Ostilităţile între Hezbollah şi Israel continuă, în timp ce şeful diplomaţiei europene cere, de la Beirut, încetarea focului
Hezbollahul libanez, aflat în război cu Israelul, a anunţat duminica aceasta că a lansat drone şi rachete împotriva unor ţinte militare din Tel Aviv şi sudul Israelului, transmite agenția de presă France Presse, citată de Agerpres.
La rândul său, armata libaneză a anunţat că unul dintre soldaţii săi a fost ucis şi 18 răniţi, unii grav, într-un atac israelian în sudul Libanului.
Invocând o „operaţiune complexă”, organizaţia proiraniană Hezbollah a declarat că a tras o „salvă de rachete şi un roi de drone explozive” asupra unei ţinte militare din Tel Aviv.
Într-o declaraţie separată, a adăugat că a lansat „drone explozive” asupra unei baze navale din Ashdod, într-un rar atac asupra sudului Israelului de la începutul războiului deschis cu această ţară, la 23 septembrie.
În Israel, armata a anunţat că sirenele de avertizare au sunat în nordul şi centrul ţării, inclusiv în suburbiile Tel Avivului, adăugând ulterior că 18 proiectile au fost identificate deasupra centrului ţării şi alte aproximativ 30 deasupra nordului, dintre care unele au fost interceptate.
În sudul Libanului, armata libaneză a declarat că unul dintre soldaţii săi a fost ucis şi 18 răniţi într-un „atac al inamicului israelian care a vizat un centru al armatei în localitatea al-Amiriyeh, provocând pagube importante”, potrivit textului, citat de AFP.
Mai mulţi soldaţi libanezi au fost ucişi în lovituri israeliene de la începutul războiului dintre Hezbollah şi Israel, potrivit armatei.
Israelul spune că vrea să neutralizeze Hezbollah şi Hamasul palestinian, aliaţi ai Iranului, inamicul său. Israelul a jurat să distrugă Hamas după atacul fără precedent al acestei mişcări islamiste palestiniene pe teritoriul său la 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Gaza, şi încearcă să împiedice Hezbollah să tragă rachete pe teritoriul său.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borell, aflat într-o vizită la Beirut, a făcut apel duminică la o „încetare imediată a focului” între Israel şi Hezbollah în Liban.
„Nu vedem decât o singură cale posibilă: încetarea imediată a focului şi aplicarea integrală a Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a pus capăt războiului precedent dintre Israel şi mişcarea libaneză în 2006”, a declarat Borell la finalul unei întâlniri cu preşedintele parlamentului libanez, Nabih Berri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank