G4Media.ro

Organizator de expediții în Retezat, trimis în judecată pentru ucidere din culpă/…

Sursa foto: Pixabay

Organizator de expediții în Retezat, trimis în judecată pentru ucidere din culpă/ În urmă cu trei ani au murit într-o avalanșă doi copii de 13 și 14 ani, considerați cei mai buni tineri alpiniști ai României

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță trimiterea în judecată sub acuzația de ucidere din culpă a organizatorului expediției din Retezat din aprilie 2017, în urma căreia doi copii și-au pierdut viața suprinși de o avalanșă.

Alpinistul Ovidiu Popescu este acuzat că a organizat impropriu şi a condus defectuos expediţia din anul 2017 în timpul căreia fiica sa de 14 ani, Dor Geta Popescu, şi un băiat de 13 ani, Erik Gulacsi, au murit într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat.

Un grup format din şapte persoane, printre care și  cei doi copii a fost surprins în urmă cu trei ani de o avalanșă în Masivul Retezat. Cei doi minori, considerați cei mai buni tineri alpinişti ai României, au murit.

”Inculpatul a organizat impropriu și condus defectuos o acțiune turistică în masivul Retezat, către vârful Peleaga, desfășurată în ziua de 22.04.2017, cu consecința surprinderii în zona Șaua Berbecilor – Colții Pelegii, în jurul orei 14.00 – 14.20, a membrilor grupului turistic din care făcea parte, de către o avalanșă în urma căreia au decedat doi copii”, se arată în comunicatul Parchetului.

”Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanșei în condiții nivologice, de relief, și de vreme, apte să conducă la declanșarea ei și în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere și siguranță pe care trebuia și putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea și aprecierea stării meteo constatate la fața locului cu consecința păstrării unei distanțe între membrii grupului (6-10 metri), utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanșa nu ar fi avut loc sau cel puțin nu ar fi surprins și antrenat membrii grupului, lipsind consecința producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viața.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Hațeg, spre competentă soluționare”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Inculpatul o fi părintele uneia din victime?

  2. Parinte si calau.

  3. Repede se judeca tot ce nu e politic…

    • dupa aproape 4 ani.

    • Pompierii romani premediteaza maceluri si nu raspund in fata legii niciodata.

  4. Folositi banii pentru pensii speciale, justitia se poate infaptui si in 10 ani si in 100. Dar pensia la 50 de ani, nu poate nici astepta, nici dezamagi… Asa justitie, asa pensie… Sau???

  5. Tragedia aceea ar trebui sa fie un fel de invatatura. Comportamentul de leu paraleu nu tine in domeniul asta. Nu vreau sa fiu in pielea acelui om, parinte, dar nu pot sa nu sesizez inconstineta lui (sau increderea de sine exacerbata). Acei copii, foarte buni alpinisti, intr-adevar, aveau o viata intreaga inainte. Ovidiu Popescu a luat decizi gresite, foarte gresite: faptul ca a ales, insotit fiind de copii, o varianta periculoasa si expusa (in loc sa mearca pe creasta matematica, decizie logica pentru un alpinist pe timp de iarna, a ales cuba de nivel expusa, nu mai spun ca se impunea echiparea cu casti si asigurarea obligatorie pe o asemenea varianta).
    Acum, judecata, pedeapsa cred ca nici numai conteaza pentru el. Pedeapsa a primit-o deja si e crunta. Pacat de acei copii.