G4Media.ro

Pacienţii Spitalului Județean din Sibiu nu pot beneficia de Neurologia modernizată pentru…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Pacienţii Spitalului Județean din Sibiu nu pot beneficia de Neurologia modernizată pentru că secţia nu are autorizaţie sanitară de funcţionare / Noul computer tomograf nu poate fi folosit pentru că se află într-o încăpere în care s-au înregistrat scăpări de radiaţii

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a prezentat jurnaliştilor Secţia de Neurologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, modernizată cu o investiţie de peste 40 de milioane de lei, însă aici angajaţii încă nu au revenit la muncă şi pacienţii nu pot să beneficieze de servicii în această clădire reabilitată, din cauză că nu există încă autorizaţie sanitară de funcţionare, relatează Agerpres.

De asemenea, computerul tomograf nu poate fi folosit deşi este nou, pentru că este amplasat într-o încăpere în care s-au înregistrat scăpări de radiaţii, în urma măsurătorilor efectuate de specialiştii de la laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

Deşi are toate dotările necesare, unele de ultimă generaţie, mai ales cele din salonul de Terapie Intensivă, potrivit preşedintelui CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, Secţia de Neurologie modernizată pe parcursul a peste trei ani de zile încă nu poate spitaliza bolnavii, neavând autorizaţia necesară funcţionării.

Directorul general al DSP Sibiu, Horaţiu Cojocaru, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu încă nu a depus documentele necesare pentru a primi autorizaţia sanitară de funcţionare a Secţiei Clinice de Neurologie în clădirea modernizată. Acesta a explicat că spitalul are o autorizaţie sanitară de funcţionare, însă este nevoie pentru secţia care urmează să primească pacienţii de o autorizare actualizată, care se face în funcţie de documentele ce se depun la DSP Sibiu şi verificarea pe teren a lor.

„Autorizaţia de funcţionare a spitalului, autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţii există. Dar (autorizaţia sanitară de funcţionare a Neurologiei n.r.) trebuie inclusă în ASF-ul mare al spitalului, care nu s-a întâmplat, pentru că nu şi-au depus documentaţia şi nu mi-au cerut-o”, a arătat directorul general al DSP Sibiu.

Directorul general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că Secţia de Neurologie urmează să primească pacienţi săptămâna viitoare, după sărbătorile pascale, fără a putea preciza cu exactitate ziua.

De asemenea, directorul Chelcea a precizat presei că computerul tomograf de la Neurologie „nu este funcţional”, fără a putea estima când va fi folosit pentru bolnavi.

„Nu este funcţional în momentul de faţă. S-au făcut măsurători din partea DSP-ului, s-au constatat nişte neconcordanţe care sunt reparate. Urmează să solicităm din nou măsurătorile din partea Direcţiei de Sănătate Publică, urmând să înaintăm hârtiile către CNCAN”, a declarat Daniel Chelcea.

Directorul general al DSP Sibiu, Horaţiu Cojocaru, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că punerea în funcţiune a computerului tomograf de la Neurologie depinde exclusiv de respectarea măsurilor prevăzute de lege, de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. DSP dă asigurări că, dacă nu mai sunt scăpări de radiaţii, aşa cum au fost înregistrate în urmă cu o lună de zile, atunci va emite avizul pentru CT (computer tomograf n.r.).

„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă trebuie să ne cheme la măsurătorile respective, să ne anunţe când ei sunt gata. (…) La uşă şi la geam au fost scăpări de radiaţii. După ce vom fi chemaţi să refacem măsurătorile, noi dăm spitalului buletinul de analiză radiologică. Când se corectează, noi dăm un aviz şi cu concluzia că se încadrează în norme. Acest aviz de la noi (…) este parte din dosarul pe care ei îl depun la CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare)”, a explicat directorul general al DSP Sibiu, Horaţiu Cojocaru.

Cojocaru a precizat că măsurătorile de la DSP Sibiu durează câteva ore, iar dacă acestea vor fi în regulă, atunci avizul se va da Neurologiei în aceeaşi zi.

DSP Sibiu deţine un laborator care face măsurători pentru igiena radiaţiilor pentru aparatura radiologică din spitalele din câteva judeţe: Sibiu, Alba, Hunedoara şi parţial Braşov, potrivit directorului Horaţiu Cojocaru.

Pacienţii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu sunt spitalizaţi în prezent în Secţia Clinică de Neurologie care funcţionează cu o capacitate redusă la 30 de paturi, în clădirea Maternităţii. După ce va fi mutată în clădirea proprie modernizată, Neurologia va avea „75 de paturi pentru spitalizare continuă şi de zi, 6 paturi de ATI şi 4 paturi pentru pacienţii cu AVC trataţi prin tromboliză”, a explicat marţi, preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Şi dacă se va deschide pentru pacienţi, în clădirea modernizată, Secţia Clinică de Neurologie nu va putea să îşi folosească propriul CT, bolnavii care vor avea nevoie de această investigaţie vor fi transportaţi cu ambulanţa la altă clădire a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, situată pe strada învecinată.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu este compus din mai multe clădiri, în mare parte situate în interiorul unei singure curţi. Separat de curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, vizavi, dar pe o altă stradă se află această clădire renovată a Secţiei Clinice de Neurologie, care a fost construită în 1914, este o clădire istorică unde a fost iniţial Maternitatea municipiului Sibiu, potrivit informaţiilor furnizate de preşedintele CJ.

„Lucrările au fost finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene printr-un contract semnat pe 29.11.2017, a cărui valoare finală a fost de 40,26 milioane lei, din care 561 mii lei a reprezentat contribuţia Consiliului Judeţean Sibiu”, a spus Daniela Cîmpean.

Nu este pentru prima dată când la cel mai mare spital public din judeţul Sibiu se modernizează o secţie, dar nu se reuşeşte ca să se dea în folosinţă după terminarea lucrărilor un aparat de radiologie. Şi la Unitatea de Primiri Urgenţe de la acelaşi spital, CT-ul nu a putut fi folosit după modernizarea clădirii, tot din cauză că s-au înregistrat scăpări de radiaţii şi nu a existat la timp autorizaţia de funcţionare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...