G4Media.ro

Pakistan: Căsătoriile forţate sunt în creştere, denunţă experţi ONU în domeniul drepturilor…

Sursa foto: Pexels

Pakistan: Căsătoriile forţate sunt în creştere, denunţă experţi ONU în domeniul drepturilor omului

Răpirile, căsătoriile şi convertirile forţate ale fetelor tinere aparţinând minorităţilor religioase sunt în creştere în Pakistan, au declarat luni experţi ONU în domeniul drepturilor omului, îndemnând guvernul să acţioneze rapid pentru a pune capăt acestor practici, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Suntem profund tulburaţi să aflăm că fete de doar 13 ani sunt răpite din familiile lor, sunt traficate şi duse în locuri îndepărtate, sunt forţate să se căsătorească cu bărbaţi care uneori au de două ori vârsta lor şi să se convertească la islam”, a denunţat un grup reunind o duzină de experţi independenţi mandataţi de ONU.

„Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că astfel de căsătorii şi convertiri au loc sub ameninţarea violenţei împotriva acestor fete şi femei sau a familiilor lor”, au adăugat ei într-un comunicat publicat luni şi semnat, printre alţii, de raportorii speciali pe vânzarea şi exploatarea sexuală a copiilor, pe formele contemporane de sclavie, pe violenţa împotriva femeilor şi pe problemele minorităţilor.

Aceştia au cerut guvernului pakistanez „să ia măsuri imediate pentru a preveni şi a investiga amănunţit aceste acte”.

Aceste investigaţii, au subliniat ei, ar trebui să fie efectuate „în mod obiectiv şi în conformitate cu legislaţia naţională şi cu angajamentele internaţionale privind drepturile omului”.

Experţii, care sunt numiţi de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, însă nu vorbesc în numele organizaţiei internaţionale, raportează că sistemul judiciar pakistanez acceptă „dovezi frauduloase” care dau o aparenţă de legalitate acestor practici.

„Membrii familiilor susţin că plângerile victimelor sunt rareori luate în serios de către poliţie, care fie refuză să înregistreze aceste rapoarte, fie afirmă că nu a fost comisă nicio infracţiune deoarece este vorba de «căsătorii din dragoste»”, explică experţii, subliniind că răpitorii „îşi forţează adesea victimele să semneze documente care certifică în mod fals” că au vârsta legală pentru a se căsători şi că fac acest lucru de bună voie.

Aceste documente sunt apoi invocate de poliţie ca dovadă că nu a fost comisă nicio infracţiune, potrivit experţilor, care solicită autorităţilor pakistaneze să „adopte şi să aplice legislaţia care interzice convertirile forţate, căsătoriile forţate şi timpurii, răpirile şi traficul”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează