VIDEO Un brașovean și-a invitat mama la ceremonia absolvirii facultății, fără ca ea să știe că el a urmat cursurile timp de 3 ani / ”Nu am timpul necesar ca să explic cât de dificil a fost să țin acest secret”

inchisoare, jail, puscarie, gratii, prizonier, celula

Un regizor și un dramaturg au fost condamnați în Rusia la șase ani de închisoare din cauza unui piese de teatru / De ce au fost acuzate cele două tinere

Tribunalul Militar Districtual II Vest din Moscova le-a condamnat pe regizoarea Evghenia Berkovici și pe scenarista Svetlana Petriiciuk la șase…

Un neurocercetător împărtășește 3 alimente pe care ar trebui să le consumați pentru a crește noi celule cerebrale și a stimula sănătatea cognitivă peste 50 de ani: „Oferă creierului materia primă” / Printre acestea: varza murată

g4media, logo, calculator

Redirecţionează 3,5 % din impozitul pe venit pentru G4Media. Termenul limită pentru trimiterea declarației la ANAF este 25 Mai

Ne-am lansat în martie 2018 cu ajutorul vostru. Tot grație contribuțiilor cititorilor am reușit să impunem G4Media.ro ca site independent pe piața presei quality. Contăm...  

Eveniment culinar inedit, la Sovata: totul despre ciuperci / Degustare, preparate din ciuperci, ateliere, nutriție, dietetică / Fiecare seară se încheie cu o ”cină gourmet”

10 lucruri de știut despre Mark Rutte, următorul șef al NATO, supranumit Mister Teflon sau Mister Silicon

Portret. Fostul prim-ministru neerlandez, veteran al politicii europene, se pregătește să preia frâiele Alianței Atlantice, ai cărei membri se reunesc de marți la Washington pentru...  

Peste 2.000 de motociclişti sunt aşteptaţi în Covasna, în weekend: Moto Rock Fest / Sunt programate concerte ”tribute band” Metallica și Scorpions

Peste 2.000 de motociclişti din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi să participe la cea de-a XXII-a întâlnire internaţională a motocicliştilor,…

REVIEW Laptopul ASUS Zenbook A14, cu procesor Snapdragon Elite X: Echilibrul perfect între design, greutate, performanță și autonomie / Este un rival capabil să detroneze MacBook Air?

Piața laptopurilor ultraportabile cunoaște o cerere constantă pentru dispozitive care îmbină greutatea redusă cu performanța ridicată, iar seria…

viktor orban vladimir putin

Viktor Orban, după vizita la Moscova: Nu-mi place să fiu ridicol / Nicio persoană serioasă nu poate pretinde că Rusia intenționează să atace NATO

Viktor Orbán a acordat recent un interviu ziarului german Die Welt. Premierul ungar a fost întrebat despre vizita sa în…

Începe Craiova Summer Fest, un festival cultural de vară / Toate spectacolele și atelierele sunt gratuite / Programul festivalului

Locuitorii Craiovei și turiști interesați să participe sunt așteptați de miercuri la Craiova Summer Fest, un festival cultural de vară organizat de administrația locală în...  

Salată simplă și delicioasă din morcovi și varză / Este ieftină, se prepară rapid și ușor și poate fi consumată și de diabetici sau persoane aflate la cură de slăbire

Salata simplă de morcovi și varză este crocantă și răcoritoare. Amestecată cu o vinegretă ușoară, făcută din lămâie, miere și muștar, în ea vei simți,…

Bulgaria a început o procedură de arbitraj împotriva Gazprom și solicită despăgubiri de 400 de milioane de euro / Compania rusească a încetat să furnizeze gaze naturale către Bulgargaz în aprilie 2022

bac, bacalaureat, elevi, scoala, liceu, examen

De miercuri începe procedura de admitere în liceu / Când şi cum se completează opţiunile / În 24 iulie va avea loc repartizarea computerizată

Ministerul Educaţiei anunţă că, miercuri, începe calendarul admiterii în liceu, iar repartizarea computerizată a elevilor va avea loc în 24 iulie. Părinţii şi elevii sunt...  

Un bărbat din Mureș, amendat cu 12.000 de lei pentru abandonarea unui câine

Un caz revoltător de abandon a fost descoperit recent în județul Mureș. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat un bărbat de 73 de ani…

Grecia apără noua sa legislaţie pentru săptămâna lucrătoare de şase zile şi spune că este o ”măsură excepţională” / Angajații pot opta pentru două ore în plus în fiecare zi sau încă un schimb de opt ore

NATO va anunţa în zilele următoare un nou comandament militar în Germania, ca parte a planurilor de consolidare a sprijinului pentru Ucraina

Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a prezentat marţi o serie de măsuri pentru consolidarea sprijinului SUA şi NATO pentru Ucraina,...  

Marina SUA: un marinar a încercat să acceseze dosarele medicale ale lui Joe Biden ”din curiozitate” / Un coleg de serviciu a fost cel care a raportat tentativa membrului US Navy de a intra în sistemul securizat

darius olaru fcsb

FCSB a învins echipa Virtus AC, din San Marino, scor 7-1, în manşa întâi a primului tur preliminar al Ligii Campionilor / Darius Olaru a marcat 3 goluri

Echipa FCSB a învins formaţia Virtus AC, campioana din San Marino, scor 7-1, marţi, în deplasare, în manşa întâi a…

Carla Bruni, soţia fostului președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, pusă sub acuzare şi plasată sub control judiciar / „Asociere în vederea comiterii de infracţiuni în grup organizat”

Din 10 iulie, încep lucrările de reparaţie a Podului Giurgiu-Ruse, pe tronsonul bulgar / Lucrările, programate să dureze doi ani, se vor desfăşura zilnic, timp de 10-12 ore

summitul NATO, Joe Biden

Biden la Summitul NATO de la Washington: „Nu faceţi greşeli, Ucraina îl poate opri pe Putin” / A menţionat România în rândul ţărilor care vor ajuta la apărarea antiaeriană a Ucrainei

Cod portocaliu de caniculă în nouă judeţe şi în Bucureşti, miercuri / Temperaturile urcă la 39 de grade Celsius

Capitala şi nouă judeţe se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pe parcursul zilei de miercuri, în timp ce în...  

sistem patriot capu midia

Casa Albă anunță oficial că SUA, Olanda, Germania, Italia și România vor furniza Ucrainei patru sisteme Patriot și un sistem SAMP-T: „Mesajul nostru către Moscova este clar”

ASAP România, din nou la festivalul Electric Castle, cu ASAP Recycling Park. „Venim cu jocuri, cu distracție, cu premii și cu multe informații despre reciclare și colectare separată” – Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP România

Grecia, preocupată de revenirea Macedoniei de Nord la vechiul său nume / Kyriakos Mitsotakis: Acesta este un subiect pe care intenţionez să îl aduc în discuţie la summit-ul Alianţei Nord-Atlantice

Lamine Yamal

Yamal intră în istorie. La 16 ani şi 362 de zile, el este cel mai tânăr jucător care marchează la un turneu final de Campionat European

Atacantul Spaniei, Lamine Yamal, a intrat în istorie. La 16 ani şi 362 de zile, el a devenit cel mai tânăr jucător care marchează la...  

Racheta Rusia, Ucraina

Experți despre atacul asupra spitalului de copii din Kiev: „A fost o rachetă rusească”

Șase experți intervievați de BBC afirmă că racheta care a lovit luni spitalul de copii Ohmatdet din Kiev a fost cel mai probabil o rachetă...  

Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu

Grindeanu sugerează că Nicolae Ciucă se va retrage din cursa prezidențialelor, cum s-a retras Stolojan: Nu cred că în acest moment poate intra detașat în turul doi. Să mai așteptăm, că am mai avut un președinte care cu două săptămâni înainte de alegeri plângea cu „dragă Stolo”

Keir Starmer efectuează prima sa vizită în străinătate în calitate de premier la Washington

Noul prim-ministru britanic Keir Starmer era așteptat marți seara la Washington, unde va face primii pași pe scena internațională cu ocazia unui summit care marchează...  

Copenhaga, Danemarca.

Copenhaga vrea să recompenseze turiștii care respectă mediul

Cafea gratis pentru că iei bicicleta? Aceasta este soluția propusă de orașul Copenhaga pentru a aborda problema poluării legate de turism, relatează Le Figaro. Organizația...  

hamburg germania politie polizei

Violenţe între suporterii englezi şi cei olandezi înaintea celei de-a doua semifinale

Ciocniri violente între suporteri au avut loc, miercuri, la Dortmund, înainte de semifinala Euro 2024 dintre Ţările de Jos şi Anglia, relatează L’Equipe. Un videoclip...  

panouri solare

Cea mai mare centrală solară din Chile a fost inaugurată în deșertul Atacama

Grupul energetic Generadora Metropolitana a inaugurat luni în deșertul Atacama (nord) cea mai mare centrală solară din Chile, cu o capacitate instalată de 480 de...  

carlos alcaraz wimbledon

Carlos Alcaraz, deţinătorul trofeului, s-a calificat în semifinale la Wimbledon

Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial şi deţinătorul trofeului, s-a calificat în semifinale la Wimbledon, transmite News.ro. Numărul 3 mondial a avut...  

protest Ambasada Israel, razboi Israel Hamas, ambsadorul Israelului, Reuven Azar

Ambasadorul israelian Reuven Azar: România a făcut lucruri pe care nu le putem spune, a ajutat în culise la eliberarea ostaticilor

România şi Statul Israel au o relaţie unică, veche de 1.000 de ani, o legătură între popoare, a declarat, marţi, ambasadorul Israelului, Reuven Azar, în...  

semifinala Euro 2024 Spania - Franța

FINAL Spania – Franța 2-1 / Furia Roja este prima echipă calificată în finala Campionatului European din Germania / Sclipirile lui Lamine Yamal și Dani Olmo au eliminat Franța unui Mbappe modest

2 milioane de euro are de achitat Taromul pasagerilor care au rămas blocați în aeroporturi, după greva mascată a piloților, de luni

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat la Digi24 că piloții Tarom au ajuns la o înțelegere cu reprezentanții conducerii companiei și că s-a semnat un...  

summitul NATO, Jens Stoltenberg

Stoltenberg: Agenţia de achiziţii a NATO a dat o comandă de rachete Stinger în valoare de aproape 700 de milioane de dolari

Washington, 9 iul – Trimisul special al AGERPES, Florin Ştefan, transmite: NATO a plasat o comandă de rachete anti-aeriene Stinger în valoare de aproape 700...  

UPDATE Racheta europeană Ariane 6 decolează pentru prima dată

Racheta Ariane 6 a decolat marți de pe rampa de lansare din Kourou, în Guyana Franceză, pentru zborul său inaugural, destinat să ofeere Europei un...  

