Organizaţia Mondială a Sănătăţii, avertisment cu privire la situaţia epidemiei din Africa: Începem să vedem o accelerare a bolii în Africa
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că Africa se poate îndrepta spre o mai amplă epidemie decât o arată cifrele din prezent, transmite BBC, citată de News.ro.
Michael Ryan, şeful departamentului de urgenţe din OMS, a declarat: „Sunt foarte îngrijorat acum pentru că începem să vedem o accelerare a bolii în Africa”.
Potrivit raportărilor oficiale, continentul a reuşit să evite să fie un punct fierbinte al pandemiei. Au fost înregistrate peste 725.000 de contaminări şi 15.000 de decese.
Dar o creştere a numărului de cazuri în Africa de Sud, cea mai afectată ţară de pe continent, poate fi văzută ca avertisment pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în restul Africii. Aici au fost înregistrate mai mult de 373.000 de cazuri şi 5.000 de decese asociate Covid-19.
„Nu este doar un semnal de alarmă pentru Africa de Sud. Trebuie să luăm foarte, foarte în serios ce se întâmplă în Africa”, a mai spus Ryan.
La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus la finalul anului trecut în China, au fost înregistraţi peste 14,7 milioane de infectaţi, dintre care 8,29 de milioane au fost declaraţi vindecaţi, şi mai mult de 609.000 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu