Pactul Molotov-Ribbentrop, un document funest cu consecințe care subzistă și azi. Învățămintele pentru lumea liberă în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei

Pe 23 august se împlinesc 84 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre URSS și Germania, un act care a dus la declanșarea peste doar opt zile a celui de-al Doilea Război Mondial și a provocat schimbări de frontiere pe scară largă, care subzistă până în ziua de azi.

Numit și Ribbentrop – Molotov după numele miniștrilor de externe ai celor două state care l-au semnat la Kremlin, pactul avea următorul text:

Guvernul Reich-ului german și Guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice au semnat un acord de pace.

Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, dorind să consolideze cauza păcii între Germania și U.R.S.S. și pornind de la dispozițiile fundamentale ale Acordului de neutralitate încheiat în aprilie 1926 între Germania și U.R.S.S., au ajuns la următorul acord:

Articolul I. Ambele înalte părți contractante se obligă să renunțe la orice act de violență, la orice acțiune agresivă și orice atac împotriva celeilalte, fie individual, fie împreună cu alte puteri.

Articolul II. În cazul în care una dintre Înaltele Părți Contractante va deveni obiectul unei acțiuni beligerante din partea unei terțe puteri, cealaltă înaltă parte contractantă nu va acorda în nici un fel sprijinul său acestei terțe puteri.

Articolul III. Guvernele celor două înalte părți contractante vor menține în viitor contacte permanente unul cu celălalt în scopul consultării pentru a face schimb de informații asupra problemelor care afectează interesele lor comune.

Articolul IV. În cazul în care apar litigii sau conflicte între Înaltele Părți Contractante vor participa la orice grupare de puteri care vizează direct sau indirect cealaltă parte.

Articolul V. În cazul în care între Înaltele Părți Contractante apar diferende sau conflicte cu privire la probleme de un fel sau altul, ambele părți vor rezolva aceste diferende sau conflicte exclusiv pe cale amiabilă sau, dacă este necesar, prin instituirea unor comisii de arbitraj.

Articolul VI. Prezentul tratat se încheie pentru o perioadă de 10 ani, cu mențiunea că, în măsura în care una dintre Înaltele Părți Contractante nu îl avansează cu un an înainte de expirarea acestei perioade, valabilitatea prezentului tratat se prelungește automat cu încă cinci ani.

Articolul VII. Prezentul tratat va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Instrumentele de ratificare vor fi schimbate la Berlin. Acordul intră în vigoare de îndată ce este semnat.

[Secțiunea de mai jos nu a fost publicată în momentul în care a fost anunțată cea de mai sus].

Protocol adițional secret.

Articolul I. În cazul unei reorganizări teritoriale și politice în zonele aparținând regiunii baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), granița nordică a Lituaniei va reprezenta granița sferelor de influență ale Germaniei și U.R.S.S.S. În acest sens, interesele Lituaniei în zona Vilna este recunoscut de fiecare parte.

Articolul II. În cazul unei rearanjări teritoriale și politice a zonelor aparținând statului polonez, sferele de influență ale Germaniei și U.R.S.S. vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula și San.

Chestiunea dacă interesele ambelor părți fac de dorit menținerea unui stat polonez independent și cum ar trebui delimitat un astfel de stat nu poate fi stabilită cu certitudine decât determinată în cursul evoluțiilor politice ulterioare.

În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă prin intermediul unui acord amiabil.

Articolul III. În ceea ce privește Europa de sud-est, partea sovietică atrage atenția asupra interesului său în Basarabia. Partea germană își declară dezinteresul politic total în aceste zone (sublinierea ns).

Articolul IV. Prezentul protocol va fi tratat de ambele părți ca fiind strict secret.

Moscova, 23 august 1939.

Pentru guvernul Reich-ului german v. Ribbentrop

Plenipotențiar al guvernului U.R.S.S.S. V. Molotov

Pactul Molotov – Ribbentrop semnat sub privirile încântate ale liderului sovietic I. V. Stalin la Kremlin pe 23 august 1939 a căzut ca o lovitură de trăsnet: Franța și Marea Britanie, care negociau o posibilă alianță cu URSS, au rămas față cu Germania lui Hitler pe flancul vestic, iar comuniștii din lumea întreagă, care primeau ordine de la Moscova, au fost aruncați într-o stare de confuzie totală față de această alianță dintre bolșevici și naziști, teoretic dușmani de moarte.

Mai important, pactul a permis Germaniei atacarea neprovocată a Poloniei pe 1 septembrie 1939, dată considerată ca debut al celui de-al Doilea Război Mondial. Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei pe 3 septembrie 1939, dar nu au făcut nimic practic pentru a ajuta Polonia căreia îi oferiseră în prealabil garanții de securitate.

Pe 17 septembrie 1939 Armata Roșie a invadat Polonia dinspre est, făcând joncțiunea cu Wehrmacht-ul și peste cinci zile, pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk. În mod ironic, parada a avut loc exact în același loc unde în 3 martie 1918 pe guvernul Rusiei Bolșevice condus de V. I. Lenin semna tratatul de pace cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria) care consfințea ieșirea din Primul Război Mondial a statului sovietic înființat cu mai puțin de patru luni în prealabil.

Această paradă confirma dispariția statului polonez, partea de vest fiind ocupată de Germania, iar cea de est de către URSS, care a incorporat teritoriile anexate în republicile unionale Ucraina și Bielorusia.

La numai două zile după parada de la Brest-Litovsk URSS a cerut Finlandei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei să semneze “Tratate de asistență mutuală” care să permită staționarea de trupe sovietice pe teritoriile celor patru state, foste provincii ale Imperiului Țarist înainte de 1917.