Sanctuarul de Urşi din Beliţa

După ce o turistă a fost atacată de urs, fostul ministru Tanczos Barna: UDMR are un proiect de lege care a trecut de Senat anul trecut, proiect care reintroduce vânătoarea şi care de opt luni zace în sertarele Camerei Deputaţilor

paris, franta, pod, arta, arhitectura franceza, vacanta, travel, calatorie, europa, metropola europeana, sena, oras, capitala frantei

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, va înota în Sena la 17 iulie, cu nouă zile înainte de începerea JO

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, va înota în Sena în dimineaţa zilei de miercuri, 17 iulie, cu nouă zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor...  

Aeroportul milanez Malpensa va primi numele fostului premier Silvio Berlusconi

Ministrul italian al transporturilor, Matteo Salvini, a confirmat marţi că aeroportul milanez Malpensa va primi numele fostului premier şi mogul media Silvio Berlusconi, relatează ANSA...  

Celebrul lanț de restaurante fast-food Wendy’s intră în România și caută francizați

Celebrul lanț de restaurante fast-food Wendy’s intră în România și are în plan să dezvolte sute de restaurante în Europa în următorul deceniu, începând cu...  

Parlamentul European

Partidul ceh SPD e pregătit să anunțe un nou grup de extremă dreapta în Parlamentul European, în echipă cu Alternativa pentru Germania

Partidul ceh Libertate și Democrație Directă (SPD) a declarat că, împreună cu alte partide de extremă dreapta, va anunța miercuri, în Parlamentul European, crearea unui...  

JO Paris 2024, jocurile olimpice, torța olimpică

Organizatorii Jocurilor Olimpice se confruntă cu furia provocată de prezența aliaților lui Putin în funcții de conducere Prietenii Kremlinului care dețin funcții de conducere reprezintă „o recunoaștere oficială a triumfului Rusiei împotriva dreptului internațional”, a declarat premierul lituanian Ingrida Šimonytė

sonda petrol, petrol, impor petrol rusia, combustibili fosili

Livrările de ţiţei rusesc înregistrează un declin semnificativ (Bloomberg)

Exporturile săptămânale de ţiţei rusesc în perioada 1-7 iulie au înregistrat cel mai sever declin de dinaintea invadării Ucrainei, în 2022, în timp ce un...  

federal reserve

Inflația în SUA: Este nevoie de mai multe date pozitive privind inflația pentru a reduce dobânzile, spune Powell

Inflația „rămâne peste” ținta de 2% a Rezervei Federale a SUA (Fed), dar s-a îmbunătățit în ultimele luni și „alte date bune ar consolida” argumentele...  

nato, alianta tratatului atlanticului de nord, nord-atlantica, avion

Germania, Polonia şi ţările nordice au semnat un acord privind minele marine în regiunea Mării Baltice

Miniştrii apărării din Germania, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Polonia şi Suedia au semnat marţi, la Washington, un acord ce prevede achiziţionarea în comun de mine marine...  

Alec Baldwin, la tribunal în calitate de acuzat pentru accidentul mortal produs pe platoul filmului „Rust”

Actorul Alec Baldwin a ajuns marţi la tribunalul din Santa Fe, New Mexico, pentru a fi judecat sub acuzaţia de omor prin imprudenţă, după focul...  

Cactuși, SUA

Prima extincție locală a unei specii în Statele Unite, din cauza creșterii nivelului mărilor (studiu)

O specie de cactus a dispărut în prezent în stare sălbatică din Statele Unite, o pierdere care reprezintă prima extincție locală legată de creșterea nivelului...  

test droguri, eprubeta

Protest anunțat de comunitatea Declic pentru anularea Ordonanței 84, care lasă fără permis șoferi nevinovați

Comunitatea Declic organizează, joi, de la ora 18.00, în Piața Victoriei, un protest în scopul anulării OUG 84/2024 care lasă fără permis șoferi nevinovați.  „Comunitatea...  

Kemi Seba

Incitare la ură rasială, segregare, propagandă rusă: Activistul pan-african Kemi Seba a rămas fără cetățenia franceză

Cunoscut pentru pozițiile sale virulente împotriva Franței, Occidentului și a evreilor, activistul pan-african Kemi Seba a fost decăzut din cetățenia franceză printr-un decret publicat marți,...  

Doi angajați ai Electrocentrale Bucureşti, arsuri grave în urma unui accident prin electrocutare / Compania investighează împrejurările în care s-a produs accidentul

jocurile olimpice, paris, rusia

Jocurile de la Paris vor stimula creșterea economică a țării în 2024, potrivit Institutului Național de Statistică și Studii Economice al Franței

Efectul Jocurilor Olimpice asupra economiei franceze va stimula probabil creșterea PIB-ului țării în 2024, a declarat marți Institutul Național de…

incendiu, flacari, vegetatie uscata

Incendiu de vegetaţie în zone locuite din Patras, al treilea oraș ca mărime din Grecia. Un spital a fost evacuat

Un incendiu de vegetaţie alimentat de vântul puternic a izbucnit marţi la Patras, al treilea oraş ca mărime din Grecia, conducând, conform autorităţilor, la evacuarea...  

viol, abuz, acuzatii sexuale, violenta domestica, bataie, depresie, anxietate, singuratate, suferinta, tanara, fata, adolescenta abuzata, tinere, fete

Scandalul rugbiştilor francezi acuzaţi de viol în Argentina: O femeie ar fi fost „strangulată şi bătută”/ ”Scenă sălbatică demnă de animale, cu multă violență” / Cei doi rugbiști au întâlnit victima într-un club de noapte

urs, ursi, animale salbatice, fauna

O turistă a fost omorâtă de un urs pe Jepii Mici / Recuperarea trupului este extrem de dificilă din cauza prezenței în zonă a animalului

Update 18.38: Turista care a fost atacată, marţi, de un urs în timp ce se afla pe traseul Jepii Mici din Bucegi a fost găsită decedată,...  

BBC: Acest summit NATO ar putea salva sau distruge candidatura lui Biden

Este o săptămână de bilanț pentru Joe Biden, relatează BBC. La douăsprezece zile după o prestație ezitantă la dezbatere, care ar putea deveni una dintre...  

Culturile de porumb au fost compromise din cauza căldurii excesive şi a secetei, spun reprezentanții Direcției Agricole a Județului Olt

Culturile de porumb au fost compromise din cauza căldurii excesive şi a lipsei de umiditate pe întreaga suprafaţă a judeţului Olt, în diferite proporţii, a...  

Péter Magyar

Războaie diplomatice: Noul lider al opoziției ungare va vizita miercuri Ucraina, după atacul rusesc asupra spitalului de copii din Kiev

După atacul mortal al Rusiei asupra unui spital de copii din Kiev, Péter Magyar, noul lider nou al opoziției din Ungaria, se va deplasa miercuri...  

aleksei navalnii iulia navalnaia alegeri rusia

Rusia emite un mandat de arestare pe numele opozantei Iulia Navalnaia

Rusia a anunțat marți că a emis un mandat de arestare pe numele opozantei în exil Iulia Navalnaia, văduva lui Alexei Navalnîi, care a murit...  

friptura, cina, carne, proteine, mancare, vita

Efectele terapiei de șoc a lui Milei: cererea de carne de vită scade în Argentina la minimul ultimilor 110 ani

Argentina, faimoasă pentru consumul de carne de vită, a făcut un viraj surprinzător către carnea de pui mai ieftină, în timp ce gospodăriile încearcă să...  

oameni, angajati, business

Ce este de fapt business attire-ul? Cum citim corect dress codurile în afaceri

Ce înseamnă de fapt dress code-ul business. Așa numitul business attire este ținuta pe care o purtăm în cadre profesionale. Într-adevăr ne putem decide cum...  

caniculă, vară, căldură, apă, fântână

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, apel către autorităţile locale: Este nevoie urgentă de măsuri anticaniculă, pentru a proteja sănătatea oamenilor şi mediul / Ce pot face primăriile

vatican, piata sfantul petru, papalitate, biserica catolica

Biserica Catolică, împărţită cu privire la subiectul femeilor diacon, conform unor documente ale Vaticanului

Biserica Catolică este împărţită cu privire la acceptarea femeilor ca diacon, membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericeşti, conform unor documente ale...  

Bombardamente Rusia Ucraina

Ambasadorul rus în Cehia, convocat la ministerul de Externe: Ucigașii copiilor din spitale sunt “scursuri ale umanității”

Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a declarat marți că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce un baraj de rachete rusești a lovit luni...  

Livrările Porsche pe plan global au scăzut cu 7% în primul semestru din 2024, pe fondul declinului din China

Producătorul german de automobile de lux Porsche AG a anunţat marţi că livrările sale globale au scăzut în ritm anual cu 7% în primul semestru...  

FOTO BoardingPass: Klaus Iohannis a plecat la summitul NATO cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg

Președintele Klaus Iohannis a plecat la Washington, unde va participa la summitul NATO, cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet...  

viktor orban vladimir putin

Viktor Orban a explicat într-o scrisoare, adresată omologilor din UE, motivele vizitei sale la Moscova

Premierul ungar Viktor Orban şi-a justificat vizita neanunţată în Rusia prin impactul economic pe care războiul din Ucraina îl are asupra Uniunii Europene, relatează DPA,...  

gladiatorul 2, paul mescal

VIDEO Cel mai așteptat film al toamnei: trailerul „Gladiator II”, regizat de Ridley Scott, a fost lansat de Paramount / Paul Mescal în locul lui Russell Crowe, joacă și Denzel Washington

fasia gaza, racheta, rachete, razboi israel, hamas, palestina, bombardamente israeliene, orientul mijlociu, fum, explozie, lovitura, atac aerian, hamas

Israelul intensifică presiunea asupra Fâșiei Gaza, în ciuda reluării negocierilor de încetare a focului

Negocierile privind încetarea focului în Fâșia Gaza vor fi reluate miercuri la Doha și vor continua a doua zi la Cairo, a anunțat marți televiziunea...  

olivier faure

Olivier Faure, șeful Partidului Socialist Francez, se declară „gata să preia rolul” de prim-ministru pe fondul blocajului politic

Olivier Faure, deputat de Seine-et-Marne și prim-secretar al Partidului Socialist Francez, și-a afirmat marți ambițiile de posibil premier. „Sunt gata să îmi asum acest rol...  

Carles Puigdemont

Justiția spaniolă clasează un caz de „terorism” împotriva lui Carles Puigdemont

Curtea Supremă a Spaniei și-a anunțat marți decizia de a închide un caz de „terorism” împotriva liderului catalan pro-independență Carles Puigdemont, care trăiește în exil...  

antony blinken

Antony Blinken l-a invitat pe omologul din Republica Moldova la summitul aniversar al NATO

Ministrul afacerilor externe din Republica Moldova, Mihai Popşoi, întreprinde, în perioada 9 – 11 iulie, o vizită de lucru în SUA, la invitaţia omologului său...  

