Pactul european privind migraţia şi azilul a intrat în linie dreaptă

Reforma amplă a politicii europene privind migraţia, care înăspreşte controlul asupra sosirii migranţilor în Uniunea Europeană şi prevede un sistem de solidaritate între statele membre în primirea solicitanţilor de azil, este supusă miercuri votului final al eurodeputaţilor, notează luni AFP, citată de Agerpres.

Parlamentul European se va pronunţa asupra unei serii de texte ce alcătuiesc ‘Pactul privind migraţia şi azilul’, bazat pe o propunere prezentată de Comisia Europeană în septembrie 2020 şi care prevede o reformă a regulilor în domeniul azilului şi migraţiei după ani de divizări şi tensiuni între ţările membre.

În afară de această reformă, care se va aplica începând din 2026, Uniunea Europeană îşi multiplică acordurile cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor (Tunisia, Mauritania, Egipt) pentru a încerca să reducă numărul migranţilor sosiţi la frontierele sale.

Uniunea Europeană se confruntă cu o creştere a cererilor de azil, care au ajuns la 1,14 milioane în 2023, cel mai înalt nivel după 2016, potrivit Agenţiei europene pentru azil. Intrările ”incorecte” în UE sunt de asemenea în creştere, atingând 380.000 în 2023, potrivit Agenţiei europene pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex).

”După ani întregi de impas, noile reguli privind migraţia ne permit să reluăm controlul frontierelor noastre externe şi să reducem presiunea asupra UE”, este de părere Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European, cel mai numeros din Parlamentul European.

Acest pact, care este susţinut de principalele trei familii politice europene – PPE, S&D (socialiştii) şi Renew Europe (liberalii şi centriştii) suscită opoziţia unei mari părţi a extremei drepte, dar şi a Verzilor, stângii radicale şi anumitor socialişti.

El este, de asemenea, denunţat de organizaţiile pentru drepturile omului, care sunt îngrijorate în special de o dispoziţie prin care ţărilor le va fi impusă crearea de centre în apropierea frontierelor pentru primirea acelor mai puţin susceptibili exilaţi de a obţine azil şi a membrilor de familie. Aproximativ 30.000 de locuri urmează să fie create în Uniunea Europeană pentru aceşti solicitanţi ale căror dosare vor face obiectul unei proceduri de examinare rapidă.

Reforma păstrează regula în vigoare în prezent conform căreia prima ţară de intrare în UE a unui migrant este responsabilă pentru cererea sa de azil, cu câteva amendamente. Însă pentru a ajuta ţările unde sosesc numeroşi exilaţi, precum Italia, Grecia sau Spania, este organizat un sistem de solidaritate obligatorie.

Celelalte state membre trebuie să contribuie preluând solicitanţi de azil sau aducând un sprijin financiar ţărilor aflate sub presiunea migranţilor – o manieră de a trage învăţăminte din eşecul sistemului cotelor de refugiaţi decis în perioada crizei din 2015-2016 şi care s-a lovit de refuzul Ungariei, Poloniei şi Republicii Cehe.

Eurodeputata franceză Fabienne Keller (Renew Europe), raportoare pentru unul dintre textele esenţiale ale acestei reforme, apără un rezultat ”foarte echilibrat”, ce constituie ”un progres foarte mare”.

”Există un plus de solidaritate faţă de ţările supuse unei presiuni migraţioniste şi un control mai bun asupra fluxurilor incorecte prin proceduri la frontieră”, susţine Keller, care critică atitudinea extremei drepte de a induce ”panică în toată lumea” referitor la acest subiect.

Un alt punct controversat al acestei reforme este posibilitatea, în anumite condiţii, de a trimite un solicitant de azil către o ţară terţă ”sigură”. Aceasta este considerată de eurodeputatul socialist francez Raphael Glucksmann drept un ”nou pas către externalizarea frontierelor noastre”.

Eurodeputatul Jean-Paul Garraud, din grupul Identitate şi Democraţie (extrema dreaptă), consideră că ”frontierele exterioare ale UE sunt permeabile şi nu se face nimic pentru ca acest lucru să se schimbe”. ”Câteva dispozitive de protecţie cărora le suntem favorabili nu vor avea decât un efect minim asupra mişcării migratorii de masă”, a susţinut el.

Reforma a făcut deja obiectul unui acord politic, în decembrie, între Parlamentul European şi Consiliul UE. După votul eurodeputaţilor, ea va trebui să fie validată oficial de Consiliu.