G4Media.ro

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

sursa foto: DSU/Facebook

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România, transmite News.ro.

”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune specială externă, ce a constat în transportul unei echipe medicale pentru transplant şi a organelor prelevate, din Bulgaria în România”, a transmis, miercuri seară, Inspectoratul General al Aviaţiei.

Sursa citată a precizat că, în mai puţin de o oră, echipajul avionului a reuşit să transporte echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplant, din Sofia la Iaşi.

”Rinichii urmează să ajungă la doi cetăţeni români, a căror singură şansă la o viaţă normală este transplantul. Împreună, toţi cei implicaţi în executarea acestei misiuni, au format o echipă care a făcut ca drumul de la donator la primitori să fie parcurs fără probleme şi în timp util”, a mai transmis sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...