BREAKING UiPath concediază 10% din angajați la nivel global

Unicornul românesc UiPath concediază aproximativ 10% din forța de muncă globală a companiei, ce totalizează circa 4.200 de angajați, începând cu data de 1 iulie...  

Infrastructură de proporții la ”Beach, Please!”: 120 de autobuze care circulă non-stop, trenuri suplimentate, drum special asfaltat în mai puțin de o săptămână

incendiu padure de pin

Incendiu puternic într-o pădure de pin cu vârsta de circa 120 de ani / Flăcările au cuprins 120 de hectare / Două aeronave militare Spartan configurate pentru stingerea incendiilor, trimise la fața locului

Vlad Pascu la DIICOT

Judecătoria Mangalia a respins cererea lui Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu

Judecătoria Mangalia a respins, marţi, cererea lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, de înlocuire a măsurii...  

Radu Burnete

România blocată (Op-ed de Radu Burnete)

Datele economice ale României care spun că am depășit Croația, Ungaria și Grecia la PIB/capita și că aproape am egalat Polonia par să fie din...  

atac masiv rachete rusia rusesc, razboi ucraina, civili, lovitura, daramaturi, spital copii kiev Ohmatdyt

Premierul indian Modi îi spune lui Putin că „îi sângerează inima” când sunt uciși copii, la o zi după atacul devastator al Rusiei asupra celui mai mare spital de copii din Kiev / India, partener-cheie pentru Moscova

Politia Romana, politist, politie

Parchetul clasează dosarul care vizează decesul unui tânăr drogat, după ce a fost încătuşat de Poliţie. Procurorii spun că există „cauză justificativă” pentru purtarea abuzivă şi prezintă filmul evenimentelor

alimente, viata lunga, longevitate, recomandari

Cele mai bune 12 alimente pentru o viață lungă, potrivit experților în longevitate / Legumele crucifere și fructele de pădure nu lipsesc din listă

O viață lungă și sănătoasă nu are o formulă magică, dar anumite schimbări ale stilului de viață vă pot crește…

pnl, sigla pnl, partid, Partidul National Liberal

Au început decapitările în filialele PNL după alegerile locale. Fostul primar din Piatra Neamț contestă înlocuirea de la șefia organizației

Unele filiale județene ale PNL cu rezultate slabe la alegerile locale au început răfuielile interne, deși președintele partidului, Nicolae Ciucă, anunțase după alegeri că evaluarea...  

Pentagonul decide să menţină programul nuclear Sentinel, în ciuda costului ridicat

Pentagonul a anunţat luni că va menţine programul de rachete nucleare Sentinel, în ciuda costurilor mari, deoarece îl consideră „esenţial” pentru securitatea naţională a Statelor...  

Tarom, avion

Tarom a creat o adresă de e-mail unde călătorii afectaţi de anularea zborurilor din 8 iulie pot trimite cererile şi documentele pentru obţinerea despăgubirilor / Ce documente sunt necesare

Peste 500 de cazuri de rujeolă înregistrate în ultima săptămână. Un băieţel de 7 luni a murit

Un număr de 503 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, a informat, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), transmite Agerpres....  

Macron: SUA și Germania sunt principalii oponenți ai aderării Ucrainei la NATO

SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO, a susţinut marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, înaintea Summitului aniversar al NATO de la...  

Klaus Iohannis, congres PPE

Politico despre președintele Iohannis: România a sperat că își va respecta promisiunea de a face progrese în lupta împotriva corupției, dar aceste progrese nu s-au materializat niciodată / E încă în căutarea unui rol internațional de vârf

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu: PSD a fost obligat de instanță să îmi plătească despăgubiri de 25.000 de euro pentru afirmațiile legate de ”miliardul furat din vaccinuri”

Europarlamentarul USR Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, a anunțat marți că a câștigat în primă instanță procesul intentat PSD…

ambulanta autospeciala smurd 112

Patru copii, răniţi după ce cablul unei tiroliene s-a rupt într-un parc de distracţii din Hunedoara

Patru copii, cu vârstele între 7 şi 11 ani, au suferit mai multe traumatisme după ce cablul unei tiroliene din parcul de distracţii Dinosaur World...  

Un Mercedes vechi de 38 de ani are 7 milioane de kilometri parcurși / Este un taxi care nu a părăsit niciodată Insulele Canare / A transportat aproximativ 1,4 milioane de persoane

Viktor Orban, consiliul european, bruxelles, premier ungar, ungaria, budapesta, UE, uniunea europeana

Cum l-ar putea scoate UE rapid pe Viktor Orban de la șefia rotativă a Uniunii: scenarii de criză după ce premierul Ungariei a sfidat toate valorile europene

Tacticile lui Viktor Orbán, care folosește președinția rotativă a Consiliului UE pentru a-și promova agenda și a sfida valorile europene,…

scumpiri, alimente, cereale, grau

Agricultorii anticipează scumpiri la alimente din cauza producției agricole mondiale slabe / Situația nu depinde de recolta internă / Theodor Ichim, mare fermier: Dacă se face producție în România și există cerere mondială, toată lumea se va duce către export

Stânga franceză nu are un candidat clar de premier și nu pare pregătită de guvernare după alegerile parlamentare care au plasat Noul Front Popular (NFP) pe primul loc, dar fără o majoritate absolută în parlament

Ce să nu uiți acasă dacă ești minor și vii la „Beach, Please!”, cel mai mare festival de hip-hop din Sud-Estul Europei / Care este vârsta minimă de intrare

În cazul în care ești minor și vrei să vii să te distrezi la “Beach, Please!”, cel mai mare festival…

China critică acţiunile NATO în regiunea Asia-Pacific, înaintea summitului Alianţei

Înainte de începerea summitului NATO de la Washington, China a criticat Alianţa Nord-Atlantică pentru acţiunile sale în regiunea Asia-Pacific şi a cerut să îşi regândească...  

9 medii de 10 în plus la Evaluarea Națională 2024, după contestații. În total, 74 de elevi au obținut medii maxime. Este cel mai mic număr din ultimii 11 ani

A crescut numărul elevilor cu media generală 10 la Evaluarea Națională 2024, după rezolvarea contestațiilor, potrivit Ministerului Educației. Inițial erau…

atac masiv rachete rusia rusesc, razboi ucraina, civili, lovitura, daramaturi, spital copii kiev Ohmatdyt

ONU: „Probabilitate ridicată” ca spitalul pentru copii din Kiev să fi fost „lovit direct” de o rachetă rusească

ONU consideră că există o „probabilitate ridicată” ca spitalul pediatric din Kiev să fi fost lovit de un „tir direct” cu rachetă rusească, a declarat...  

Sportivii sunt expuși unor riscuri de sănătate din cauza caniculei, la Paris, susțin organizațiile de mediu

Nivelul de căldură din timpul Jocurilor Olimpice de la Paris ar putea prezenta riscuri pentru sănătatea concurenților, se arată într-un raport al organizațiilor de mediu....  

Test, examen, exercitiu, scris, foaie, creion, grila / Foto: Pixabay.com

Erorile de la Evaluarea Națională: Un elev de la o şcoală din Focşani a obţinut după contestaţii 9.75 la matematică, nota iniţială fiind 3.50

Un elev de la Şcoala Gimnazială Duiliu Zamfirescu din Focşani a obţinut în urma unei contestaţii nota 9.75 la proba…

Vălean, întrebată cum vede închiderea Văii Oltului: N-o văd bine. Pentru economie, pentru companii şi pentru cetăţeni lucrurile trebuie anunţate din timp

Comisarul European pe Transporturi, Adina Vălean, susţine că autorităţile ar fi trebuit să anunţe din timp faptul că drumul care…

Ciobanul care și-a făcut drum în zona alpină a munților Făgăraș trebuie să refacă totul așa cum era / A și fost amendat cu 60.000 de lei

La sesizarea Greenpeace, ciobanul care și-a amenajat un drum, în urmă cu două săptămâni, la cota 2000 din Făgăraș, a fost amendat de către autorități...  

Mocănița turistică circulă din nou pe ruta Câmpeni – Cărpiniș: prețuri și program. Trenulețul legendar al Apusenilor, dat în funcțiune în 1912, oprea dacă un călător îi făcea semn

Premierul slovac Fico participă la prima şedinţă de guvern de după atentat

Prim-ministrul slovac Robert Fico a sosit marţi la sediul guvernului pentru prima şedinţă la care va participa de când a supravieţuit atentatului la viaţa sa...  

Franța intensifică războiul împotriva hainelor contrafăcute înaintea debutului Jocurilor Olimpice

În piața de vechituri turistică Saint-Ouen, nu departe de Stade de France, unde atleții vor concura la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară,...  

ANPC a anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni / Compensațiile sunt cuprinse între 250 și 600 de euro

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250...  

incendiu Delta Văcărești, incendiu vegetație

O maşină de pompieri, care intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie din Constanța, cuprinsă de flăcări / Un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale şi transportat la spital

javier milei argentina

Liderii Mercosur condamnă absenţa preşedintelui Milei de la summitul lor

Preşedintele argentinian, Javier Milei, a atras luni criticile vehemente ale omologilor săi din Mercosur pentru absenţa sa la summitul zonei de liber schimb din America...  

5 designeri autohtoni de urmărit / Cine sunt MurMur, Medeea, Manuri, Ioana Ciolacu și Amina Muaddi

Industria modei din România a prezentat o creștere în ultimii ani și este de așteptat ca această industrie să continue să crească. Designerii români au...  

euro, bani, bancnote

Milionarii din Justiție: Ce venituri din salarii au raportat anul trecut şefii magistraturii / O adjunctă de la Înalta Curte are bărci și casă în Grecia / Un secretar de stat din Ministerul Justiției are aproape 2 milioane de euro / Judecătorul CCR Geani Stan şi-a luat apartament în Marbella

Reportaj pe Valea Oltului: Predomină mașinile cu numere de înmatriculare europene / Ce fac oamenii când sunt forțați să tragă pe dreaptă câteva ore? Profesioniștii dorm, ceilalți butonează telefonul până nu mai pot de plictiseală

The minister of national lies and the custom-ordered subjects for the Romanian Baccalaureate Exams

Everything to secure her power. She introduced a double exam for the 8th grade by law – the national evaluation and high school admission –...  

