G4Media.ro

Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial

Publicată vineri seara în Monitorul Oficial (MO), Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală şi combaterea evaziunii fiscale vine cu o serie de modificări şi prorogări de termene, relatează Agerprs.

Astfel, reorganizarea instituţiilor publice a fost amânată până la data de 30 iunie 2026, textul actului normativ specificând la Articolul LXIX: „Termenele prevăzute la alin. (3) al art. XVII, alin. (6) al art. XVIII, la alin. (7) al art. XX şi la alin. (7) al art. XXIXdin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung se prorogă până la data 30.06.2024”.

Prevederile OUG 115/2023 referitoare la cheltuielile publice mai vizează, printre altele, majorarea salariilor bugetarilor cu 5% de la 1 ianuarie 2024 faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, majorarea cuantumului brut al salariilor de bază ale personalului din învăţământ, în medie, cu 20% în 2024, în două tranşe, respectiv prima tranşă începând cu data de 1 ianuarie 2024 şi a doua tranşă începând cu data de 1 iunie 2024, precum şi menţinerea cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023.

Potrivit OUG 115/2023, în anul 2024, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

„Sunt exceptaţi de la aceste prevederi personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, iar baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariu de bază cuvenită/cuvenit”, se arată în document .

Ordonanţa mai prevede că personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor.

Conform notei de fundamentare, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice. Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget (…). Numărul maxim de posturi finanţat în anul 2024 din fonduri publice de către instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare să fie stabilit astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii cu încadrarea în cheltuielile de personal. Ordonatorii de credite vor stabili numărul maxim de posturi care se finanţează, cu respectarea acestei condiţionalităţi.

De asemenea, în 2024 se va menţine în plată cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare şi valoarea financiară a drepturilor de echipament la nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Conform documentului, cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit prevăzute de art. 5alin.(1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările şi completările ulterioare, se va menţine anul viitor la nivelul din luna decembrie 2023, de 6.240 lei.

Alte prevederi din actul normativ vizează neacordarea în anul 2024 a biletelor de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, şi nici a premiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017. Prin excepţie, în anii 2024 se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară.

Totodată, prin excepţie, se pot acorda tichetele de masă a căror valoare se plafonează la nivelul lunii decembrie 2022.

De asemenea, în anii 2024-2025 se vor acorda reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de actele normative.

Va continua şi în 2024 măsura de disponibilizare la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a minim 10% din valoarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament aprobate pentru ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, care la data de 31 octombrie înregistrează în execuţia bugetară la unele titluri din clasificaţia economică ale unui capitol bugetar, cu excepţia cheltuielilor aferente finanţării externe nerambursabile, plăţi sub 50% din valoarea creditelor bugetare aprobate.

În anul 2024, nu se mai acordă ecobonusuri prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024, iar cuantumul ecotichetelor, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, se acordă astfel: 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta; 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP; 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Potrivit Notei de fundamentare, se propune interzicerea, în anul 2024, a achiziţionării, preluării în leasing sau închirierii de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică, de către autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare.

Potrivit art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul de bază minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

În condiţiile în care începând cu data de 1 octombrie 2023 valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilită la suma de 3.300 de lei lunar, actul normativ specifică că „Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

În perioada 2011-2017, valoarea punctului-amendă a crescut, astfel: 67 lei în anul 2011, 70 lei în anul 2012, 75 de lei în anul 2013, 85 de lei în anul 2014, 97,5 lei în anul 2015, 125 de lei în anul 2016 şi 145 de lei în anul 2017, iar în perioada 2018-2023 valoarea punctului-amendă a fost menţinută la o sumă fixă de 145 de lei, prin măsuri anuale de plafonare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...