G4Media.ro

Organizatorii festivalului „Beach, please” de la Costineşti, amendați de Garda de Mediu…

Organizatorii festivalului „Beach, please” de la Costineşti, amendați de Garda de Mediu cu 20.000 de lei pentru gunoaiele de pe plajă / Replica: ”Erau în desfăşurare operaţiunile de strângere”

Organizatorii festivalului „Beach, please” de la Costineşti afirmă că au fost amendați de Gărda de Mediu pentru că erau gunoaie pe plajă a fost dată atunci când erau în desfăşurare operaţiunile de strângere după evenimentul muzical, relatează News.ro.

Organizatorii festivalului “Beach, please” de la Costineşti au afirmat că se aflau în termenul impus de autorităţi pentru a preda plaja în condiţii optime.

“Pozele postate de Garda de Mediu au fost realizate în data de 12 mai. La acea dată eram încă în perioada de demontaj a festivalului agreată cu autorităţile. Este firesc ca, în cadrul operaţiunilor de dezasamblare, să se creeze deşeuri pe care le-am curăţat ulterior. Noi, organizatorii, am respectat termenul impus de autorităţi, predând, în data de 15 mai, plaja igienizată, nivelată, fără deşeuri”, au transmis organizatorii festivalului.

Ei au menţionat că cele patru zile de festival s-au desfăşurat fără incidente.

“Menţionăm că pe durata festivalului (27-30 aprilie) am avut peste 100 oameni angajaţi pentru asigurarea curăţeniei. Reamintim că la evenimentul nostru au participat peste 80.000 persoane, fapt ce a adus peste 10 milioane de euro în economia locală din Costineşti. Cele 4 zile de festival s-au desfăşurat impecabil, fără niciun fel de incident, ulterior începând operaţiunea amplă de dezasamblare a festivalului, care a fost gata la termenul impus de autorităţi, plaja fiind predată în starea iniţială”, a mai precizat sursa citată.

Organizatorul festivalului “Beach, please” de la Costineşti a fost amendat de Garda de Mediu Constanţa cu 20.000 de lei, comisarii de mediu afirmând că plaja pe care au avut loc concertele era plină de gunoaie la două săptămâni de la încheierea evenimentului muzical. Între timp, gunoaiele au fost strânse de pe plajă, iar aceasta a fost predată în condiţii optime către Apele Române.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. in Romania daca nu vezi Procesul Verbal si plata amenzii la ANAF,
    „amendați de Garda de Mediu cu 20.000 de lei”, jumatate din minim, poate sa insemne 200 de lei, in realitate