G4Media.ro

Pajiștea Petricani, o nouă arie naturală protejată pe care Asociația Parcul Natural…

Foto: Alex Busuioceanu

Pajiștea Petricani, o nouă arie naturală protejată pe care Asociația Parcul Natural Văcărești vrea să o înregistreze în București

Asociația Parcul Natural Văcărești vrea ca Pajiștea Petricani, o zonă de circa șase hectare din zona Șoselei Petricani, să fie declarată Arie Naturală Protejată de Interes Local, potrivit unui comunicat al asociației. Ar fi o zonă similară cu Parcul Natural Văcărești.

Pajiștea Petricani este situată în intravilan, pe teritoriul administrativ al Sectorului 2. Este încadrată la nord de proprietăți particulare, la vest de o proprietate publică a statului pe care se află sediul Romsilva, la sud de Aleea Ștrandul Tei, la sud-est de Parcul Petricani, iar la est de o altă proprietate particulară, delimitată la est de Strada Petricani.

În vederea conservării și îngrijirii sale, Asociația Parcul Natural Văcărești a finalizat studiul de fundamentare științifică pe baza căruia Consiliul Local al Sectorului 2 poate vota declararea zonei ca Arie Naturală Protejată de Interes Local. Acest tip de protecție creează premisele pentru asigurarea pazei, salubrizarea zonei, construirea infrastructurii de vizitare și menținerea habitatelor speciilor în pericol, prevenirea incendiilor precum și administrarea speciilor invazive (precum ambrozia, cenușerul, țestoasa de Florida).

În zonă trăiesc 12 specii de mamifere (printre care vidra, jderul de piatră, dihorul, vulpea), 89 de specii de păsări, 12 specii de pești, 3 de amfibieni și 7 de reptile, precum și 101 de specii de insecte și peste 88 de specii de plante. 49 dintre aceste specii sunt protejate prin lege, potrivit comunicatului citat.

Asociația Parcul Natural Văcărești a organizat sâmbătă, 21 aprilie, o dezbatere în aer liber chiar pe Pajiștea Petricani.

Asociația Parcul Natural Văcărești luptă pentru a împiedica pierderea iremediabilă a ultimelor zone naturale urbane din București: Delta Dâmboviței (refugiul păsărilor de apă), Pădurea Băneasa (plămânul verde al Bucureștiului), salba lacurilor de pe Colentina (râul uitat al Capitalei), din care fac parte zone sălbatice precum Pajiștea Petricani, Valea Saulei și stufărișurile din Dobroești. Împreună, aceste zone au o suprafață de aproape 1000 de hectare. Protejarea lor înseamnă 5 metri pătrați în plus de spațiu verde pentru fiecare locuitor al orașului, o dublare a zonelor verzi accesibil azi în mod real bucureștenilor.

Pajistea Petricani
Foto: Alex Busuioceanu
Pajistea Petricani
Foto: Alex Busuioceanu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...