G4Media.ro

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice a confirmat că în organismul dizidentului rus…

captura

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice a confirmat că în organismul dizidentului rus Aleksei Navalnîi s-a găsit o substanţă de tip Noviciok

„În organismul dizidentului rus Aleksei Navalnîi s-a găsit o substanţă de tip Noviciok”, a confirmat, marți, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) – transmite AFP.

Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost spitalizat la Berlin după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion, în Siberia, în 20 august. El a fost externat în 23 septembrie şi intenţionează să se refacă în Germania. Moscova a respins ipoteza otrăvirii cu Noviciok.

Germania a solicitat oficial asistenţă tehnică din partea OIAC, conform prerogativelor statelor membre în cazul în care consideră că a avut loc un incident în care sunt implicate arme chimice. OIAC a confirmat că probele de sânge şi urină prelevate de la Navalnîi conţineau un inhibitor de colinesterază, similar cu două substanţe chimice de tip Noviciok, interzise de organizaţie în 2019.

Directorul OIAC, Fernando Arias, a apreciat într-un comunicat că rezultatele constituie ‘un motiv de îngrijorare serioasă’. El a declarat că acum este important ca statele membre să susţină norma la care au aderat în urmă cu peste 25 de ani, când au semnat Convenţia ONU privind armele chimice.

Agenţi din grupul Noviciok, deosebit de periculos, au fost utilizaţi în 2018 pentru otrăvirea fostului agent secret rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul Salisbury din Anglia. Şi atunci, Kremlinul a dezminţit orice implicare a Rusiei, însă cazul a provocat o criză diplomatică, relatează Agerpres.

Sursa foto: captura

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Pentru ca nordstream2 trebuie finalizat, in Germania substanța se va numi “ibuprofen”.

    • Presupun că e Scaraoțhi-fake, cel adăvarat e suficient de inteligent încât să realizeze că Germania l-a salvat pe Navalnîi, tot Germania a detectat substanța , a trimis mostre în alte țări și la OIAC. Germania e eroul pozitiv în această poveste.
      Deci postarea de mai sus e o imbecilitate

    • E @Scaraotchi-fake/Bad@-fake/@Dan tapalaga-fake,

  2. Eu plec „umpic” la Bruxelles. Dar cei ramasi in Oltenia si Dobrogea, cu precadere in preajma localitatilor Deveselu si Kogalniceanu trebuie sa afle adevarul: asta nu era doar prima substanta chimica din istoria chimiei romane cu nume de etimologie rusa. Nu, frati rezistenti, e mai grav: pe molecula s-a gasit amprenta lui Dughin.

    Doua substante, zero decese, incalcare grava a Conventiei despre Pesticide! Aurescule, iti ordon, ia pistolul miltraliera Carpati din dotare si treci Prutul. Stai sa vad ce mi-a mai dat Europa „Libera” sa zic. Aaa, sdrobiti vrasmajii de la rasarit si miazanoapte, sa fie bine sa nu fie rau, sa ploua sa iasa spaaranghelul.

    • Ai calificarea perfecta pentru un control psihiatric. E clara grava afectare a functiilor cognitive si a gandirii rationale. Sa fie de la manipularea de Noviciok? 🙂

  3. Nimic nu bate NordStream2, nici macar Noviciok!
    Neamtu’ e imun la Noviciok, dar vulnerabil la bani.