EXCLUSIV Lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai din București au fost sistate. Constructorul Mari-Vila dă termen de 2 săptămâni Primăriei Generale să-și plătească facturile. Primăria: Avem bugetul necesar, e nevoie de rectificare bugetară

alegeri, votare, sectie de votare

PSD și PNL își bat joc din nou de regulile democrației. Mai multe ONG-uri critică programarea alegerilor în trei duminici consecutive și arată că alegerile prezidențiale vor polariza campania pentru parlamentare

Disney pregăteşte continuarea filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada”

Disney pregăteşte o continuare a filmului de succes „The Devil Wears Prada”/ „Diavolul se îmbracă de la Prada” din 2006, cu Meryl Streep în rolul...  

inteligenta artificiala, AI, roboti, chatgpt, chabot

Inteligenţa Artificială Generativă este utilizată, în prezent, de 22% dintre companiile globale (studiu)

Aproape un sfert dintre companiile globale (22%) utilizează, în prezent, în mod eficient, Inteligenţa Artificială Generativă (Gen AI), arată un studiu publicat, marţi, de unul...  

Kremlinul declară că va urmări cu „maximă atenţie” summitul NATO de la Washington / Peskov: Aceasta este o alianță care consideră Rusia drept inamic

Kremlinul a indicat marţi că urmăreşte cu „maximă atenţie” summitul NATO care se deschide marţi la Washington, dat fiind faptul…

EXCLUSIV Numiri suspecte de incompatibilitate și de conflict de interese la șefia super-agenției care conduce toate companiile de stat: Vicepreședintele a ales membri ai comisiei care apoi l-a numit în funcție

deseuri pe râu

Cantităţile de deşeuri generate de şantiere sunt aproximativ egale cu cele generate de populaţie şi agenţi economici (specialist)

Cantităţile de deşeuri generate de şantiere sunt aproximativ egale cu cele generate de populaţie şi agenţi economici, iar pe partea de construcţii am rămas foarte...  

grecia

Insulele greceşti se confruntă cu o criză a apei înaintea vârfului sezonului turistic

Cel mai mare rezervor de apă dulce din insula grecească Naxos s-a evaporat, mai la sud în insula Karpathos, autorităţile au impus restricţii cu privire...  

Trump consideră că Biden va rămâne candidat: „El are un ego şi nu vrea să abandoneze”

Donald Trump estimează că Joe Biden ar putea să rămână candidatul democraţilor în vederea alegerilor din noiembrie, în pofida unor presiuni în tabăra democrată de...  

În plină caniculă, nutritioniștii ne dezvăluie ce alimente ne ajută să nu ne fie afectată inima

Pe măsură ce temperaturile tind către 40 de grade Celsius și canicula ne dă bătăi de cap, iată că și alegerile alimentare trebuie adaptate sezonului....  

Rezultate finale Evaluarea Națională 2024 au fost publicate. Vezi notele după contestații, pentru fiecare județ – LISTĂ

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației, pe portalul evaluare.edu.ro. Acestea pot fi văzute...  

Investiţie de retehnologizare şi amenajare a centralei hidroelectrice Vidraru de peste 200 de milioane de euro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că investiţia de retehnologizare şi amenajare a centralei hidroelectrice Vidraru, de peste 200 de milioane de euro, este obiectiv...  

Tarom, aeroport, avion

George Simion susține că guvernarea PSD-PNL dorește falimentarea Tarom și vânzarea companiei „către străini”

Liderul partidului extremist AUR, George Simion, susține că guvernarea PSD-PNL dorește falimentarea Tarom și vânzarea companiei „către străini”. „România a fost blocată ieri atât pe...  

paris franta

Guvernul francez dă undă verde proiectului taxiurilor zburătoare şi instalării unui heliport pe Sena

Guvernul francez a dat marţi undă verde instalării unui heliport pe Sena, printr-o decizie publicată în Jurnalul Oficial, care autorizează ”înfiinţarea, de către Aéroports de...  

saga festival, concerte, romaero baneasa

Organizatorii festivalului Saga susțin că au plătit toți cântăreții / DJ Hardwell acuzase că nu și-a primit banii și a plecat de pe scenă în timpul prestației

SUA nu îşi schimbă politica privind loviturile ucrainene în interiorul Rusiei, în urma atacului asupra spitalului de copii din Kiev

SUA nu vor permite Ucrainei să lovească mai adânc în interiorul teritoriului rus, în urma atacului mortal din 8 iulie, a declarat purtătorul de cuvânt...  

Casa Albă critică vizita efectuată de Viktor Orban în China

Statele Unite sunt „preocupate” de vizita premierului ungar Viktor Orban în China şi consideră că este „nu constructivă” pentru eforturile de a realiza o „pace...  

Studiu: Economia României va trece printr-un proces de restructurare din cauza schimbărilor tehnologice, crizei forței de muncă și modificărilor fiscale

Economia românească va trece, în următorii ani, printr-un amplu proces de restructurare, pe fondul provocărilor generate de schimbările tehnologice, de…

medicamente, boli, farmacie, antibiotice

Republica Moldova, tot mai integrată în mecanismele UE: a semnat un acord pentru a participa la achizițiile comune de medicamente și echipamente medicale

Republica Moldova a semnat luni Acordul UE privind achizițiile publice comune pentru a aprofunda cooperarea cu UE în domeniul sănătății,…

abuz copii

Fiica laureatei Nobel Alice Munro susţine că a fost abuzată sexual de soţul scriitoarei / Mama ei ar fi rămas cu soțul chiar și după ce a aflat de abuz

Fiica cea mică a scriitoarei Alice Munro, laureată canadiană a Premiului Nobel, a declarat că tatăl ei vitreg a agresat-o…

Adunarea Națională a Franței

Alegeri legislative Franța 2024: de ce proiecțiile în mandate publicate între cele două tururi au fost atât de departe de rezultatul final (analiză franceinfo)

Toate sondajele efectuate înaintea celui de-al doilea tur de scrutin dădeau Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) cu cel mai mare…

Circulaţia trenurilor, perturbată pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă / Întârzieri de 30 – 90 de minute

Update Ora 13.00: Circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă se desfăşoară în condiţii normale, începând cu ora 11:21, defecţiunea macazului fiind remediată,...  

Turcia a lansat pe orbită primul satelit de comunicaţii de producţie internă

Turcia a lansat marţi pe orbită primul său satelit de comunicaţii de producţie internă, Turksat 6A, o realizare despre care afirmă că îi va extinde...  

bias, Bucharest International Air Show, spectacol aerian, elicopter smurd

Trafic îngreunat pe DN1, la Nistoreşti, în urma unui accident cu două persoane rănite. Intervine elicopterul SMURD

Un accident rutier soldat cu două persoane rănite a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN 1, la Nistoreşti, la faţa locului fiind aşteptat elicopterul SMURD,...  

Moment de reculegere la Ambasada Ucrainei din București pentru victimele atacului asupra spitalului de copii din Kiev

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopciuk, a participat, luni, la un moment dedicat victimelor atacurilor ruse asupra oraşelor din ţara vecină, inclusiv asupra spitalului de...  

geani stan sotia

Reporteris: Judecătorul constituțional „Geani” Stan și-a cumpărat apartament de lux în Spania / Împreună cu soția judecătoare, Stan a câștigat anul trecut peste 1,26 milioane lei

semifinala Spania - Franța Euro 2024

Avancronica primei semifinale Euro 2024, Spania – Franța

Două dintre cele mai puternice naționale din Europa se vor înfrunta în prima semifinală a Euro 2024 pe Allianz Arena din Munchen, de la ora...  

Tanc Abrams

SUA anunță un împrumut direct de 2 miliarde de dolari pentru Polonia pentru finanțare militară

Statele Unite au anunțat marți, în ziua în care începe summitul NATO de la Washington, un al doilea acord de împrumut direct cu Polonia în...  

Marine Le Pen

Marine Le Pen, vizată de o procedură judiciară cu privire la o presupusă finanţare ilegală a campaniei sale prezidenţiale din 2022, dezvăluie BFMTV

Parchetul din Paris a deschis recent o procedură judiciară cu privire la o presupusă finanţare ilegală a campaniei lui Marine…

BREAKING Tarom pilots end strike, flights resume after pay raise agreement

The undeclared strike by Tarom pilots ended on Tuesday after a set of salary increases was agreed upon with the company’s management, according to union...  

Sunny Beach, plaja, plaja Bulgaria

Pensionarii germani le ocupă locul celor ruși pe piața imobiliară de pe litoralul bulgăresc

Germanii aflați la vârsta pensionării cumpără intens case de vacanță pe litoralul bulgăresc al Mării Negre și, într-o oarecare măsură, ocupă locurile eliberate de plecarea...  

Cod portocaliu de căldură, pentru miercuri / 9 județe sunt afectate și municipiul București

Meteorologii anunță un cod portocaliu de căldură pentru miercuri, 10 iulie. Va fi un val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, anunță ANM....  

Filipine, Mare, navă

Filipine și Japonia semnează un pact de apărare pe fondul tensiunilor din Marea Chinei

Filipine și Japonia au semnat luni un pact crucial de apărare care le va permite desfășurarea de trupe în cealaltă țară semnatară pentru a-și consolida...  

Ministrul minciunii naționale și subiectele de BAC „preparate” la comandă

Totul pentru a-și asigura puterea. A introdus un dublu examen la clasa a VIII-a, prin lege – evaluarea națională și admiterea la liceu – așa...  

Un reformist câștigă președinția Iranului. Ce efecte politica are victoria lui Masoud Pezeshkian – analiză FT

Analiză Financial Times, preluată de Rador Radio România: După un scrutin neașteptat de competitiv, victoria-surpriză a lui Masoud Pezeshkian în turul al doilea îi aduce...  

kremlin, rusia, moscova, cladire, sediu, elicopter

Oligarhii ruşi au încasat dividende în valoare de 11 miliarde de dolari de pe urma boom-ului economiei de război / Fost preşedinte al Lukoil PJSC a primit dividende în valoare de aproximativ 1,9 miliarde de euro

Alegerea lui Netanyahu: Ostaticii sau extremiștii – editorial Haaretz

Editorial Haaretz, preluată de Rador Radio România: Lăsând deoparte tot zgomotul de fond din jurul propusului acord cu Hamas privind ostaticii, alegerea pe care o...  

Lecție de politică de la un expert. De ce ne plac populiștii și cât de periculoasă este inflația acuzației de „extremist”

Vă invităm la un dialog eveniment cu profesorul Alexandru Gussi, în care temele abordate sunt de la demonetizarea termenului de „extremist” la filtrarea populismului prin procesul...  

