G4Media.ro

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au decis ca spectatorii să aibă…

Sursa foto: Tokyo 2020 / Facebook

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au decis ca spectatorii să aibă acces în tribune, dar cu o limită maximă de 10.000 de persoane

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au autorizat, luni, prezenţa spectatorilor locali la întrecerile olimpice, impunând însă o limită de 50% din capacitatea fiecărei arene şi de maxim 10.000 persoane, transmite AFP, citată de Agerpres.

Competiţiile s-ar putea însă desfăşura cu porţile închise în cazul în care infectările cu COVID-19 vor creşte din nou, au avertizat organizatorii cu prilejul unei conferinţe de presă.

”Dacă va exista o modificare radicală în situaţia infectărilor, noi va trebui poate să reexaminăm această situaţie şi să luăm în considerare o absenţă a spectatorilor din arene”, a avertizat Yuriko Koike, guvernatoarea prefecturii Tokyo.

O tragere la sorţi va determina care din actualii deţinători de bilete vor primi acces la întrecerile olimpice. Cei norocoşi vor trebui să respecte însă măsuri sanitare, precum purtarea măştii de protecţie tot timpul, la care se adaugă interdicţia de a vorbi tare sau de a striga. Accesul spectatorilor străini a fost interzis în luna martie, o decizie fără precedent în istoria olimpismului.

Japonia a tranşat problema prezenţei publicului pe arenele olimpice cu 32 de zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor prevăzută la Tokyo pe 23 iulie.

Cinci părţi au fost implicate la reuniunea privind luarea deciziei privind prezenţa spectatorilor: Comitetul de organizare Tokyo 2020, guvernul Japoniei, guvernul prefecturii Tokyo, Comitetul Internaţional Olimpic şi Comitetul Internaţional Paralimpic.

La începutul reuniunii, preşedintele CIO, germanul Thomas Bach, a spus că va susţine total decizia Japoniei care vizează ”protejarea cât mai bună” a populaţiei nipone şi a participanţilor. El a adăugat că peste 80% din rezidenţii Satului Olimpic vor fi vaccinaţi la sosirea în Japonia, cam aceeaşi proporţie fiind aşteptată şi în rândul jurnaliştilor.

Ridicarea stării de urgenţă de la Tokyo, duminică, a transmis un semnal clar favorabil organizatorilor, care aşteptau această decizie a guvernului japonez înainte de a se poziţiona.

Un raport al experţilor sanitari estima că ar fi ideal organizarea JO cu porţile închise, pentru a diminua riscul infectărilor, în timp ce asociaţiile medicale nipone au cerut anularea întrecerilor olimpice.

Un sondaj publicat luni de ziarul Asahi a dezvăluit că 34% dintre japonezi sunt favorabili JO, comparativ cu 14% în luna mai.

O anchetă publică efectuată duminică de agenţia Kyodo a indicat că 86% dintre japonezi se tem de o creştere a infecţiilor cu COVID-19 în timpul Jocurilor şi 40% susţineau desfăşurarea probelor olimpice fără spectatori.

În prezent, Japonia a ajuns abia la o rată de 7% de imunizare a populaţiei sale şi a înregistrat 14.400 de decese din cauza noului coronavirus.

O decizie privind prezenţa spectatorilor la Jocurile Paralimpice urmează să se ia pe 16 iulie.

Sursa foto: Tokyo 2020 / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...