G4Media.ro

Organizația Națiunilor Unite cere Uniunii Europene să primească peste 42.000 de refugiați…

sursa foto: Twitter/ U.S. Department of Defense

Organizația Națiunilor Unite cere Uniunii Europene să primească peste 42.000 de refugiați afgani în următorii cinci ani

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR) doreşte ca ţările Uniunii Europene să primească 42.500 de refugiaţi afgani în următorii cinci ani, a anunţat joi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, care a evocat un obiectiv „realizabil”, informează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

Reprezentanta Comisiei Europene s-a exprimat cu ocazia unui „forum la nivel înalt privind protecţia cetăţenilor afgani în pericol”, reunind virtual majoritatea statelor UE, HCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), după preluarea puterii de către talibani.

Şeful HCR, Filippo Grandi, a estimat că în următorii cinci ani aproximativ 85.000 de afgani vor trebui să fie relocaţi din ţările vecine Afganistanului, unde ei s-au refugiat. „El a propus ca Uniunea Europeană să preia jumătate”, a explicat Ylva Johansson într-o conferinţă de presă.

Ţările membre UE nu au anunţat angajamente în timpul acestui forum. „Cred că este realizabil”, a indicat cu prudenţă comisarul european pentru afaceri interne, care a subliniat că „anumite state membre nu vor putea să ia acest tip de decizie acum întrucât ele sunt în plină formare a unui guvern”, cum este cazul Germaniei.

Johansson a accentuat că pe termen scurt ar trebui continuate evacuările afganilor cei mai vulnerabili, în special jurnaliste, judecători şi apărători ai drepturilor omului.

Aproximativ 22.000 de afgani au fost deja evacuaţi din ţara lor în 24 de state membre UE, a amintit comisarul european.

Sursa foto: Twitter/ U.S. Department of Defense

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. ONU câți migranți cere US-ului sa primească?

  2. Să facă atentate pe aici!? Sau să bage cuțitul că somalezul. Prea mulți pakistanezi și pic de organizare statală română…..Momentul intrării în UE a fost unul nefavorabil României.

  3. Sunt 5000 de km între Afganistan și Europa.
    De ce trebuie sa vii 5000 de km când pe traseu sunt mai multe tari sigure, musulmane, mult mai potrivite pentru inapoiatii aia.
    Oamenii ăștia parca sunt pe alta planeta când ajung in Europa. Nu se vor integra niciodată. Când vor ajunge majoritari (nu peste mult timp) ne vor obliga pe noi sa ne integram in societatea lor primitiva.
    Cine nu crede, îl Invit sa urmărească clipul de mai jos:
    https://streamable.com/q7dd4q?fbclid=IwAR3iV47wlt1yvdDLtAr-3cnySpUKzbWX1BH5jHKHr1Zl0bjxElsZYiof7y4

  4. De ce nu Usa, China, Rusia, Arabia Saudita, Pakistan, India? De ce tot timpul UE? Da-v-as UE

  5. Sa se duca la frstii lor pakistanezi

  6. De ce s fie relocati din tarile vecine?

  7. De ce ONU nu cere ca UAE,Bahrain,Qatar,Arabia Saudita,Israel,China,Rusia,Singapore sa primeasca imigranti din Afganistan??? E simplu,UE e cea mai proasta 🥳

    • Pt ca civilizația creștină sa fie desfiintata se face un mix de religii si rase pt a reconstitui un Babilon, NWO, o dictatura globală, cu oameni obedienți și ostili respectării moralei creștine.
      Dracul e mai negru decat credeti si va împinge lumea într-o distopie horror după cum anunță agenda 2030!
      Biden vrea să înlocuiască albii din SUA cu hoarde de traficanți, infractori si prapaditi din America de Sud care au făcut un shithole din tarile lor.
      Civilizația modernă a fost forjata de europeni care au dus valorile si in colonii. Libertatea e o valoare fundamentală promovata de europeni, americani si pt ea au murit sute de milioane de oameni. Dincolo de greseli, de excese si inconveniente,toti cei care urla ca SUA e rasistă desi a avut președinte black, vice la fel si o sumedenie de alte rase în diverse functii, toti cei care darama statui în Europa au venit ca sa scape de mizeria ideologică pe care ,culmea, o promoveaza cu osardie fac uz de valori europene pt a latra pt ca în țările si culturile din care au venit stăteau cu botul pe jos si cu spatele cocarjat.
      Elitele globaliste vor face înlocuirea cu sau fara voia națiunilor pe care vor să le spulbere. Deci nu va ma întrebați de ce vin afganii si alti musulmani în Europa de la mii de km depărtare.

  8. Cred ca toate organizatiile astea mondiale trebuie inchise.La fel si UE,ei lucreaza din banii nostri dar in interesul lor