Organizația Mondială a Sănătății anunță că nu există un tratament eficient pentru tratarea coronavirusului
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a respins miercuri informaţiile apărute în mass-media în legătură cu descoperirea unor medicamente pentru tratarea persoanelor infectate cu noul coronavirus, care a declanşat o epidemie în China şi s-a răspândit în cel puţin 20 de alte ţări, relatează Reuters, citată de Agerpres.ro.
Un post de televiziune chinez a relatat că cercetători de la Universitatea Zhejiang au găsit un medicament eficient pentru coronavirus, în timp ce canalul britanic Sky News a anunţat că cercetători britanici au făcut o „descoperire semnificativă” în dezvoltarea unui vaccin.
Întrebat în legătură cu aceste informaţii, purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, a declarat că „nu se cunosc tratamente eficiente împotriva coronavirusului (2019-nCoV) şi OMS recomandă înscrierea într-un studiu controlat pentru a testa eficacitatea şi siguranţa” unui medicament.
Procesul de dezvoltare şi testare a medicamentelor sau a vaccinurilor împotriva unui nou agent patogen durează în mod normal mulţi ani şi este adesea plin de capcane şi eşecuri. Chiar şi în ritmul accelerat accesibil datorită noilor tehnologii, oamenii de ştiinţă speră să poată începe studiile iniţiale pe oameni pentru un nou vaccin contra coronavirusului nu mai devreme de iunie anul acesta.
Statele Unite au anunţat marţi o colaborare cu laboratoarele farmaceutice Regeneron în vederea dezvoltării unui tratament contra noului virus din China, bazat pe o clasă de medicamente care au fost utilizate anterior împotriva Ebola.
Mai multe piste sunt explorate împotriva noului coronavirus apărut în China, dintre care trei se află în stadiu avansat: un medicament anti-HIV (Kaletra); o combinaţie utilizată împotriva coronavirusului Sindromului Respirator din Orientul Mijlociu – MERS (antiviral şi imunoterapie); şi un antiviral de la Gilead, testat în trecut contra Ebola.
sursa foto: br.de
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii