G4Media.ro

Pacienții unui spital de Psihiatrie din Județul Bihor ar fi fost torturați…

sursa foto: captura Observatornews.ro

Pacienții unui spital de Psihiatrie din Județul Bihor ar fi fost torturați cu electroșocuri / Procurorii au deschis dosar penal

Spitalul de Psihiatrie Ștei, din județul Bihor, unde sunt internați peste 300 de pacienți, se confruntă cu acuzații foarte grave. Potrivit unui raport făcut de un organism independent, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, și dezvăluit de Observator, bolnavii au fost torturați cu un aparat de electroșocuri, sunt ținuți în condiții mizere și au primit mâncare expirată.

„Din cadrul discuţiilor cu pacienţii, echipa de monitorizare a reţinut că aceştia sunt bătuţi, agresaţi fizic şi verbal, ameninţaţi şi electrocutaţi cu aparat de electroşocuri, aparat care a fost găsit în salonul nr.1, etaj 2 al secţiei 1 Psihiatrie, bărbaţi, care era folosit de personalul angajat al spitalului”, se arată în raportul citat de Observator.

Mai mult, autorii raportului spun că au identificat pacienți cu semne pe corpuri de la aparatul de electroșocuri, informații pe care le-au transmis și oamenilor legii. Pe 17 septembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a deschis un dosar penal în care cercetează, in rem, deci nu asupra vreunei persoane deocamdată, cinci infracțiuni de loviri sau alte violențe.

Managerul spitalului, Horia Miara, a declarat pentru Observator că aparatul de electroșocuri a fost dus în unitate de un angajat. „Cel care a adus aparatul în spital a declarat că l-a adus pentru a-l folosi ca lanternă, pentru că el avea şi un dispozitiv care avea şi lanternă. Sunt cinci pacienţi asupra cărora au fost găsite echimoze şi vânătăi”, a spus Miara.

Pe lângă terorizarea pacienților cu electroșocuri, reprezentanții Consiliului de Monitorizare au făcut și alte acuzații privind Spitalul din Ștei, arătând că au găsit condiții mizere în saloane, unde pacienții erau ținuți în paturi fără saltele sau fără lenjerie, deși asemenea obiecte există în magazia unității medicale, dar și alimente expirate, motiv pentru care au anunțat și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care a amendat spitalul cu 25.000 de lei. Citește mai mult pe observatornews.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Asta în România, democrație consolidată, cu miniștri competenți precum N Tataru, dar vă dați seama cum sunt tratați pacienții în țările din Uniunea Europeană mai puțin democratice decât România?

    • N-auzi că își exprimau recunoștința față de Neluțu. Probabil și călăii ăștia tot aia credeau