BREAKING Greva piloților de la Tarom s-a încheiat, compania a reluat zborurile. Ce au obținut piloții după greva de o zi: creșterea salariilor cu 1.500 de euro în etape

alimente, cafea, imbatranire, indulcitori artificiali

Cafeaua, îndulcitorii artificiali și alte 4 alimente care te-ar putea îmbătrâni prematur dacă le consumi într-un mod iresponsabil

Dieta dumneavoastră are un impact semnificativ asupra modului în care îmbătrâniți, anumite alimente putând accelera procesul de îmbătrânire, potrivit unei analize a Fortune Well, care...  

soldați chinezi

China şi Belarus au început exerciţii militare comune la graniţa cu Polonia / Militarii se vor antrena pentru aterizarea nocturnă şi vor desfăşura operaţiuni într-o zonă populată

Orbán Viktor fotbal

Capturarea media în Ungaria: Un ziar pro-guvernamental anunță că ”a început votul pentru ca Viktor Orban să primească Premiul Nobel pentru Pace”. În realitate, e un sondaj anonim pe rețelele sociale

Emmanuel Macron evită dezastrul și câștigă timp. Analiză Le Monde

Analiză Le Monde, preluată de Rador Radio România: Coaliția prezidențială a terminat, împotriva tuturor așteptărilor, înaintea RN, dar a fost depășită de stânga. După șapte...  

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria

Ucraina va sista tranzitul de gaz rusesc din 2025. Regiunea transnistreană poate rămâne fără metan

Începând cu anul 2025, Ucraina va sista tranzitul de gaz rusesc pe teritoriul său, ceea ce ar putea lăsa regiunea transnistreană fără metan, transmite publicația...  

Carlsberg bere

Carlsberg cumpără producătorul de băuturi răcoritoare Britvic (Marea Britanie) / O tranzacţie de 4 miliarde de dolari

Producătorul de băuturi răcoritoare Britvic a acceptat o ofertă de preluare îmbunătăţită, de 3,28 miliarde de lire sterline (4,2 miliarde de dolari), din partea producătorului...  

șofer tir, camion

Criză majoră de forță de muncă la Iași: „Am anunţ de angajare cu 6.000 lei/lună. Nu sună nimeni de trei luni!” / „Un șofer în Germania primește 3.000-3.500 de euro pe lună“

exrcitiu antidrona nato

NATO a testat într-un exercițiu desfășurat în  România dispozitivul antidronă în eventualitatea unor atacuri

Analiză Defense News, preluată de Rador: După luni întregi de amânări, NATO și-a adoptat primul său regulament antidronă, testându-și principiile în cadrul unor manevre de pe...  

Preşedintele Iohannis, la Summitul NATO / Va solicita atenţie sporită pentru Flancul Estic şi Marea Neagră

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, de marţi până joi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care...  

Şase copii din Bulgaria au ajuns la spital după ce au mâncat biscuiţi cu canabis / ”Au fost internaţi în stare gravă, cu tulburări atât cantitative , cât şi calitative ale conştienţei”

benzinarie mol carburant pompa alimentare ful

EXCLUSIV Compania ungară MOL a negociat cumpărarea afacerilor Lukoil din România. Afacerea, descurajată puternic de statul român

Compania ungară MOL, controlată de guvernul Viktor Orban, a negociat cu compania rusă Lukoil posibila cumpărare a unor active din România, au declarat pentru Economedia...  

Grindeanu, despre lucrările de defrişare pe Valea Oltului: Îmi doresc să finalizăm înainte de 9 august / Suntem în situaţia în care lucrăm 14 ore pe zi. Voi monitoriza zilnic

CUVINTE CHEIE RAAPPS USR aviatorilor 86 cladire protest

EXCLUSIV Șefii de la vilele de protocol ale statului vor fi numiți numai cu aviz de securitate – proiect de secretizare mascat în reformă din PNRR/ RAAPPS, implicat în scandalul vilei pentru Klaus Iohannis, unde a secretizat complet informațiile

Biden promite noi măsuri pentru apărarea aeriană a Ucrainei pentru ”a ajuta la protejarea oraşelor şi civililor de loviturile ruseşti”

Preşedintele american Joe Biden a denunţat luni atacurile care au făcut cel puţin 36 de morţi în Ucraina, „un memento atroce”, în opinia sa, a...  

Medic: În România ar putea fi prelevate organe de la persoane aflate în moarte circulatorie, acei pacienţi al căror creier a murit / Conceptul, introdus la nivel mondial din cauza penuriei de organe / Ar trebui schimbată legislaţia

Zelenski: Peste 170 de răniţi şi 37 de morţi în atacul în masă din 8 iulie / ”Teroriştii ruşi trebuie traşi la răspundere pentru acest lucru. Compasiunea nu este o armă”

Bolsonaro ar fi deturnat bijuterii nedeclarate în valoare de 1,2 milioane de dolari / Și-a pierdut deja drepturile politice până în 2030

Potrivit unui raport de anchetă desecretizat de Curtea Supremă a Braziliei, fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro ar fi deturnat bijuterii în valoare de 6,8 milioane...  

Meteorologii anunţă caniculă în cea mai mare parte a ţării, marţi / Temperaturile vor ajunge la 39 de grade în regiunile sudice

Meteorologii anunţă caniculă marţi, în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să ajungă la 39 de grade în regiunile sudice. Valul de căldură...  

Căpitanul spaniol Alvaro Morata, controverse înainte de semifinala cu Franţa: În Spania nu există respect pentru nimic şi pentru nimeni

Căpitanul Spaniei, Alvaro Morata, a stârnit controverse în ţara sa natală în urma unui interviu în care şi-a anunţat probabila plecare din echipa naţională după...  

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor

Grindeanu: Tarom are obligația să achite toate despăgubirile pasagerilor / Ce au făcut azi piloții, că s-au declarat „inapți” cu 2 minute înainte de zbor, nu arată respect față de oameni / Sper ca de mâine dimineață să se revină la programul obișnuit de zbor

Ozempic

Un tratament al companiei Eli Lilly permite pierderea unei greutăți mai mari decât Ozempic, potrivit unui studiu

Un medicament al companiei farmaceutice americane Eli Lilly, Mounjaro, permite o pierdere în greutate mai mare decât best-seller-ul Ozempic al grupului danez Novo Nordisk, potrivit...  

bombardamente gaza israel

Mii de locuitori părăsesc orașul Gaza după noi ordine de evacuare

Mii de palestinieni au fugit luni din orașul Gaza, unde armata israeliană a desfășurat tancuri și a cerut evacuarea unor noi cartiere, în timp ce...  

cip chip cipuri semiconductor sursa TSMC

Gigantul semiconductorilor TSMC depășește pragul de 1.000 de miliarde de dolari pe piața bursieră

Gigantul taiwanez al semiconductorilor TSMC a depășit luni pentru scurt timp bariera simbolică a capitalizării bursiere de 1.000 de miliarde de dolari, un nou semn...  

joe biden sua

Joe Biden nu este tratat pentru Parkinson (Casa Albă)

Președintele american Joe Biden nu este tratat pentru boala Parkinson, a declarat luni purtătoarea sa de cuvânt, după informațiile potrivit cărora un expert în această...  

Președintele Liberiei își reduce salariul cu 40% și va ajunge la 8.000 de dolari pe an

Președintele Liberiei, Joseph Boakai, a anunțat că își va reduce salariul cu 40%, scrie BBC. Biroul prezidențial a declarat că speră să creeze un precedent...  

criptomonede bitcoin moneda virtuala5

1,38 miliarde de euro: furturile de criptomonede s-au dublat în prima jumătate a anului 2024

Echivalentul a 1,38 miliarde de dolari în criptomonede a fost furat de hackeri în primele șase luni ale anului 2024. Aceasta este evaluarea făcută de...  

donald trump

Sărbătoarea NATO de la Washington, umbrită de posibila revenire a lui Trump la Casa Albă/ Unii diplomați spun că patru ani cu Trump nu înseamnă sfârșitul NATO

Liderii statelor membre NATO sosesc la Washington în această săptămână cu intenția de a aprofunda sprijinul pentru Ucraina, dar se…

Sfârşit de săptămână românesc la Washington, organizat de Ambasada României în SUA şi ICR New York

Ambasada României în SUA şi Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş şi cu sprijinul mai multor parteneri locali, organizează,...  

Reunirea Națională, un partid considerat extremist de dreapta – explicațiile unui eșec în recentele alegeri parlamentare din Franța. Baraj anti-RN, program politic defectuos, candidați bizari, autogoluri ale liderilor

Taylor Fritz l-a învins pe Alexander Zverev şi s-a calificat în sferturi la Wimbledon

Jucătorul american de tenis Taylor Fritz, favorit 13, a revenit în sferturile de finală la Wimbledon, după o premieră în 2022. Americanul a fost condus...  

sursa foto: IPJ Constanța

BREAKING Bogdan Despescu (MAI): Şoferii vor primi permisul înapoi dacă analizele antidrog nu vin în 72 de ore

Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror...  

The Telegraph, despre România ca destinație turistică: Plaje cu nisipuri fine și beri la două lire sterline/ Delta Dunării oferă priveliști uimitoare, mâncăruri și băuturi ieftine

Deşertul Atacama din Chile surprinde vizitatorii cu un fenomen rar de înflorire în timpul iernii australe

Dunele de nisip din deşertul Atacama din Chile, cel mai arid de pe planetă, au fost acoperite în ultimele zile de flori albe şi violet,...  

Massoud Pezeshkian iran

Noul președinte al Iranului reafirmă ostilitatea țării față de Israel

Președintele ales Massoud Pezeshkian a declarat luni că poziția Iranului față de Israel nu s-a schimbat și că mișcările de „rezistență” din Orientul Mijlociu vor...  

Nicki Minaj

Nicki Minaj a avut concert la Dublin cu o seară înainte de concertul pe care-l avea în România și pe care l-a anulat/ Presa irlandeză scrie că artista a fost huiduită de fani după ce a ajuns pe scenă cu o întârziere de 90 de minute și a reușit să cânte doar jumătate de oră

Tulpina de gripă aviară descoperită la vaci din SUA nu se transmite cu uşurinţă pe cale aeriană

Tulpina de gripă aviară descoperită la vaci din Statele Unite prezintă o răspândire minimă pe cale aeriană în rândul dihorilor, conform unui nou studiu. Însă,...  

Tarom a avut pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, estimează Sindicatul Piloţilor / Banii erau suficienți pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg, mai arată Sindicatul

Mercedes-Benz, masini, industria auto

Mercedes-Benz pune frână planurilor privind bateriile pe fondul scăderii cererii de mașini electrice

Mercedes-Benz va aștepta să vadă dacă cererea de vehicule electrice se redresează înainte de a crește capacitatea de celule de baterii, vânzările de vehicule electrice...  

