G4Media.ro

Pădurarii protestează marți în fața Parlamentului pentru a trage un semnal de…

Pădurarii protestează marți în fața Parlamentului pentru a trage un semnal de alarmă față de intensificarea cazurilor de agresiune și pentru a aduce un omagiu celor șase silvicultori care în ultimii ani și-au dat viața apărând pădurea

Federația Sindicatelor Silva organizează marți o manifestație, între orele 10-14, în fața sediului Camerei Deputaților, zona Parc Izvor, în semn de protest față de intensificarea cazurilor de agresiune asupra personalului silvic și în semn de solidaritate cu toți silvicultorii de bună credință aflați în slujba pădurilor României, dar și pentru a aduce un omagiu celor 6 silvicultori care în ultimii ani și-au dat viața apărând pădurea, se arată într-un comunicat de presă al organizației sindicale.

Silvicultorii amintesc de cel mai recent caz de agresiune, petrecut pe 16 octombrie, într-o pădure situată în zona localității Rogoz din județul Maramureș, când pădurarul Pop Liviu Pavel, în vârstă de doar 30 ani, tatăl a 3 copii minori, a fost ucis cu bestialitate, fiind împușcat cu arma de serviciu de o grupare de hoți de lemn, iar trupul acestuia a fost strivit de atelajul încărcat cu lemn al hoților.

Sindicaliștii trec în reviste zecile de cazuri de agresiune asupra pădurarilor petrecute în ultimii ani:

  • În interval de numai o lună au avut loc și alte evenimente tragice, în urma cărora pădurarul Gorcioaia Răducu din cadrul Ocolului Silvic Pașcani – Iași și-a pierdut viața în timpul exercitării activității de pază a pădurii, fiind ucis cu lovituri de topor de un grup de infractori surprinși în timp ce tăiau ilegal și sustrăgeau material lemnos, iar alți 6 silvicultori au fost agresați – maistrul de vânătoare Bostan Mihai din cadrul Ocolului Silvic Borca – Neamț a fost bătut de un grup de infractori care i-au sustras arma de serviciu, încercând să-l împuște, pădurarul Fratean Raul din cadrul Ocolului Silvic Turda – Cluj a fost agresat, atacat de cuțitul și amenințat cu moartea de un grup de infractori care fuseseră sancționați în repetate rânduri pentru tăiere ilegală de arbori și transport de material lemnos sustras ilegal, silvicultorul Aurel Pârvu din cadrul Ocolului Silvic de Regim Renașterea Pădurii – Dolj a fost accidentat în mod intenționat cu mașina de o grupare de hoți de lemn pe care îi urmărea, ing. silvic Schuszler Johannes, pădurarul Mitulescu Mădălin și pădurarul Pop Ciprian din cadrul Ocolului Silvic Lipova – Arad au fost atacați cu fierăstrăul mecanic de un infractor surprins în timp ce sustrăgea material lemnos.
  • În anul 2018 au avut loc 30 de agresiuni asupra personalului silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva. Cazul cel mai grav s-a înregistrat în luna octombrie 2018 în județul Vaslui – pădurarul Artene Radu a fost atacat cu sabia și bătut de o grupare de hoți de lemn, autorii acestei agresiuni nefiind pedepsiți nici până în prezent.
  • În anul 2017 au avut loc 40 de agresiuni îndreptate asupra personalului silvic din cadrul Romsilva, cel mai grav caz fiind înregistrat în județul Arad – paznicul de vânătoare Jiva Viorel a fost împușcat cu sălbăticie de un grup de infractori surprinși la braconaj. Deși făptuitorul a fost identificat și condamnat în primăvara anul 2019 la 8 ani detenție cu executare, în ziua pronunțării sentinței acesta a dispărut de la domiciliu, nefiind prins nici până în ziua de astăzi. În acest timp, silvicultorul Jiva Viorel, împreună cu familia lui, trăiește într-o permanentă teroare, având nevoie de protecție din partea instituțiilor specializate ale statului.
  • În ultimii ani, au fost omorâți de hoții de lemn 6 pădurari (Pop Liviu Pavel – Direcția Silvică Maramureș, Gorcioaia Răducu – Direcția Silvică Iași, Oul Ieronim – Direcţia Silvică Bistriţa, Boboc Dănel – Direcţia Silvică Gorj, Chiriță Victor – Direcția Silvică Dolj, Dogaru Gheorghe – ICAS Brașov), iar peste 650 de silvicultori au fost agresați, bătuți, amenințați cu moartea, atacați cu topoare, cuțite și chiar împușcați de infractorii surprinși în timp de tăiau și sustrăgeau material lemnos sau de braconieri.

”Intensificarea atacurilor asupra personalului silvic este rezultatul unei campanii de denigrare susținută de anumiți factori politici și unele grupuri de interese, cu scopul de a diminua autoritatea silvicultorilor în îndeplinirea atribuțiilor de pază a pădurii și discreditarea acestora prin prezentarea deformată a realității din sectorul silvic. Am atras atenția în nenumărate rânduri că silvicultorul face paza pădurilor, de multe ori fără a fi dotat cu uniformă de serviciu și echipament de protecție, fără un minim de dotare cu mijloace de apărare și fără o pregătire în acest sens, de cele mai multe ori fără armament sau cu armament de serviciu ineficient, fără mijloace de transport și de comunicație, fiind adesea doar sub protecția divină!”, se mai arată în comunicatul Federației Sindicale Silva.

La acțiunea de protest de marți, sindicatele din silvicultură vor susține următoarele revendicări:

– urgentarea modificării și completării Statutului personalului silvic, lege prin care trebuie obligatoriu redată demnitatea profesiei de silvicultor, întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu și mijloace tehnice de apărare, asigurată dotarea cu mijloace de transport și comunicații adecvate, asigurată dotarea cu uniforme de serviciu, includerea în condiții speciale de pensionare a silvicultorilor și asigurarea unor condiții decente de salarizare pentru întreg personalul silvic;

respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere. Prin legiferarea PL-x nr. 9/2019 Statul Român va pierde o suprafață de peste 650.000 ha de păduri, cu care urmează a fi împroprietărite fără drept formele asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești și unitățile de cult, iar ca efect social vor dispărea peste 3.000 locuri de muncă;

respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Prin legiferarea acestei inițiative, proprietatea publică a Statului Român se va diminua cu o suprafață de peste 1.200.000 ha păduri, fiind în pericol peste 5.000 de locuri de muncă;

respingerea proiectului de lege L409/2019 recent adoptat de Senat și transmis spre dezbatere Camerei Deputaților, prin care se urmărește interzicerea exportului de buștean, lemn rotund, cherestea și lemn de foc pe o perioadă de 10 ani, începând cu 01.01.2020;

– elaborarea legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării administratorului fondului forestier proprietate publică – Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, garantul gestionării durabile a pădurilor statului;

– elaborarea legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării ocoalelor silvice de regim, care administrează fond forestier proprietate publică și privată.

Foto: Protest organizat de Federaţia Sindicatelor Silva în faţa Parlamentului, marți 24 septembrie 2019. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Isi irosesc timpul. Prioritatea statului roman e sa se taie totul pentru profit, e o spaga usoara.

  2. Sper sa nu dea inapoi. Padurarii trebuie sa aiba access la arme(pistol si long range rifle), comunicatie de ultima technologies, drone, toti trbuie periodic supusi la instructie de arte martiale (self defense) plus examen medical si psihologic. Ei sunt front line workers la apararea padurilor. Bafta!

  3. Susțin protestul padurarilor!