Cele trei mici republici baltice au acceptat în pofida reticențelor, dar Finlanda a refuzat, ceea ce a dus la atacarea țării de către Armata Roșie în noiembrie 1939 și după “Războiul de Iarnă”, deși a provocat pierderi masive agresorului sovietic, Finlanda a fost nevoită să accepte condițiile impuse de Stalin în februarie 1940, cedând estul Kareliei – circa 10% din teritoriu Uniunii Sovietice.

În octombrie 1939 zeci de mii de militari sovietici au fost amplasați în Lituania, Letonia și Estonia, în iunie 1940 URSS a instituit o blocadă navală a celor trei republici, apoi a emis ultimatumuri pentru formarea unor guverne formate de comuniști, care în perioada 17 – 21 iunie au dat lovituri de stat care în luna următoare au declarat aderarea la URSS.

Ultima piesă din acest puzzle al agresiunii sovietice a fost ultimatumul dat de URSS pe 26 iunie 1940 României însoțit de o hartă care prevedea evacuarea în termen de 48 de ore nu doar a Basarabiei, ci și a Bucovinei și Ținutului Herței, acestea două din urmă  neprevăzute măcar în articolul 3 al protocolului adițional la Tratatul Molotov – Ribbentrop. Germania a protestat la includerea nordului Bucovinei în teritoriile anexate, dar a recomandat României să nu opună rezistență Armatei Roșii ocupante.

În perioada 12 – 14 iunie 1941 a urmat un val de deportări din teritoriile ocupate de URSS, de la Marea Baltică la Marea Neagră în care sute de mii de persoane considerate “dușmani de clasă” au fost deportate în vagoane de vite în Siberia și Asia centrală.

Prevederile Pactului Molotov – Ribbentrop au fost încălcate de Germania pe 22 iunie 1941 când Wehrmacht-ul a declanșat Operațiunea Barbarossa, atacând URSS de un front de la Marea Baltică la Marea Neagră. Naziștii au ocupat teritoriile anexate de sovietici în 1939 – 1940, Finlanda a eliberat estul Karelia, iar România a eliberat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ocupând în plus și Transnistria.

Germania și aliații săi au pierdut războiul în 1945, iar URSS a reocupat teritoriile anexate în 1939 – 1940, ocupare consfințită legal prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947. URSS a recunoscut existența protocoalelor secrete ale Tratatului Molotov – Ribbentrop abia în 1989. În 1991 și-au declarat independența republicile sovietice în frontierele trasate în 1939 – 1940: Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina, Belarus (fostă RSS Bielorusia) și Republica Moldova.

Pactul Molotov – Ribbentrop își păstrează actualitatea și azi, mai ales în condițiile politicii neo-imperiale a Rusiei conduse de Vladimir Putin, un mare admirator al politicii imperiale sovietice a lui Lenin.

Pe 21 iulie 2023 Putin amintea într-un discurs că „teritoriile vestice ale Poloniei sunt un dar de la Stalin pentru polonezi.” după 1945. Ceea ce omitea Putin să spună este că același Stalin anexase partea de est a Poloniei în 1939, care astăzi face parte din Ucraina și Belarus. Este din ce în ce mai clar că Putin azi urmează aceeași politică a predecesorului său de la Kremlin din 1939, iar agresiunea împotriva Ucrainei o dovedește pe deplin.

“Atât prin cuvintele, cât și prin acțiunile sale, Putin demonstrează că nu crede în suveranitatea națiunilor mici. El crede în târguiala dintre marile puteri și, prin urmare, doar garanțiile de securitate ale unei mari puteri și refuzul de a face târguieli îl pot descuraja. Până când Ucraina nu va face parte din NATO, ucrainenii rămân vulnerabili la atacuri, indiferent de câte ori liderii Moscovei asigură că vor respecta suveranitatea ucraineană.” scrie Ann Marie Dailey în Atlantic Council.

“Orice altceva în afara unor garanții de securitate credibile pentru Ucraina nu va descuraja Rusia. Memorandumul de la Budapesta a oferit asigurări Ucrainei, iar Rusia a invadat oricum în 2014. Statele Unite și aliații și partenerii săi au intensificat asistența economică și militară acordată Ucrainei după invazia din 2014, apoi din nou brusc în lunile de dinainte de februarie 2022. Și totuși, Rusia a invadat. Promisiunile de a oferi ajutor militar și economic Ucrainei nu au descurajat și nu vor descuraja viitoarele invazii rusești. Speranța că Rusia va capitula în fața angajamentelor economice pe termen lung ale SUA sau ale Grupului celor Șapte (G7) față de Ucraina ignoră istoria îndelungată a Rusiei de a fi capabilă să absoarbă durerea și pedeapsa pentru a învinge. Într-adevăr, aceasta consideră că acesta este unul dintre cele mai mari puncte forte ale sale față de Statele Unite și față de aliații și partenerii săi democratici.” adaugă ea.

“Pentru a descuraja pe deplin viitoarele atacuri rusești, Ucraina trebuie să primească garanții de securitate susținute de un mecanism militar de aplicare. În mod ideal, acest lucru ar însemna aderarea la NATO. Având în vedere dificultățile politice inerente ale aderării Ucrainei la NATO, probabil că vor fi necesare garanții de securitate provizorii pe o bază bilaterală sau multilaterală. Acestea ar putea lua forma unei forțe multinaționale de menținere a păcii, a unei forțe de securitate maritimă care să escorteze navele de cereale în Marea Neagră sau a ceva mai asemănător cu o forță de securitate pentru reconstrucție. Oricare ar fi forma exactă pe care o va lua, este imperativ ca orice garanție să fie susținută de un mecanism militar credibil de punere în aplicare. După cum arată istoria, Moscova nu va respecta nimic mai puțin.” Conchide Anne Marie Dailey