VIDEO Doi indivizi filmați când taie cu drujbele copacii de pe un teren privat din Sectorul 3, București, în plină zi/ Cel puțin 15 copaci doborâți/ Caz similar cu Parcul IOR pentru a obține mai ușor dreptul de a construi

narendra modi india

Premierul Indiei a ajuns la Moscova / E prima sa vizită de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina

Prim-ministrul indian Narendra Modi a sosit luni la Moscova pentru prima sa vizită în Rusia de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, India căutând să...  

Incendii Grecia

Numărul de incendii din Grecia s-a dublat în iunie comparativ cu 2023

Grecia, care se teme de incendii devastatoare în aceasta vară, a suferit deja în iunie „de peste două ori mai multe” incendii decât în aceeaşi...  

Echipa de polo a României, blocată pe aeroportul din Belgrad de dimineaţă, din cauza anulării unui zbor Tarom / Sportivii se vor întoarce la Bucureşti cu autocarul

Protest soții soldați ruși Ucraina

O nouă manifestaţie la Moscova a unui grup de soţii ale soldaților mobilizaţi în Ucraina

Aproximativ zece soţii de soldaţi ruşi mobilizaţi în Ucraina s-au adunat luni în faţa Ministerului Apărării de la Moscova pentru a cere întoarcerea celor dragi...  

Noul premier al Marii Britanii spune că nu va lucra vinerea după ora 18.00, iar unii experți laudă standardele sale sănătoase de lucru/ Opoziția crede că este premier part-time

animal, caine, adoptii caini

ASPA sterilizează gratuit câini şi pisici de rasă comună în colaborare cu o clinică veterinară

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), în colaborare cu o clinică veterinară mobilă, sterilizează şi microcipează gratuit câinii de rasă comună cu deţinător şi...  

Polonia va achiziţiona 58 de transportoare blindate de trupe Rosomak în valoare de aproape 660 milioane de dolari

Ministerul polonez al Apărării a afirmat luni că va achiziţiona 58 de transportoare blindate de trupe Rosomak, în valoare de 2,6 miliarde de zloţi (659,8...  

Euro 2024

VIDEO Cele mai frumoase goluri din sferturile de finală ale Euro 2024

Sferturile de finală ale Euro 2024 nu au adus la fel de multe goluri ca faza grupelor, dat fiind faptul că jocurile sunt foarte echilibrate...  

Exerciţiile aerobice ameliorează atrofia muşchilor scheletici la persoanele vârstnice (studiu)

Exerciţiile aerobice nu contribuie doar la o stare fizică bună ci, în plus, ameliorează atrofia muşchilor scheletici îmbătrâniţi, conform unui studiu efectuat recent în China,...  

Zelenski promite represalii pentru atacul ruşilor de luni, care s-a soldat, potrivit celui mai recent bilanţ, cu 37 de morţi în întreaga ţară. Sunt 22 de morţi în Kiev, unde au fost lovite două spitale, inclusiv cel de pediatrie

Angajații aeroportului din Paris declanșează o grevă pe 17 iulie, înainte de Jocurile Olimpice

Sindicatele care reprezintă lucrătorii de la Aeroports de Paris (ADP) intenționează să declanșeze o grevă pe 17 iulie, au declarat aceștia luni, cu câteva zile...  

lisabona, portugalia

Portugalia a înregistrat un număr record de turişti străini în 2023

Portugalia a atras anul trecut un număr record de turişti străini, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INE), în condiţiile în care...  

BYD masina electrica china asia 3

Compania chineză de automobile electrice BYD semnează un acord de investiții de 1 miliard de dolari într-o fabrică de automobile în Turcia, în prezența lui Erdogan

air schengen primii pasageri aeroport otopeni henri coanda calatori concediu plecari sosiri (1)

Intrarea parţială în zona Schengen are ca rezultat pierderi directe pentru Bulgaria de 845 de milioane leva – presă

Pierderile directe pentru Bulgaria în urma întârzierii accesului total al ţării la spaţiul Schengen se ridică la 845 de milioane leva, a declarat ministrul Economiei,...  

Eurofighter Typhoon

Italia va cheltui 7,5 miliarde de euro pentru 24 de noi avioane Eurofighter

Italia intenționează să cheltuiască puțin sub 7,5 miliarde de euro (8,1 miliarde de dolari) în următorii 11 ani pentru 24 de noi avioane Eurofighter, potrivit...  

joe biden

Biden: Democrații vor respinge „extremismul” așa cum au făcut francezii / Voi duce această cursă până la capăt

Președintele american Joe Biden a declarat luni că democrații îl vor „respinge” pe contracandidatul republican Donald Trump în același mod în care „Franța a respins...  

Valentin Mihăilă

Euro 2024: Clasamentul celor mai rapizi jucători de la Campionatul European de fotbal 2024 / Valentin Mihăilă este în top 5

Campionatul European din Germania a adus la un loc o multitudine de jucători cunoscuți pentru viteza lor, dezvoltată pe parcursul meciurilor. Rapiditatea este un atu...  

Un însoţitor de zbor aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, oprit de poliţie pe Aeroportul Amsterdam Schiphol, înainte de decolare

Poliţia de pe Aeroportul Amsterdam Schiphol a împiedicat un însoţitor de zbor aflat sub influenţa băuturilor alcoolice să urce la bordul unui avion, luni dimineaţă,...  

yair lapid israel

Liderul principalului partid de opoziţie din Israel, gata să-i ofere lui Netanyahu un colac de salvare dacă acceptă un armistiţiu

Liderul principalului partid de opoziţie din Israel a afirmat luni că îi va oferi sprijin în parlament premierului Benjamin Netanyahu pentru a evita căderea guvernului,...  

Droguri de mare risc la festivalul SAGA / DIICOT a reținut două persoane sub acuzația de trafic de droguri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală (DIICOT) anunță că au dispus reținerea a doi inculpați, la data...  

politisti in actiune

Cinci bărbaţi, cercetaţi pentru lipsire de libertate după ce au luat cu forţa, de pe stradă, un bărbat, pe care l-au băgat într-un portbagaj şi l-au dus în oraşul Voluntari

Zelenski: Orban nu este suficient de influent pentru a media între Ucraina și Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, comentând încercările prim-ministrului ungar Viktor Orban de a media între Ucraina și Rusia, că numai actori precum Statele Unite,...  

Civili polonezi se antrenează cu armata, pe fondul războiului din Ucraina şi al tensiunilor cu Republica Belarus: învaţă să tragă cu arme de foc, să lanseze grenade şi se familiarizează cu diverse tactici militare

Anchetă cruzime animale Franța

Anchetă în Franța, după ce pe rețelele sociale a fost publicată o înregistrare video cu un adolescent care aruncă un câine pe fereastră

Într-o înregistrare video postată pe rețeaua de socializare Snapchat, un adolescent dintr-un cartier rezidențial din Nisa se filmează, zâmbind, în timp ce aruncă un câine...  

maia sandu

Maia Sandu: Trebuie să spunem lucrurilor pe nume despre ceea ce s-a întâmplat astăzi la Kiev, despre bombardarea de către Rusia a unui spital pentru copii care suferă de boli incurabile. Uciderea copiilor nu e despre ideologie

Cercetare, cercetator, laborator / Foto: Pexels.com

România, pe ultimul în UE la inovație, semnificativ sub Bulgaria, Letonia și Slovacia

În timp ce performanța Europei în materie de inovare s-a îmbunătățit în ultimii ani, România se clasează pe ultimul loc, potrivit unui clasament făcut public...  

larry ellison

Studioul Skydance va fuziona cu Paramount

Studioul Skydance Media va fuziona cu grupul media Paramount Global, iar acționarii săi vor prelua controlul asupra noii entități, în cadrul unei investiții de peste...  

BYD masina electrica china asia 2

Vânzările de automobile sunt în scădere în China, în pofida succesului maşinilor hibride plug-in

Vânzările de automobile pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au scăzut în ritm anual cu 6,9% în iunie, a treia lună de declin...  

Tate, Andrew Tate, Tribunalul Bucuresti, frații Tate

Fraţii Tate, acuzaţi de evaziune fiscală „în serie” în Marea Britanie

Influencerul Andrew Tate şi fratele lui Tristan sunt acuzaţi că nu au plătit niciun ban către stat ca impozit pe încasări de 21 de milioane...  

Polonia este deschisă ideii de a doborî rachetele rusești care se îndreaptă spre teritoriul NATO, în timp ce se află încă deasupra teritoriului ucrainean, anunță premierul Tusk

protest contabili

VIDEO Protestul antreprenorilor și contabililor împotriva guvernului Ciolacu / Manifestanții cer eliminarea birocrației fiscale care a dat peste cap mediul de afaceri / Protestatarii au ieşit nemultumiţi de la discuţiile cu ministrul Finanţelor

volei pe plaja, beach volley

Un jucător olandez de volei pe plajă a fost selecţionat pentru Jocurile Olimpice deși a fost condamnat pentru violarea unei minore

Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a anunţat luni că nu a avut niciun rol în decizia federației olandeze de volei de a include în lot un...  

viktor orban, vladimir putin

Ce urmărește de fapt Viktor Orban prin ofensiva diplomatica externă care a stârnit critici dure din partea Occidentului

Preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene la data de 1 iulie 2024 de către Ungaria, se pare că a generat o “stare de sevraj”...  

Polonia şi Ucraina au semnat un acord bilateral în domeniul securităţii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul polonez Donald Tusk au semnat luni, la Varşovia, un acord bilateral în domeniul securităţii, cu o zi înaintea începerii...  

Grupul de extremă-dreapta Patrioții devine a treia forță în Parlamentul European după ce partidul lui Marine Le Pen s-a alăturat formațiunii lui Viktor Orban

Grupul de extremă dreapta „Patrioții pentru Europa” al lui Viktor Orbán a fost înființat oficial luni în Parlamentul European, având…

masini second hand, trafic

Rutele alternative pentru turiştii români care vor să ajungă în Bulgaria, Grecia sau Turcia cu mașina, după restricționarea circulației pe podul Giurgiu-Ruse

Românii au fost informaţi că statul bulgar efectuează lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse pe propriul sector începând cu…

ANALIZĂ Economedia: Franța intră într-o perioadă de instabilitate politică și financiară, pe modelul italian

Încercarea președintelui francez Emmanuel Macron de a bloca dreapta naționalistă de la putere pare să fi dat rezultate, iar alegătorii francezii au livrat un parlament...  

Emmanuel Macron la Cupa Mondiala de Rugby

Emmanuel Macron – președintele “rață șchioapă”, care și-a pierdut aproape toată autoritatea politică. A apărut ideea demisiei sale din funcție

Președintele Macron a fost dezavuat de electoratul francez de trei ori în mai puțin de o lună, fapt fără precedent…

moda, plaja, tinute de plaja

Ce purtăm la plajă / De ce nu este vorba doar despre costumul de baie, ci despre ținuta în întregime / Tendințele anului 2024 în moda estivală

Vara aduce mereu noutăți în materie de modă, inspirația venind de la colecțiile de pre-fall 2024, prezentate în iarna anului…

politia rutiera politie

USR despre bâlbâiala cu testele antidrog rapide: Predoiu și Despescu nu au curaj să se lupte cu rețelele de trafic de droguri, dar se războiesc cu cei pe care-i doare o măsea sau au răcit și s-au urcat la volan

Rusia susține că SUA s-au retras din Tratatul INF ca să construiască arme pentru a intimida China

Ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, a afirmat luni că decizia Statelor Unite de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF)...  

mașină hibrid încărcare electrică

Înmatriculările de autoturisme full electrice au scăzut cu 46% în iunie față de aceeași lună din anul precedent, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile

plase de pescuit de tip monofilament

Preşedintele Iohannis a atacat din nou la CCR Legea acvaculturii

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii acvaculturii, a informat Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres....  

STUDIU Fertilizarea in vitro: poluarea reduce șansele de naștere cu 40% / Microparticulele pot intra în sânge și ajung la placentă și ovare

La cel de-al 40-lea Congres Eshre de Medicină Reproductivă, un studiu australian dezvăluie rolul particulelor asupra ovocitelor, anunță La Repubblica. Există o parte a lumii,...  

Acuzații grave de imixtiune în subiectele de la Bacalaureat 2024 – Mai mulți profesori ar fi fost aduși la cererea Ligiei Deca să pună presiune pe cei care fac subiectele să scadă dificultatea – surse / Ligia Deca: Nu a existat niciodată o interferență cu procesul firesc de elaborare a subiectelor

Circumeuropa 2024. Prima expediție fluviu-maritimă românească. Ambarcațiunea „Vulpea” înaintează pe râurile din Europa și estimează revenirea acasă de Ziua Timișoarei – FOTO

letonia, macron, ucraina

Reuters: NATO va avea nevoie de încă 35-50 de brigăzi pentru transpunerea noilor planuri de apărare

NATO va avea nevoie de încă 35-50 de brigăzi pentru a-şi realiza în întregime noile planuri de apărare concepute pentru cazul unui atac din partea...  

Gabriel Attal si Emmanuel Macron

Emmanuel Macron i-a cerut premierului Gabriel Attal să rămână în funcție ”pentru moment” după ce acesta și-a înaintat demisia

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut luni premierului în exerciţiu Gabriel Attal, care i-a prezentat demisia, la prânz, la Palatul Elysée, pe care i-a refuzat-o,...  

fugarul Paul de România

Paul al României, eliberat pe cauțiune din arestul din Malta și pus sub control judiciar până la pronunțarea definitivă a instanței pe extrădarea în România

Paul al României, condamnat definitiv în „dosarul Băneasa”, a fost eliberat pe cauțiune din arestul din Malta și pus sub…

server, centru de date

Uniunea Europeană analizează cum să trimită centre de date în spațiu / „Un produs al imaginației mai mult decât o realitate în acest moment” / De ce este o cursă găsirea locurilor unde să fie amplasate centrele de date

viktor orban xi jinping china

Xi Jinping cere într-o întâlnire cu Orban „crearea condiţiilor” pentru un „dialog direct” între Ucraina şi Rusia

Comunitatea internaţională trebuie „să creeze condiţii pentru un dialog direct” între Rusia şi Ucraina şi „să asigure asistenţă” în acest sens, a declarat luni preşedintele...  

drug test, antidrog, test

SURSE Guvernul ar putea amâna prin ordonanță de urgență prevederile privind testarea antidrog criticate de șoferi și de societatea civilă / Șoferii nu vor mai rămâne fără permis dacă refuză testarea antidrog cu aparatele rapide

ANALIZĂ Economedia: Efectele deciziei BNR de a reduce dobânzile

Banca Națională a României (BNR) a făcut vineri primul pas de reducere a dobânzilor din 2021 încoace, o decizie cu multiple efecte în economie și...  

Harta mediilor de 10 la BAC 2024 – cele mai puține medii maxime în ultimii 11 ani. La nivel național, doar 39 de candidați au obținut media 10

39 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, au obținut media 10, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației. Sunt cele mai puține...  

Porsche va opri mai devreme producţia unor modele cu motoare pe combustie

Constructorul german de automobile sportive Porsche îşi menţine planurile în ceea ce priveşte tranziţia la vehiculele electrice, încetând mai devreme producţia anumitor modele echipate cu...  

O aberație legislativă: Codul Rutier nu se aplică pe drumurile private / În sute de cartiere noi polițiștii de la rutieră nu pot aplica amenzi / Un șofer drogat rămâne cu permisul și nici nu poate fi amendat pentru conducere sub influența drogurilor

meteo, vremea, soare. canicula. pixabay

METEO: Canicula şi lipsa precipitaţiilor vor caracteriza următoarele două săptămâni

Vremea caniculară, cu valori termice maxime ce tind spre 39 de grade în majoritatea regiunilor, va caracteriza următoarele două săptămâni (8 – 21 iulie) din...  

Republica Moldova primește de la UE credite și granturi nerambursabile de 72,5 milioane euro

Comisia Europeană pune luni la dispoziția Moldovei un împrumut de 50 de milioane euro cu dobândă redusă și o plată suplimentară de 22,5 milioane euro...  

Cariera Carnic de la Rosia Montana

BREAKING Gabriel Resources a contestat decizia prin care România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană / Compania canadiană reclamă relațiile a doi dintre membrii tribunalului de arbitraj și avocatul României și cere anularea deciziei

Partidul de extremă dreapta lui Matteo Salvini se alătură grupului „Patrioţii pentru Europa” al lui Viktor Orban

Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga şi partener de guvernare al premierului Italiei, Giorgia Meloni, a anunţat luni că se alătură noului grup...  

Noul ministru al apărării britanic promite un nou ajutor militar pentru Ucraina

Noul ministru al apărării britanic, John Healey, a promis duminica aceasta că va livra Ucrainei mai multă artilerie, muniţie şi rachete, subliniind continuarea sprijinului Londrei...  

protest contabili

Protest și la Iași în fața ANAF din cauza măsurilor fiscale luate de guvernul Ciolacu: ”Eliminarea e-TVA a fost pentru noi, contabilii, linia roșie”

Peste 200 de antreprenori, contabili şi economişti au protestat luni în faţa Direcţiei Generale Judeţene a Finanţelor Publice Iaşi, nemulţumiţi…

Lucian Croitoru

Scrisoare către Augustin. Ordinea spontană: intervenționismul îi poate reduce eficiența, dar nu și ponderea covârșitoare în Occident (Partea VI, Op-ed de Lucian Croitoru)

Ciolacu: Împreună cu domnul Grindeanu analizăm poate parte din lucrările pe Valea Oltului să se facă pe timpul nopții, dar nu putem risca viața șoferilor

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că luni va avea o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în care vor analiza…

joe biden sua

Donatorii bogați încep să-i întoarcă spatele lui Joe Biden

În timp ce președintele american persistă să rămână în cursa pentru Casa Albă, unii donatori democrați bogați amenință că-i abandonează campania, relatează „New York Times”,...  

FSB anunţă că a dejucat o tentativă a Kievului de a fura un bombardier strategic rus de tip Tu-22M3 / Vara trecută, Ucraina a reuşit să recruteze un pilot de elicopter rus

atac masiv rachete rusia rusesc, razboi ucraina, civili, lovitura, daramaturi, spital copii kiev Ohmatdyt

UPDATE Atac masiv al Rusiei asupra orașelor din Ucraina: Cel puțin 20 de morti / Spital de copii din Kiev, lovit de o rachetă / Primar: „Unul dintre cele mai grave atacuri” asupra capitalei de la începutul războiului

Marcel Ciolacu, premier, Catalin Predoiu

Ciolacu discută cu Predoiu despre ordonanța privind testarea șoferilor pentru droguri: „Vedem ce punct trebuie să modificăm joi, în ședința de Guvern”

UPDATE Ora 12.25: Premierul Marcel Ciolacu a confirmat că va discuta cu ministrul Afacerilor Interne despre modificarea ordonanței de urgență.…

sunt student ce mananc, ioana, studenta, gatit

Sunt student, ce mănânc? Ioana petrece timp cu alți studenți în bucătăria de la cămin, uneori cu un podcast în fundal: ,,Din momentul în care am început să îmi fac un grup de prietene am început și să gătim împreună”

Orbán îl laudă pe Trump drept „omul păcii”, spune că Biden va pierde probabil alegerile

Premierul Ungariei Viktor Orbán și-a anunțat susținerea față de Donald Trump într-un interviu și, în ajunul summitului NATO din această săptămână, a criticat Statele Unite...  

Chaos at Romanian Tarom air carrier during peak tourist Season: Ten flights canceled by pilots in one day / Pilots demand higher salaries / Romania’s NATO delegation grounded / Transport Minister Grindeanu issues ultimatum to state-owned airline’s management

Kylian Mbappé

Mbappé – Marine Le Pen: 1-0. Atacul șefei de extremă dreapta la adresa fotbalistului emblematic al Franței a avut efect negativ la urne

Surprinzătoarea clasare a partidului de extremă dreapta condus de Marine Le Pen pe locul al treilea în alegerile legislative de duminică din Franța a bucurat...  

studenti, tineri, adolescenti, scoala, cursuri, ore, examene, teze, bacalaureat

Rezultate Bacalaureat 2024 au fost publicate de Ministerul Educației. Listele cu notele și mediile candidaților înainte de contestații, pe județe

Rezultatele de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației, pe portalul bacalaureat.edu.ro,…

Tiruri Camioane pe E70. Tir. Inquam Photos / Tudor Costache

S-a ridicat restricţia de tonaj pe DN1 Ploieşti – Braşov, pe perioada închiderii circulaţiei pe Valea Oltului

Restricţia de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe sectorul de drum DN1 Ploieşti –...  

TRAVIS-SCOTTArtboard-2

Mai sunt doar două zile până la cel mai mare festival urban din Sud-Estul Europei: ,,Beach, please!” 2024, o investiție de 12 milioane de euro

Pregătirile sunt în toi, pentru cel mai așteptat festival de muzică urbană, din Sud- Estul Europei. Aflat la ce-a de-a treia ediție BEACH, PLEASE! 2024...  

BREAKING Igor Dodon a anunțat că nu candidează la prezidențiale în Republica Moldova împotriva Maiei Sandu. Candidatul socialiștilor pro-ruși e fostul procuror general Alexandr Stoianoglo

Un grafic de finanțe în scădere

Scădere cu 3,5%, peste aşteptări, a exporturilor Germaniei în luna mai / Exporturile germane spre China au scăzut cu 10,2%

Exporturile Germaniei au înregistrat o scădere peste aşteptări în luna mai, din cauza unei cereri slabe pentru bunurile germane în China, SUA şi ţările europene,...  

psd pnl, sigla psd pnl, coalitie

Paul Stănescu, secretarul general al PSD: Ne dorim şi din 2025 o colaborare cu PNL

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a declarat luni că social-democraţii îşi doresc o colaborare cu PNL la guvernare şi din 2025. Declarația...  

avion tarom atr budapesta

Efect în cascadă al haosului de la Tarom: ar putea fi anulate charterele pentru turiști

Cezar Osiceanu, pilot Tarom, a declarat luni pentru G4Media că decizia unor piloți ai companiei de a nu mai zbura din cauza invocării unor probleme...  

Discoteca anilor ’70-’80, pentru nostalgici, sâmbătă la Oradea

Ritmurile disco ale anilor ’70-’80 vor oferi nostalgicilor orădeni sau turişti ocazia de a se distra, ca pe vremuri, într-o discotecă tematică în aer liber,...  

Alegeri legislative Franța, turul 2: Rezultatele finale complete arată fărâmițarea completă a spectrului politic care riscă să facă țara neguvernabilă. Ce poate face președintele Macron?

atac, lovituri, cutit, injunghiere, injunghiat, criminal, ucigas, politie, ancheta, crima, ucidere

Bărbat care a înjunghiat un alt bărbat în fața unui magazin din Sectorul 6, arestat preventiv pentru 30 de zile / Ambii ar fi fost băuți

Bărbat care a înjunghiat un alt bărbat în fața unui magazin din Sectorul 6 a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii nu au...  

prelungirea ghencea lucrari astfaltare

Nicuşor Dan: Încep lucrările de proiectare pentru finalizarea Penetraţiei Prelungirea Ghencea – Domneşti şi supralărgire bd. Ghencea

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că de luni încep lucrările de proiectare pentru finalizarea obiectivului de investiţii Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti...  

Nutriționiștii îi îndeamnă pe oamenii de peste 50 de ani să înceapă să mănânce cât mai repede acest aliment pentru a nu-și pierde musculatura

Nevoile nutriționale se schimbă pe măsură ce îmbătrânim și este esențial ca persoanele de peste 50 de ani să își…

Primele rezultate de la Bacalaureat 2024 vor fi prezentate la 11.30, într-o conferință de presă susținută de ministrul Educației, anunță instituția

Primele rezultate de la Bacalaureat, înainte de contestații vor fi prezentate astăzi, la ora 11:30, anunță Ministerul Educației. Instituția precizează…

drug test, antidrog, test

APADOR-CH cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanța care lasă fără permis șoferii care refuză testele rapide și le preferă pe cele de sânge 

Haos la Tarom în plin sezon turistic: Zece zboruri anulate de piloți într-o singură zi / Piloții cer salarii mai mari / Delegația României pentru NATO, ținută la sol / Ministrul Grindeanu dă un ultimatum conducerii companiei de stat

munti heli ski

Studiu: rezervele de apă ale ghețarilor italieni, la nivelul maxim al ultimilor zece ani / ”Caracteristicile fizico-mecanice ale zăpezii sunt excelente, cu un strat de zăpadă dens și compact, capabil să reziste căldurii de la începutul verii”

Ucraina: Soldații ruși plătesc scump strategia „carne de tun” a Kremlinului

Analiză France 24 preluată de Rador: Dacă armata rusă reușește în prezent să avanseze în Ucraina, o face cu prețul unor pierderi fără precedent de...  

paris franta

Jocurile Olimpice: Parisul nu a avut boom-ul de rezervări așteptat. Mulți turiști, goniți de prețurile mari ale biletelor de avion şi cazărilor

În ciuda faptului că Jocurile Olimpice din 2024 sunt tot mai aproape – ceremonia de deschidere este programată pentru vineri,…

Dumitru Jeanu (PSD), primarul în funcție, a câştigat alegerile la Costineşti / A avut 12 voturi în plus faţă de principalul contracandidat

Dumitru Jeanu, candidatul Partidului Social Democrat, a câştigat alegerile pentru Primăria Costineşti la o diferenţă de 12 voturi faţă de principalul său contracandidat Gheorghe Mechenici...  

Rusia, China, Coreea de Nord și restul: axa care amenință Europa și Statele Unite

Analiză Corriere della Sera preluată de Rador Radio România: Sunt la dispoziţie dvs.”, îi spune Vladimir Putin lui Viktor Orbán în timp ce-i urează bun...  

Jucătorii naţionalei Franţei, bucuroşi după rezultatul alegerilor legislative: Este victoria poporului, spune Tchouaméni / Marcus Thuram: „Trăiască diversitatea, trăiască Republica, trăiască Franţa!”

Festivalul Rock la Mureș, în weekend / Vor avea concerte The Casualties, Dropout Kings și Doctor Krapula

Festivalul Rock la Mureş se pregăteşte să ia startul în locația tradițională de la Periam Port, din județul Timiș. Concertele vor avea loc în zilele...  

podul giurgiu ruse, granita romania bulgaria, frontiera romania bulgaria, schengen

Veste bună pentru turiști: taxa pentru trecerea Podului Ruse-Giurgiu poate fi plătită electronic, însă doar pentru autoturismele care părăsesc Bulgaria

Începând din data de 5 iulie, a fost introdusă posibilitatea plăţii electronice a taxei pentru traversarea Podul Ruse-Giurgiu, informează Agenţia…

Cum arată Valea Oltului în primele ore fără mașini / Primii șoferi au putut trece, chiar dacă nu erau riverani / După un sfert de oră de la închidere, toate mașinile au fost întoarse din drum: ”Acces interzis”

Mitropolitul Vladimir

Forțele pro-ruse din Republica Moldova își intensifică colaborarea înainte de alegerile prezidențiale cruciale: Mitropolitul Vladimir s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Chișinău

spital sovietic alba iulia

Republica Moldova a comemorat 75 de ani de la al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia

Articol Radio Chișinău, preluat de Rador: Astăzi, 6 iulie, se împlinesc 75 de ani de la cel de-al doilea și cel mai mare val de...  

palestina, hamas, teroristi, razboi israel, fasia gaza, terorism

Hamas renunţă la precondiţia unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi acceptă să negocieze un schimb de ostatici şi deţinuţi / ”Mingea este în terenul israelienilor. Dacă vor să se ajungă la un acord, atunci foarte probabil acest lucru se va produce”

romania ucraina moldova

Ucraina, Republica Moldova și România vor colabora în domeniul transportului de gaze

Ucraina, Republica Moldova și România intenționează să colaboreze pentru creșterea capacității conductei de gaze Transbalcanica în cadrul Coridorului Vertical, inclusiv prin dezvoltarea proiectelor de producere...  

vreme, canicula, vara, meteo, caldura

Valul de căldură se extinde: Cod galben de caniculă în mai bine de jumătate din ţară / Temperaturi ce depăşesc 37 de grade

Meteorologii anunţă că, luni, valul de căldură se extinde, fiind emis cod galben de caniculă pentru mai bine de jumătate din ţară, transmite News.ro. Potrivit...  

Brasov Examen Bacalaureat 22 iunie 2020

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat, aşteptate luni / Peste 134.000 de elevi au fost înscrişi, la fiecare probă lipsind peste 2.000 / Tot de luni se pot depune contestaţii

Tenis: Emma Răducanu a fost eliminată în optimi, la Wimbledon / A fost învinsă de Lulu Sun (23 de ani, din Noua Zeelandă)

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost eliminată duminică din faza optimilor turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, transmite News.ro. Jucătoarea din Noua...  

Temperaturi record în întreaga lume în luna iunie. 2024 ar putea fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată / ”Nu putem opri El Nino, dar putem opri arderea petrolului, gazului şi cărbunelui”

TAROM anulează zborurile spre Cairo, Amman și Beirut de luni / ”Un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”, fiind în imposibilitatea restabilirii planului de zbor”

viktor orban xi jinping china

Premierul ungar Viktor Orban este la Beijing pentru discuţii cu preşedintele chinez Xi / Liderul maghiar a fost săptămâna trecută la Moscova

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a sosit luni la Beijing pentru discuţii cu preşedintele chinez Xi Jinping, a declarat şeful de presă al lui Orban pentru...  

Traficul pe Valea Oltului se închide pe timpul zilei timp de o lună / Intervale speciale de circulaţie pentru riverani / CNAIR a stabilit rute ocolitoare, fără restricţii, iar CFR a suplimentat trenurile

ANALIZĂ Alegerile legislative din Franța au dus la un parlament fără majoritate. Cum poate fi guvernată o țară unde nu există de 65 de ani cultura negocierii politice?

Echipa de polo a României

Polo: România, două victorii și trei înfrângeri la turneul amical de la Sabac, înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Naţionala de polo a României a încheiat, duminică, participarea la turneul amical de la Sabac, cu un bilanţ de două victorii şi trei înfrângeri, în...  

saga festival, concert

UPDATE Rapperița Nicki Minaj și-a anulat concertul de la SAGA cu 3 ore înainte să urce pe scenă: A invocat motive de securitate din cauza ”protestelor din România” / Singurul protest de luni: Contabilii, în Piața Constituției / Alte probleme la SAGA

daria silisteanu inot dinamo

Înotătoarea Daria Silișteanu a luat aurul la Europenele de juniori la proba de 100 metri spate

Înotătoarea română Daria-Măriuca Silişteanu a cucerit medalia de aur în proba de 100 metri spate, duminică, la Campionatele Europene de juniori de la Vilnius (Lituania),...  

Noul ministru de Externe britanic: Londra va urmări un parteneriat mai strâns cu UE

Marea Britanie trebuie să fie un „bun vecin” al Uniunii Europene în condiţiile în care îşi propune un „parteneriat mai strâns” cu blocul comunitar, potrivit...  

politia rutiera politie

Accident cu patru autoturisme în Pucioasa, pe DN71 / Trafic blocat pe ambele sensuri

Un accident în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc duminică seara pe DN71, la Pucioasa. Conform autorităților, traficul este blocat pe ambele...  

Alegeri legislative Franța, turul 2: Adunarea Națională împărțită între trei blocuri politice, stânga în frunte – nu există majoritate absolută (Proiecții la închiderea urnelor)

Jannik Sinner, jucator tenis italian, sport

Jannik Sinner s-a calificat în sferturi la Wimbledon după victoria în fața lui Shelton

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul clasamentului mondial, s-a calificat duminică în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, transmite News.ro. Jannik...