G4Media.ro

Paisprezece angajaţi ai unui aeroport din Tenerife au fost arestaţi pentru că…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Paisprezece angajaţi ai unui aeroport din Tenerife au fost arestaţi pentru că ar fi furat bunuri de două milioane de euro din bagaje

Paisprezece angajaţi ai unui aeroport de pe insula spaniolă Tenerife au fost arestaţi, fiind suspectaţi că au furat bunuri estimate la aproape două milioane de euro din bagajele pasagerilor, a anunţat vineri Garda civilă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit autorităților, printre bunurile furate se aflau 29 de ceasuri de lux, 22 de smartphone-uri de ultimul tip şi 120 de bijuterii sustrase de la călători de mai multe cetăţenii pe aeroportul situat în sudul acestei insule din arhipelagul Canare.

Garda civilă îi suspectează pe cei 14 angajaţi că au vândut în magazine şi alte bunuri furate. Alţi douăzeci de angajaţi ai aeroportului şi 27 de bijutieri de pe insulă se află de asemenea în vizorul anchetatorilor.

Operaţiunea a fost declanşată după o serie de plângeri din partea călătorilor.

Furturile s-au produs când bagajele se aflau în cala avioanelor. Potrivit anchetatorilor, suspecţii forţau valizele pentru a fura obiecte de valoare atunci când nu erau văzuţi de pasageri sau de alţi angajaţi.

Ei ascundeau apoi obiectele furate în buzunare cusute în interiorul hainelor sau în vestiarele lor din cadrul aeroportului, a precizat Garda Civilă.

Prin Aeroportul Tenerife Sud au trecut 10,8 milioane de pasageri în 2022, ceea ce face al şaptelea aeroport al Spaniei, potrivit operatorului aeroportuar Aena. Tenerife, cea mai mare insulă din Canare, este foarte apreciată de turiştii din nordul Europei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează