extrema dreaptă, așa cum se întâmplă în întreaga Europă. Neaplicarea OUG 31/2002 a contribuit într-o bună măsură la această evoluție, după cum și lipsa unei educații consistente, istorică și civică, îndreptate înspre explicarea nocivității doctrinei legionare și a încercărilor de a o adapta societății românești de astăzi.

Desigur că și corupția clasei politice românești a favorizat ascensiunea extremei drepte, dar inactivitatea autorităților judiciare și de menținere a ordinii publice a contribuit din plin la apariția unor Călin Georgescu, Diana Șoșoacă, Horațiu Potra, Eugen Sechila, Marian Motocu și mulți alții care au nesocotit OUG 31/2002.