Organizația Mondială a Sănătății recomandă rămânerea acasă de Crăciun şi evitarea reuniunilor de familie
Biroul regional OMS pentru Europa a semnalat vineri că va fi mai sigur din punct de vedere sanitar să nu ne vizităm rudele în perioada sărbătorilor de Crăciun şi să rămânem acasă, relatează EFE.
„Există o deosebire între ceea ce autorităţile permit să se facă şi ceea ce ar trebui să se facă. Cel mai bine este să rămânem acasă”, recomandă într-un comunicat directorul OMS-Europa, Hans Kluge.
Kluge a făcut apel la „spiritul colectiv” dovedit în timpul pandemiei de coronavirus pentru a depăşi posibilele efecte asupra sănătăţii mentale, ca rezultat al restricţiilor şi izolării decretate lunile acestea şi care s-ar putea agrava odată cu venirea Crăciunului.
„Trebuie să recunoaştem că, deşi suntem despărţiţi de fiinţele dragi, nu suntem singuri. Să reînviem spiritul colectiv care a existat în timpul crizei: comunicaţi, conectaţi-vă şi ajutaţi”, a subliniat Kluge.
Directorul OMS-Europa, cu sediu la Copenhaga, a reamintit impactul „teribil” al pandemiei asupra continentului cu 23 de milioane de cazuri şi peste jumătate de milion de decese, în condiţiile în care transmiterea rămâne „intensă şi amplă” şi se înregistrează noi cifre record de la începerea crizei.
Utilizarea măştilor la reuniunile de familie
OMS-Europa a recomandat într-un raport, în urmă cu câteva zile, purtarea măştilor la reuniunile familiale de Crăciun, avertizând totodată asupra riscului unui al treilea val al pandemiei în primele luni ale anului 2021.
„Reuniunile ar trebui să se ţină în spaţii exterioare şi, dacă este posibil, participanţii să poarte măşti de protecţie şi să menţină distanţarea fizică. În spaţii interioare, limitarea grupului de persoane şi asigurarea unei bune ventilaţii sunt elemente cheie pentru a reduce riscul expunerii”, se arată în comunicatul OMS.
Reuniunile în spaţii închise pot fi deosebit de periculoase, deoarece adună laolaltă grupuri de persoane din diferite familii şi vârste diferite, care poate nu au respectat aceleaşi măsuri de prevenţie, susţine OMS.
„Poate părea incomod să porţi mască şi să menţii distanţarea fizică alături de prieteni şi rude, dar respectarea acestui lucru contribuie semnificativ ca fiecare dintre dintre noi să fie în siguranţă şi să se menţină sănătos”, notează OMS, care a recomandat totodată să se evite aglomerările din mijloacele de transport în comun.
Sursa: Agerpres
Image by Sammy-Williams from Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu