G4Media.ro

Orice summit global pentru pacea în Ucraina care exclude Rusia va eşua,…

Sursa foto: Unsplash / Paul G

Orice summit global pentru pacea în Ucraina care exclude Rusia va eşua, insistă Kremlinul

Orice summit global pentru pacea în Ucraina care exclude Rusia este pur şi simplu „absurd” şi va eşua, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu publicat marţi, citat de agenţia Reuters, transmite Agerpres.

Peskov a mai afirmat în interviul acordat publicaţiei Argumentî i Faktî că Rusia continuă războiul din Ucraina pentru a se apăra de Occident.

„Poate fi rezolvată problema ucraineană fără participarea Rusiei? Răspunsul este clar – nu se poate”, a spus Peskov în interviul acordat joia trecută, cu o zi înainte de atacul sângeros de la o sală de concerte de la periferia Moscovei.

„Pentru că Ucraina a devenit un instrument în mâinile Occidentului colectiv cu al cărui ajutor intenţionează, aşa li se pare, să crească presiunea asupra Rusiei, să o îngrădească şi să-i blocheze dezvoltarea. Iar dacă reuşesc, să o nimicească”, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la un summit internaţional de pace, iar Elveţia a indicat recent că va găzdui o astfel de reuniune, ale cărei dată şi detalii se află încă în discuţie.

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat deja ca nefuncţional un plan de pace ucrainean care a cerut retragerea trupelor ruse şi revenirea la graniţele Ucrainei din 1991, incluzând Crimeea, ocupată şi anexată de Rusia în 2014.

Dmitri Peskov a reiterat că acest plan este de neconceput şi a denunţat şi planurile discutate de Uniunea Europeană şi alte ţări de a prelua controlul asupra profiturilor obţinute din active ruseşti şi de a le preda Ucrainei.

„Cred că europenii înţeleg că vom contesta o asemenea decizie. Ar putea fi o chestiune nu de un an, ci mai curând de decenii”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...